„Pe piatră în fiecare zi cade apă şi peste ani se desface și muntele...”

Conflictul transnistrean și Ucraina au fost evocate la întâlnirea Angela Merkel-Klaus Iohannis, la Berlin. Cei doi au fost întrebați dacă Rusia poate face în Moldova ce a făcut în Ucraina. „Sperăm că nu”, a răspuns Angela Merkel… Cancelara germană a mai declarat că trebuie făcute noi încercări pentru rezolvarea conflictului transnistrean. Iar președintele Consiliului European, Donald Tusk, la capătul întâlnirii sale cu premierul Chiril Gaburici, a spus că: „O cooperare mai strânsă cu Uniunea Europeană va aduce Moldovei beneficii, ceea ce va duce la reglarea conflictului transnistrean.

De ce se mai toarnă apă la moara separatismului? Căutăm răspuns la acest sfârșit e săptămână. Prețul nereintegrării Moldovei și a regiunii transnistrene este mare pentru ambele părți, iar posibila reîntregire a celor două maluri ale Nistrului se va face în cazul plecării trupelor rusești.

Sunt păreri ale unor săteni, cu care am discutat la Hrușova, o localitate din raionul Criuleni.

- „Tiraspolul aparține Rusiei, acolo sunt și avioane, și tancuri, și militari.”

Europa Liberă: Și de ce au luptat împotriva Chișinăului?

- „Rușii nu vor pleca de acolo, pe mine nu mă interesează. Eu am problemele mele. Dar cu Transnistria trebuie cu binișorul de înțeles, nu că unul e mare și altul e tare.”

Europa Liberă: Există șanse să fie soluționată problema transnistreană?

- „Dacă nu ar fi implicați rușii, ai noștri cumva-cumva ar hotărî problema, dar așa eu nu văd nicio perspectivă. Dacă nu s-ar implica rușii, ei hotărăsc totul…”

Europa Liberă: Dar cum se implică Federația Rusă?

- „Și până acum armata lor e la noi. Și de când sunt ei așa se implică, la toate popoarele. Se socot mari și tari, că au armament. Doamne ferește, nu mai este nicio țară ca dânșii! Așa socot ei.”

Europa Liberă: Lumea trăiește cu frica războiului?

- „Da. Cât e de la noi până la Ucraina? Cu rușii, cu mintea lor nu te poți pune. Te poți aștepta la orice de la dânșii. Vor să arate că Putin e buricul pământului.”

Europa Liberă: Dar vă mai amintiți de acel conflict armat de la Nistru din 1992?

- „Cum să nu îmi amintesc?! Fratele meu până acum, sărmanul, în fiecare an primește tratament de la cât a dormit acolo prin tranșee. Aveau câte un automat la două persoane. Dar câți au murit, au rămas invalizi până în ziua de astăzi! Cum nu țin minte?! Avem în Moldova foarte mulți oameni talentați, mulți oameni iubitori de patrie, care și-ar da și sufletul.”

Europa Liberă: Dar în ce condiții s-ar reunifica cele două maluri ale Nistrului? Acolo există armată, aici există armată. Aici e moneda națională, leul moldovenesc. Peste Nistru e altă valută. Cum se reunifică cele două maluri ale Nistrului, în ce condiții?

- „E greu de spus. În primul rând acolo sunt oameni care simpatizează Rusia mai mult decât Moldova. Au rămas moldoveni foarte puțini, sunt și ei acolo presați, batjocoriți, începând de la școli, licee etc. Nu văd în viitorul apropiat soluționarea acestei probleme. Numai dacă vor fi la noi dați jos de la putere politicienii aceștia corupți. Cum pot să își permită să se comporte așa cu un popor întreg, să ne calce în picioare?”

Europa Liberă: Dacă malul drept al Nistrului ar fi mai atractiv pentru malul stâng, această reunificare a Moldovei ar fi cu șansă mai mare?

- „Dacă malul drept singur e în mocirlă, cum să fie mai atractiv? Nu știu cât va dura. Guvernul acesta…”

Europa Liberă: Și atunci mai poate fi preocupat guvernul și de reîntregirea statului?

- „Nu cred. Dacă ar fi patrioți, să îi doară sufletul pentru țara aceasta care era socotită livadă înfloritoare și acum s-a transformat într-o râpă plină cu gunoi… Eu nu cred că îi doare capul tare de Transnistria. Ei își rezolvă problemele lor, își adună miliarde, își trimit copiii peste hotare, dar noi, săracii…”

Europa Liberă: Cunoașteți ce s-a întâmplat la Nistru în 1992?

- „Знаю что была война. И все надежду имели, что будет мир и будет хорошо. Но вот до сих пор не ладят правый и левый берег Днестра. Плохо. ”

Europa Liberă: А от кого зависит решение этого вопроса?

