Linkuri accesibilitate

O pană de curent a afectat timp de două ore oraşul Washington


O pană de curent a afectat oraşul Washington. Timp de două ore, marţi ziua, fără energie electrică au rămas câteva cartiere şi suburbiile. Pentru scurt timp, până la includerea generatoarelor de rezervă, fără lumină au rămas o parte a birourilor Casei Albe, Departamentul de Stat, cel al Justiţiei, muzeele. La Departamentul de Stat lumina s-a stins în timpul obișnuitului briefing susţinut de purtătorul de cuvânt. S-au deconectat semafoarele în intersecții importante din oraş, provocând ambuteiaje, iar din cauza incertitudinii privind reluarea alimentării cu curent s-au închis Departamentul pentru Energie şi blocuri ale Universităţii Maryland din suburbie. După restabilirea reţelelor, reprezentanţii Departamentului pentru Securitate Internă au exclus orice versiuni privind o ameninţare teroristă, spunând că pana de curent a fost cauzată de o problemă la o linie de transport.

XS
SM
MD
LG