Aniversarea celor 6 ani scurși de la revoluția tinerilor din 7 aprilie 2009 i-a găsit, ca niciodată în această perioadă, pe moldoveni convinși că idealurile protestatarilor anticomuniști de atunci au fost compromise. O comemorare în care dezamăgirea s-a împletit cu indignarea și revolta. De 7 aprilie 2015, guvernanții nici măcar nu au putut să-i prezinte pe cei doi mari vinovați, asupra cărora au fost pronunțate sentințe de judecată definitive: Gheorghe Papuc și Ion Perju. Ambii condamnați au fugit, au scăpat de pedeapsă, iar lumea bănuiește că există o complicitate, un sabotaj sau o crasă incompetență în rândul organelor de drept. Și că în pofida declarațiilor, a uniformelor „europene” și a echipamentelor pe care Ministerul de Interne le-a primit din România și din Occident, în interiorul acestei instituții nu se poate vorbi nici de „reformă”, nici de „curățenie”.
Odată cu crearea coaliției așa-zis minoritare, actuala putere, încet-încet, spun unii, a preluat chipul adversarului său de odinioară, moravurile și apucăturile acestuia. Și s-a acomodat cu noua înfățișare, nu e deranjată de cum o văd alții. De vreme ce comuniștii și Voronin în persoană nu au răspuns în justiție pentru crimele și abuzurile de la 7 aprilie 2009, ba chiar au ajuns să facă legea în coaliție, moștenirea acelui regim de tristă faimă s-a transferat și pe umerii partidelor pro-europene. Am auzit mai multe justificări pentru această colaborare cu comuniștii, „în numele consolidării societății”, așa cum argumente de același fel au răsunat și la votul din 4 aprilie 2005 pentru realegerea lui Voronin. Miliardul furat din bănci, ilegalitățile, corupția înfloritoare întăresc în popor ideea de metamorfoză nefastă a partidelor ajunse la putere după 30 noiembrie 2014.
Mitingul de duminică, 5 aprilie, de la Chișinău, organizat de Platforma Civică „Demnitate și Adevăr”, la care au participat câteva mii de persoane și s-au strigat lozinci împotriva actualei puteri, marchează un moment de cotitură, o acutizare a stării de nemulțumire și indignare care se răspândește în societate. S-a trecut un anumit prag al răbdării și al jenei – „cum să protestezi împotriva alor noștri, a celor pe care i-am votat?, cum să-i huiduiești pe cei care au semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană?”... Ei bine, pragul jenei a fost trecut, pentru că și guvernanții au depășit măsura și au uitat de angajamente, promisiuni, de valori și principii. Se spune că puterea e una dintre cele mai mari ispite și încercări ale omului, care îl poate sminti chiar și pe cel mai bun, dacă nu are o frână interioară. Văzându-se sus, la pupitrul de comandă, omul nostru începe să creadă că lumea întreagă se învârte în jurul lui și că e firesc să pășească doar pe covoare roșii și să treacă prin mulțime cu mașini blindate și cu girofar.
Un simptom al degringoladei la care asistăm a fost boicotarea de către principalele posturi TV a mitingului de duminică. Televiziunea Publică, întreținută din banii contribuabililor, a diminuat proporțiile manifestației și semnificația acesteia, procedând ca pe timpul regimului Voronin…
În acest moment ideea de partid politic în Republica Moldova pare iremediabil compromisă. Partidele sunt privite ca niște grupuri de interese, care sunt gata să intre în tot felul de combinații pentru a-și prezerva puterea și accesul la resurse, trecând peste ideologii și neglijând lecțiile istoriei recente. Politicienii se comportă ca niște răpitori, ca niște carnasieri, cum ar spune Cristian Tudor Popescu. Așa se explică reticența multor moldoveni de a adera la vreun partid. Partidele pot trăda, în timp ce ideile, idealurile – niciodată.
Pe acest fundal de disoluție politică, e foarte greu să construiești o alternativă credibilă la actuala guvernare, o alternativă care să ofere garanții de incoruptibilitate. Există riscul ca noile inițiative politice să reproducă același model nociv, după care orice partid, aburcat pe un val de speranțe și așteptări, eșuează inevitabil în aranjamente promiscui. E o temă de reflecție pentru cei ce doresc să câștige simpatia și încrederea electoratului dezamăgit de prestația actualilor guvernanți.
În același timp, există riscuri și pentru acea parte a societății civile care se manifestă deschis, în stradă, împotriva guvernării. La mitingul de duminică, organizat de Platforma Civică „Demnitate și Adevăr”, au putut fi observate și o seamă de personaje dubioase, colaboratori ai fostului regim Voronin, oameni care după 2009 s-au opus cursului de integrare europeană. Pe valul nemulțumirilor, pot apărea și destui provocatori, care să încerce să compromită acțiunile de protest prin acte violente, de care să profite opoziția pro-rusă (Dodon, Usatîi…), sau chiar să ofere „omuleților verzi” ai lui Putin prilejul unor diversiuni periculoase.
Criza de credibilitate a partidelor politice moldovenești readuce în actualitate ideile unioniste, ele au răsunat și la mitingul de duminică. Mulți moldoveni văd în Unire o soluție la dezmățul corupției și al ilegalităților în care se scufundă Republica Moldova. Iar cel mai convingător agent al Unirii este DNA-ul românesc, a cărui eficacitate este dorită și în stânga Prutului.
E sigur că doar un dialog sincer și responsabil între clasa politică și societate poate aduce Moldova în albia unei evoluții firești, care să ne apropie de Europa civilizată.