- „Зависит наверное от правителей наших, чтобы они все делали как положено. Люди ведь не хотели раздела. Это один и тот же народ. Что тут живут украинцы, русские, молдаване, что там живут украинцы, русские, молдаване. Это правительство наше не все делало как положено. Ну и потом Россия конечно вмешалась…”

Europa Liberă: А сейчас какова роль России в разрешение приднестровской проблемы?

- „Мне кажется, она не хочет так же решать проблему, как и мешает Украине. Если бы Россия не поддержала, не вмешалась бы, не ввела бы вооружения и войска какие-то, там давно бы все закончилось.”

Europa Liberă: Știți ce s-a întâmplat la Nistru în 1992?

- „Nu. În 1995 ne-am născut.”

- „Știu că era război între Transnistria și Moldova. Dar în spatele Tiraspolului stă Moscova. Dacă Putin le va spune liderilor din Tiraspol să țină așa politica, vor ține-o așa până la urmă. Nu vor accepta nici integrarea cu Europa. Nimic. Știu cum trăiesc oamenii în Transnistria. Nu li se plătește pensia la timp. Economia acolo scade. Dar totuși Transnistria nu acceptă ceea ce propune Chișinăul.”

Europa Liberă: Voi, tânăra generație, vreți o Moldovă reîntregită?

- „Aș vrea să fie Moldova reîntregită, să nu fie Transnistrie, să nu fie separatismul acesta. Nu știu, problema cu Transnistria nu va fi soluționată degrabă. Până Rusia nu va lua mâinile de pe Transnistria, problema nu va fi rezolvată niciodată. Trebuie cu Moscova de rezolvat. Transnistria nu are nicio valoare. Ceea ce se face în Transnistria depinde de Moscova. Cât timp va fi Putin la putere cu oamenii lui cred că nu se va schimba nimic.”

Europa Liberă: Vouă vă este frică de războiul din Ucraina, țara vecină?

- „Acesta e alt război.”

Europa Liberă: Nu se aseamănă ceea ce s-a întâmplat în 1992 aici, la Nistru cu ceea ce se întâmplă în Estul Ucrainei?

- „Se aseamănă, da. Rusia tot așa a pus mâinile Ucraina, să fie ca în Pridnestrovie. Tot vor pune vamă, vor pune graniță. Majoritatea oamenilor cred în Putin. El e un zeu, un dumnezeu, nu știu cum. Aceasta e greșit. Nu trebuie de făcut așa idol dintr-un om care are păcate și face lucruri murdare.”

Europa Liberă: Cine e preocupat astăzi de reîntregirea Moldovei, a celor două maluri ale Nistrului?

- „Probabil, guvernul. Mai des ar trebui să se întâlnească, să hotărască întrebările.”

Europa Liberă: De 23 de ani tot negociază…

- „Înseamnă că nu le convine să hotărască întrebarea.

Europa Liberă: Și de ce nu le-ar conveni?

- „Fiindcă cred că la mijloc este interesul. Merg banii încolo și înapoi. Da, ei au interese între ei. De aceea acum ei nici nu doresc o schimbare.”

Europa Liberă: Federația Rusă poate să aibă un rol mai decisiv în soluționarea acestei probleme?

- „Eu cred că Federația Rusă a intrat în colaps. Și problemele care sunt la Ucraina sunt Transnistria noastră. Dar dacă vor fi interese, Putin e un om care nu dă înapoi. Doamne ferește să se întâmple ceva, noi suntem ocupați în două secunde, nu ca Ucraina. Fiindcă noi suntem o țară foarte mică. Noi armată pregătită nu avem. Sperăm să nu se întâmple nimic, Doamne ferește, nu am vrea!”

Europa Liberă: Dar atunci, în 1992, cine cu cine a luptat?

- „Moldovenii cu rușii. Cu Transnistria care nu vroia să se alăture Republicii Moldova. Și la ziua de azi e tot așa. Rușii visează să se reîntoarcă ceea ce a fost. Ceea ce a fost nu poate să se reîntoarcă. Dar nici nu vrem înapoi.”

***

Când spui 2 martie 1992, spui Cocieri, localitatea unde în urmă cu 23 de ani a izbucnit războiul de la Nistru. Unii își mai amintesc că în cel mai dur atac separatiștii aruncau cam 2 500 de obuze pe zi. În acea primăvară generalul Nicolae Petrică, pe atunci colonel, a fost numit șef de platou la Cocieri. Fostul comandant spune că a fost lovit puternic cu atacuri ca la carte: artilerie, tancuri și infanterie, toate ale armatei a 14-a a Federației Ruse. Iată ce crede el despre presiunile militare și agresiunea armatei din 1992 ale Moscovei.

