Linkuri accesibilitate

Papa Francisc a criticat exploatarea muncitorilor și corupția


Papa Francisc a criticat exploatarea muncitorilor și corupția în vizita făcută într-un cartier sărac și controlat de mafie din Napoli. „Un creștin care se lasă pradă corupției nu este un creștin adevărat”, a spus Papa în cartierul Scampia al metropolei din sudul Italiei. În remarcile sale suveranul pontif de origine argentiniană, cunoscut pentru preocupările sale sociale, a insistat asupra necesității combaterii răului și inechității economice și a făcut apel la toleranță față de imigranți. Francisc a reamintit că în sudul Italiei rata șomajului în rândul tinerilor este de 40%. Pe agenda Papei se află și o întâlnire cu deținuți de la o închisoare napolitană. DPA scrie că unii din cei aleși să se întâlnească cu papa sunt gay, trans-sexuali și purtători ai virusului HIV.

XS
SM
MD
LG