Nicolae Petrică: „Rusia a susţinut agresiunea. Pentru că s-a destrămat Uniunea Sovietică, Rusia trebuia să aibă un cuţit spre Balcani şi teritoriul acesta mic era foarte bun, favorabil. Cu Ucraina erau foarte bune relaţiile şi le trebuia Transnistria. Azi au Crimeea, ieşirea la mare, baze.”

Europa Liberă: Ce s-a întâmplat peste Nistru este asemănător cu ceea ce se întâmplă în estul Ucrainei azi?

Nicolae Petrică: „Dacă erau mai deştepţi conducătorii de atunci, miniştrii Apărării, Afacerilor Interne şi șefii de la Securitate, parlamentarii moldoveni puteau ceda ceva. Să nu cedeze pământul, dar să spună: „Domnule Elţin, ştim că vreți să luați acest teritoriu. Bine, luaţi-l. Plătiţi arenda vreo câteva miliarde de dolari pentru că sunt pământurile Moldovei”. Dar aşa am pierdut totul, am pierdut şi influenţa.”

Europa Liberă: Credeţi că Rusia ar fi acceptat o bază militară în stânga Nistrului?

Nicolae Petrică: „Cu mare plăcere. Ea o are.”

Europa Liberă: Dar o are fără consimţământul Chişinăului.

Nicolae Petrică: „Da. Dar dacă Chişinăul era deştept, în politică se putea de hotărât întrebarea. Elţin dacă era invitat în Moldova, dacă se ducea pe la Cricova, dădea şi jumătate de Ucraină, nu numai Transnistria. Dar ai noştri n-au folosit ocazia. Moldovenii sunt buni la inimă. Ai noştri au fost tare mândri, cu nasul sus că suntem independenţi şi gata.”

Europa Liberă: De ce Rusia a insistat să-şi menţină prezenţa militară în estul Moldovei?

Nicolae Petrică: „Pentru că trebuia să aibă o unitate îndreptată spre Balcani şi teritoriul acesta folosit în caz de necesitate, pentru a acţiona asupra țărilor din Balcani.”

Europa Liberă: Se pare că anume conflictele armate au pus stăpânire în regiune şi tot mai mult se vorbeşte de carnea de tun pentru războaiele lui Putin.

Nicolae Petrică: „Moldova nu se ocupă de stat. Trebuie să fim mai calmi, să ne gândim la poporul nostru. Vrem în Europa – mergem în Europa. Muncim în Rusia – trebuie să-i susţinem pe cei din Rusia. Dacă apărăm poporul nostru, trebuie să facem tot posibilul ca Europa să ne vadă bine. Şi cu Rusia trebuie să prietenim. Suntem o ţară mică. Germania, Franţa mâine se îmbrăţişează cu Rusia şi noi pe care poziţie rămânem?”

Europa Liberă: Dumneavoastră, generalul Petrică, pentru ce aţi luptat în 1992?

Nicolae Petrică: „Eu, împreună cu camarazii mei, am luptat pentru o Moldovă suverană şi integră și am făcut tot posibilul. Fiind ofițer, văzând înzestrarea, pregătirea unităţilor mele, o spun astăzi, nu am vrut să spun atunci, pe platou, îmi era teamă întotdeauna. Dacă eram în locul lui Lebed, comandantul Armatei a 14-a, platoul meu Cocieri în două zile era să hrănească peştele din Nistru. Ce aveam noi? Aveam opt tunuri antitanc şi şapte tunuri care se aflau la 15 kilometri de la poziţii. Noi nu aveam forţă.”

Europa Liberă: Dar ei ce forţe aveau?

Nicolae Petrică: „Ei puteau în 24 de ore să facă forţă de vreo 300 de unităţi de artilerie, 300 de tancuri şi ne spălau de acolo. Armata a 14-a, măcar că oficial n-au declarat război, eu, ca militar, mă întreb cum putea comandantul armatei să nu ia măsuri ca să-şi apere garnizoanele care se aflau în zona conflictului? Cum comandantul armatei putea să se comporte?”

Europa Liberă: Al armatei ruse?

Nicolae Petrică: „Da. Trebuia să întreprindă măsuri ca să-şi apere ostaşii.”

Europa Liberă: Dar de ce a fost implicată armata?

Nicolae Petrică: „Dacă eram eu comandant, respingeam focul de la unităţi, era să fie la o depărtare de cel puţin 17-20 kilometri. Spuneţi-mi, vă rog, cum se putea de dus în Tighina, să iei oraşul Tighina cu două batalioane? A fost o aventură, a fost o prostie.”

Europa Liberă: Dumneavoastră mergeţi în stânga Nistrului? La Tiraspol, Tighina?

Nicolae Petrică: „Eu când mă duc la Dubăsari, Cocieri, nu am nicio problemă. Şi nu o dată am fost. Am fost şi în Tighina, m-am întâlnit cu ofiţerii din comisariatele militare de acolo. Nicio problemă nu există. Nu este voinţă politică şi toţi caută pricini. Spune aşa: „Şevciuk, noi ne întâlnim la Cricova. Poimâine venim la Tiraspol să stăm de vorbă. Pe urmă ne ducem la Moscova să vedem ce facem ca să fie garanţie”. Dar cine face lucrul acesta? Lasă să-mi dea mie funcţia aceasta.”

Europa Liberă: Dar Rusia nu a ascuns niciodată că şi-ar fi dorit o federalizare a Republicii Moldova. A fost planul Kozak pus pe masa de atunci a preşedintelui Voronin.

Nicolae Petrică: „Cine a adus la cunoştinţa populaţiei ce conţinea planul Kozak? Noi trebuie să înţelegem un lucru: când doi vecini se certă, cu timpul oricum se vor împăca, însă trebuie să treacă o perioadă. Noi acum trebuie să întreprindem ceva ca să nu avem frontieră între noi, Moldova trebuie unificată. Poate cedăm ceva? Poate planul Kozak era bun? Cine l-a văzut? Numai Voronin şi ajutorii lui. Noi, militarii, am propus „предоставить особую экономическую автономию” Transnistriei. Şi ce dacă era acolo o autonomie?”

Europa Liberă: Dar cum vă explicaţi dumneavoastră că autorităţile de la Tiraspol spun că mai degrabă vor o apropiere de Moscova decât una de Chişinău?

Nicolae Petrică: „Ce pot spune ei? Dacă este un scop puternic – îmi iubesc patria, vreau să fie unită… Pe piatră în fiecare zi cade apă şi peste ani se desface și muntele. Domnule Putin, ce facem cu poporul? Trebuie să-l ajutăm. Pentru aceasta trebuie de lucrat, de avut un plan de conlucrare între parlamente, preşedinţii.”

Europa Liberă: Care parlamente?

Nicolae Petrică: „Parlamentului Moldovei şi al lor „верховный советʾ.”

Europa Liberă: Dar ei nu se supun autorităţilor statului moldovenesc.

Nicolae Petrică: „Nu se supun fiindcă aceştia nu vor ca aceia să se supună. Şi nu trebuie să se supună. Trebuie să conlucreze măcar la prima etapă.”

Europa Liberă: Ce s-ar întâmpla dacă Chişinăul ar renunţa la regiunea transnistreană?

Nicolae Petrică: „Nu se va întâmpla nimic. Acolo va fi o ţărişoară mică, un Kaliningrad. Dar ce vom face cu oamenii care locuiesc acolo? Cum vor proceda cu dânşii? Trebuie de gândit la lucrurile acestea. Cum rămâne cu acei care au căzut pe câmpul de luptă cu speranţa că vor vedea o Moldovă frumoasă? Întrebarea nu poate fi pusă aşa. Sunt unii care vor numai în UE şi NATO, dar nu pun întrebarea: „De ce nu se reuneşte Moldova cum a fost cândva?”.

Eu trăiesc în Basarabia de Sud. Ca să merg acasă sau la mormântul mamei nu trebuie să trec două vămi, căci am dreptul. Fiindcă acolo m-am născut şi trebuie să merg cu capul sus, nu trebuie să mă controleze ce am în maşină, dacă am doi litri de vin sau am trei litri de vin. Nu am furat niciodată.”

Europa Liberă: Care vă sunt cele mai mari regrete după 23 de ani de la declanşarea conflictului armat de la Nistru?

Nicolae Petrică: „Cel mai mare regret este că m-am întors în Moldova. Eu am fost un ofiţer de carieră în Uniunea Sovietică. Am iubit poporul, am ajutat poporul. De la ostaşii mei nu am luat niciodată nimic, am avut grijă de ei şi m-am întors acasă ca să ajut statul. De unde ştiam că voi fi trădat, prădat? Și că vor crea aşa condiţii în aşa ţară mică, unde se vede totul, e o mână de oameni? Ce vor aceea fac cu ţara aceasta. Cel mai mare regret este că m-am întors.”

Europa Liberă: Şi viitorul Moldovei cum îl vedeţi?

Nicolae Petrică: „Foarte frumos: lupta cu corupţia, jos bandiţii şi proştii de la putere care au amăgit poporul! Orice stat are dreptul la prosperitate, dacă sunt adevăraţi patrioţi care conduc acest stat.”

Europa Liberă: Ce înseamnă patriotismul la moldoveni? În Republica Moldova noţiunea de patriotism ce înseamnă?

Nicolae Petrică: „Patrioți sunt acei care iubesc patria, părinţii. Dar o parte sunt patrioţi fiindcă businessul lor merge bine şi conduc cu statul. Unul iubeşte Moldova fiindcă a cucerit-o toată şi ce vrea aceea face. Altul iubeşte Moldova pur şi simplu. Al treilea o iubeşte că nu are încotro. Despre care patriotism poate fi vorba?

Da, eu iubesc Moldova, iubesc oamenii, iubesc viaţa şi tare mi-e scârbă când văd toate minciunile acestea, dar nu ai încotro. Şi sunt nevoit să dau şi mâna cu dânşii, să ne îmbrăţişăm. Dar Moldova...

Moldova să fie fericită, să se termine toate aceste prostii. Lumea oboseşte. Şi dacă cineva crede că toţi ne vor hrăni, ne vor da bani, investiţii, că aceasta e ieşirea Moldovei în lume greşește foarte-foarte tare. Fiindcă omul singur trebuie să-şi facă viața. Suntem un popor deştept. Iată, studenții mei, este o mândrie să vorbeşti cu studenţii. Moldova are viitor, dar trebuie să fie unire, la conducere în primul rând, ei să se înţeleagă. Şi în al doilea rând, trebuie să fie o lege ca fiecare parlamentar, guvernator să răspundă pentru promisiunile făcute.”

***

Colonelul în rezervă Iacob Anghel își amintește că acum 23 de ani s-a dus să își apere țara. Retrăiește războiul în fiecare noapte.

Iacob Anghel: „Atunci venisem în Moldova de la Marea Baltică. Şi țin minte totul foarte bine, cu atât mai mult că sunt de pe malul Nistrului, din Şerpeni, unde se duceau luptele. Îmi amintesc cum tresăream dimineaţa, cum m-am dus la Ministerul Apărării şi m-am cerut să fiu luat în armata moldovenească. Se înţelege că toate războaiele nu sunt drepte.”

Europa Liberă: Şi de ce le pornesc politicienii şi suferă cetăţenii?

Iacob Anghel: „Ei nu pot împărţi între ei puterea, scaunele şi interesele. Dar noi, ofiţerii, întotdeauna am fost împotriva războiului. Noi întotdeauna am spus să facem serviciu militar şi să nu luăm parte la aşa lupte. Dar dacă a fost aşa ceva, înseamnă că suntem obligaţi să luăm parte.”

Europa Liberă: Atunci, în 1992, vă trecea prin gând cumva faptul că peste 23 de ani Moldova încă nu va fi reunificată? Că cele două maluri ale Nistrului vor rămâne separate?

Iacob Anghel: „Nu. Noi am venit atunci acasă cu energie, ca patrioţi ai Moldovei, să apărăm țara, să apărăm integritatea, suveranitatea Republicii Moldova.”

Europa Liberă: De cine aţi apărat-o?

Iacob Anghel: „E o întrebare la care nici astăzi nu e răspuns. Am fost comandant în cadrul forţelor de menţinere a păcii, am fost şeful Statului Major o jumătate de an, am lucrat comisar în Anenii Noi mult timp, în forţele de menţinere a păcii în zona de securitate, am discutat permanent cu cetăţeni de ambele părţi şi cred că de acest război au fost interesaţi unii politicieni şi din partea dreaptă a Nistrului, nu avem ce ascunde. Cred că şi acum stau prin ministere şi guvern, sunt cointeresaţi ca această palmă de pământ să fie locul unde ei pot să-şi facă interesele. Am ajuns la concluzia că cei care sunt astăzi la putere şi care au fost până acum nu iubesc Moldova, nu o iubesc. Ei o folosesc în interesele lor.”

Europa Liberă: Bine, dar ei sunt aleşi tot de cetăţeni, tot de popor…

Iacob Anghel: „Cu părere de rău, aşa e. Şi nu ne întreabă pe noi ce să facă, care să fie politica lor. Ei îşi fac interesele, se vede în toată ziua ce fac ei. Au nevoie de noi doar atunci când au nevoie de voturi, altfel nu, Doamne fereşte. Uitaţi-vă ce se face în ţara Moldovei. Mulţi dintre ei stau în Parlament, în guvern de parcă ar fi acasă. Ar trebui să mai meargă prin sate, să vadă că în sate lume nu este, nu sunt bărbaţi, câmpurile sunt lăsate. În sate au rămas bătrânii care nu sunt în stare să prelucreze câmpurile.”

Europa Liberă: Acum să admitem că politicienilor de la Chişinău şi de la Tiraspol le place să trăiască aşa cum au trăit în aceşti 23 de ani. De ce vrerea populaţiei nu e una mai mare ca să fie reunificate cele două maluri ale Nistrului?

Iacob Anghel: „Oamenii de pe cele două maluri se împacă între ei. Politicienii nu se împacă.”

Europa Liberă: Dumneavoastră mergeţi la Tiraspol, la Dubăsari?

Iacob Anghel: „De ce nu? Am neamuri acolo. Numaidecât merg.”

Europa Liberă: Şi ce discutaţi la un pahar de vorbă?

Iacob Anghel: „Moldovenii după un pahar sau două ajung tot la aceeaşi politică.”

Europa Liberă: Despre ce, concret, discutaţi?

Iacob Anghel: „Despre toate.”

Europa Liberă: Despre şansa ca Moldova să ajungă un stat integru?

Iacob Anghel: „Şi despre aceasta. Fiecare îşi exprimă poziţia sa.”

Europa Liberă: Dar nu sunt prea multe păreri şi niciun rezultat, nicio soluţie?

Iacob Anghel: „Dacă politicienii vor asculta glasul poporului, atunci vor face o oarecare analiză şi vor găsi o soluţie.”

Europa Liberă: Şi glasul poporului ce vorbeşte?

Iacob Anghel: „Glasul poporului vrea să fie o Moldovă unică, țărișoara noastră să fie întreagă. Iată ce vrea glasul poporului. Nu vrea ca unii să fie cu ruşii, alţii cu Europa. Oamenii vor, în primul rând, ţara să fie suverană.”

Europa Liberă: Faptul că armata rusă mai staţionează în stânga Nistrului este un pericol? Lumea se teme de izbucnirea unui conflict?

Iacob Anghel: „Lumea nu se teme. Moldovenii nu se tem.”

Europa Liberă: De război nu se tem?

Iacob Anghel: „Nu. De faptul că în stânga Nistrului este o echipă rusească nu se tem. De aceasta se tem politicienii, dar lumea nu se teme.”

Europa Liberă: Atunci când discut cu cetăţenii, la întrebarea ce își doresc cel mai mult, răspund că vor pace.

Iacob Anghel: „Toţi cetăţenii şi în primul rând militarii vor pace. Dar politicienii îşi fac interesele prin diferite metode. Unii prin metode politice şi, uneori, când nu rezolvă problemele prin metode politice, trec la război, cu părere de rău. Nu lumea, nu militarii, dar politicienii.”

Europa Liberă: De 23 de ani nu se mai împuşcă la Nistru, dar nici nu s-a negociat o soluţie care ar aduce la un numitor comun.

Iacob Anghel: „Dacă politicienii moldoveni, în primul rând, mulţi politicieni din Chişinău ar fi vrut să fie hotărâtă această întrebare cu Transnistria, era să fie hotărâtă demult. Se înţelege că pentru dânşii acesta este un teritoriu unde se poate de învârtit şi banii, şi altele. Aceasta este părerea mea şi de mulţi ani am această poziţie. Dacă doreau, întrebarea era hotărâtă demult şi Moldova era unificată.”

Europa Liberă: Federaţia Rusă vrea ca Moldova să fie un stat integru, suveran şi independent?

Iacob Anghel: „Se putea de găsit soluţia pentru a hotărî întrebarea. Se putea şi după tratativele din 1999 de la Istanbul de scoatere a armamentului rusesc de pe teritoriul Moldovei. Numai că atunci când se iau aceste hotărâri, nu ştiu din ce cauză, numaidecât trebuie să pornească niște neînţelegeri între politicieni, şi ai noştri, şi ruşi. Numaidecât așa este. Cine e cointeresat? E greu să spun. Ruşilor le trebuie Balcanii, aceasta noi înţelegem, dar moldovenilor le trebuie să spele banii acolo.”

Europa Liberă: Şi viitorul Moldovei cum îl vedeţi? Moldova în cinci, zece ani va fi alta?

Iacob Anghel: „Suntem acum într-o situaţie de criză atât de adâncă, lumea e sătulă de momentele acestea. Dar ca va fi situaţia mai bună nu cred.”

Europa Liberă: Şi dumneavoastră personal ce puteţi face pentru a schimba situaţia? Cum vă implicaţi dumneavoastră?

Iacob Anghel: „Noi suntem gata şi cu mâinile, şi cu capul să ne implicăm, să ajutăm, dar nu suntem întrebaţi, nu trebuim nimănui. Poporul nu trebuie nimănui. Politicienii sunt cointeresaţi ca noi să fugim din ţară, să aducem bani încoace. Fiindcă ei au valută peste hotare, copiii lor sunt peste hotare ş.a.m.d. Dar noi nu avem, noi nu le trebuim lor, nu ne întreabă. Noi suntem gata să punem umăr la umăr, mână la mână pentru a îmbunătăţi situaţia din ţară. Dacă va fi nevoie noi numaidecât vom ajuta.”

Europa Liberă: Moldovei îi trebuie un lider naţional? Ce-i lipseşte?

Iacob Anghel: „Moldovei îi trebuie nu numai un lider naţional, dar şi o idee naţională. Ca să ştie încotro vrea, nu să meargă unde vrea un politician sau altul, fără a întreba poporul. Avem nevoie de idee naţională.”

***

Un alt colonel, Viorel Coliban, a fost și el alături de cei care s-au opus atunci, în 1992, grupurilor de cazaci și de rusofoni, care se declarau împotriva tricolorului, a limbii române și a tuturor schimbărilor democratice de la Chișinău. Amintiri cu adevăruri triste și durute, depănate la microfonul Europei Libere.

Viorel Coliban: „Eu cred că în anul 1992 puterea a fost slabă. Şi politicienii moldoveni, şi politicienii ruşi. Dacă puterea e slabă de o parte şi de alta s-au găsit persoane care au vrut să fie la putere, să acapareze uzinele, fabricile.”

Europa Liberă: Cine cu cine a luptat?

Viorel Coliban: „Acum, după situaţia din Donbas, s-a arătat cine cu cine a luptat. A luptat Moldova cu Rusia. În anul 1992 nu am înţeles. Eu am cultură rusească, am învăţat cu dânşii, îi stimez, sunt oameni foarte buni. Dar în cazul anului 1992 numai acum mi s-au deschis ochii, după Donbas, că într-adevăr am luptat cu Rusia. Atunci vedeam cazacii, luptam cu cazacii, cu Armata a 14-a, ştiam că este implicată. Dar noi credeam că aceasta e o neînţelegere, în limba rusă se spune „недорозумение”. Cei de sus pur şi simplu nu văd, nu au timp.

Noi ne-am confruntat destul de activ cu armata rusă. Noi nu aveam niciun tanc, dar ei puneau împotriva noastră tancurile. Împotriva cui puneau tancurile? Ei nu ştiau că moldovenii sunt oameni paşnici, oameni lucrători?! Nu ştiau că nu aveam niciun tanc? Ei puneau tancurile împotriva noastră şi noi trebuia să ne uităm la tancurile lor? Eu trebuia să mă uit la cazacii lor, care veneau, nişte venetici? Nu zic, cazacii sunt oameni de treabă. Noi toți ştim de „Donul liniştit”.

Europa Liberă: Este adevărat că li se plăteau bani buni atunci ca să vină aici?

Viorel Coliban: „A fost râsul lumii venit aici. Omul care e gospodar, în Rusia, ca și la noi, nu se duce în Donbas să lupte acum. Are casă, masă, copii, interesele lui şi nu se duce să lupte în ţări străine. Dar cine se duce? Se duce acel care nu are nimic şi umblă cu băutul. Aşa e în Donbas în ziua de azi, aşa a fost şi la noi. Luaţi interviu de la cazacii din Dubăsari. Au trecut 23 de ani şi ei umblă în lampasuri. De exemplu, satul Bâcioc acum e staniţa Bîcikovskaia. Noi ştim toate acestea.”

Europa Liberă: S-a vărsat mult sânge la Nistru?

Viorel Coliban: „Mult. Tragedia a fost foarte mare. Eu atunci eram luptător, voiam să mergem până la urmă, cu introducerea forţelor de menţinere a păcii nu voiam să mă împac. A trecut timpul şi am înţeles că a fost corect că ne-am oprit. Dacă mergeam mai departe, tragedia ar fi fost mai mare. Ca să repare podul de la Gura Bâcului câte milioane s-au plătit? La Vadul lui Vodă câte milioane? Cât costă un sat cu tot cu moldoveni? Un pod costă. Au fost aruncate în aer trei poduri. Şi nu de noi, de dânşii. Separatiştii le-au aruncat în aer – Dubăsari, Vadul lui Vodă şi Gura Bâcului. Dar tot Nistrul are cinci poduri. Din cinci, trei au fost aruncate în aer.”

Europa Liberă: Râul Nistru mai separă Republica Moldova. Există vămi, există controale.

Viorel Coliban: „Eu sunt primul comandant al forţelor de menţinere a păcii din oraşul Bender. Am fost nevoit vara trecută să intru în Bender şi m-a mirat faptul că primul post de menţinere a păcii, în satul Gura Bâcului, stă exact aşa cum l-am pus eu, exact așa cum l-am pus, maşinile ş.a.m.d. Diferenţa e numai că nu am văzut partea armatei moldoveneşti, dar ostaşi ruşi, în cizmele lor, BTR-ul, stă amfibia blindată, cum au fost puse atunci aşa şi stau. Au trecut 23 de ani. În 23 de ani se putea de făcut ceva?”

Europa Liberă: Mai există şanse să fie reunificate cele două maluri ale Nistrului?

Viorel Coliban: „Şansa e unică – economică. Dacă vom trăi mai bine, ţara va fi mai prosperă, atunci singuri vor dori unificarea şi îi vor alunga pe cazaci. Cred că aceasta e unica şansă.”

Europa Liberă: Reunificarea Moldovei înseamnă o armată unică, o monedă unică. Vor face un pas înapoi autorităţile de la Tiraspol?

Viorel Coliban: „Dacă autorităţile noastre, noi vom fi o naţiune civilizată, desigur că vor ceda, nu au încotro. În partea dreaptă oamenii vor trăi bine, legile vor lucra, dar în partea stângă nu va fi aşa ceva. Oamenii de acolo înţeleg că suntem o Moldovă unică.”

Europa Liberă: Rusia ar putea face mai mult în calitate de mediator în procesul de negocieri?

Viorel Coliban: „Nu trebuie să ne bazăm pe Rusia defel. Rusia poate numai, cum a venit Rogozin la noi, să aducă şase elicoptere de luptă. Nouă ne trebuie la Nistru şase elicoptere de luptă? Să-şi ia toate depozitele din Cobasna, Armata a 14-a, şi ducă-se cu totul de aici! Asta ne trebuie nouă. Dar cred că Rusia nu va proceda aşa atâta timp cât Putin va fi la putere. Am venit acasă din Lugansk în 1992. Luganskul mi-e tare cunoscut. Am făcut serviciul militar acolo.”

Europa Liberă: Şi ce părere aveţi despre ce se întâmplă la hotarul ucraineano-rus?

Viorel Coliban: „S-au antrenat pe Moldova în 1992, apoi a urmat Abhazia şi acum, dacă au antrenament, au modernizat armata şi au îndrăznit la Crimeea, Ucraina. În perioada când Ucraina era la pământ de sărăcie, în genere nu era putere în țară.”

Europa Liberă: Va retroceda Rusia Crimeea Ucrainei?

Viorel Coliban: „Nu cred.”

Europa Liberă: Cum se va sfârşi războiul ruso-ucrainean?

Viorel Coliban: „Ca la noi în Transnistria. Exact aşa. Va fi o ţară aparte, cu vama lor, cu graniţa lor. Aşa cum suntem noi la ziua de azi. Gata, altă ieşire acolo nu e.”

Europa Liberă: Lumea astăzi trăieşte cu teamă să nu izbucnească un nou conflict?

Viorel Coliban: „În cazul de faţă da. Eu demult mă gândesc la întrebarea aceasta. Astăzi nu mă miră ce poate să se întâmple mâine, după ceea ce s-a întâmplat în Ucraina. În anul 1992 noi am crezut că e o neînţelegere între noi, noi ne cunoşteam cu ofiţerii care au luptat de partea cealaltă împotriva noastră.”

Europa Liberă: Dar oricum aţi îndreptat arma unul împotriva altuia...

Viorel Coliban: „Am împuşcat şi noi în ei, şi ei în noi. Războiul e război. Eu ştiam pentru ce. Şi el ştia pentru ce. După ce s-a întâmplat în Ucraina, cu Crimeea, cu Donbasul, ne putem aştepta în orice zi la război.”

Europa Liberă: Ce credeţi că e în capul domnului Putin acum?

Viorel Coliban: „Cancelarul Germaniei a spus: «неадекватное поведение»”.

Europa Liberă: Aceasta a spus cancelarul german. Dar dumneavoastră ce spuneţi?

Viorel Coliban: „Aceeaşi spun şi eu. Să lupte două popoare ca Ucraina şi Rusia nimeni nu s-a gândit. Ce nu le ajunge rușilor? Nu au pământ, ape, mări? Ce nu au? Nu au metal, cărbune? Totul au.”

Europa Liberă: Pentru a soluţiona problema transnistreană, ce e mai important? Ca autorităţile de la Chişinău să discute cu liderii de la Tiraspol sau cu autorităţile de la Kremlin?

Viorel Coliban: „Mi se pare că această problemă e închisă. Am spus părerile mele, noi trebuie să facem ţara noastră frumoasă, ei nu vor avea încotro şi singuri vor scoate graniţa. Am văzut cum s-a purtat Rogozin. A venit la noi acasă şi ne murdăreşte cum vrea. Noi tot suntem oameni. De ce participanţii la războiul din Transnistria l-au oprit pe Şevciuk în Aeroport? Mie nu mi-a dat în cap, dar băieţilor le-a dat în cap. Într-adevăr îşi bat joc de oameni.

Eu am fost comandant de batalion în 1992, în Coşniţa, satul Doroţcaia, acolo unde acum e conflictul cu pământurile. Atâţia ani să-şi bată joc de oamenii aceia? Dar pentru ce? Pentru că oamenii trec drumul şi îşi prelucrează pământurile lor! Toată vara îi lasă în pace să lucreze, dar toamna nu le dau voie să-şi strângă roada. Aceasta e bătaie de joc. Dar Şevciuk vine în Aeroportul nostru, când vrea atunci trece. Ce înseamnă aceasta?

Au rămas vreo cinci-şase şcoli moldoveneşti în Transnistria şi îşi bat joc de ele. Nu contează ce naţionalitate e acolo. E şcoală, e sfântă. Cât se poate să-şi bată joc de învăţători şi copii?”

Europa Liberă: Dacă v-ar chema astăzi ţara să mai mergeţi să luptaţi, aţi face ceea ce aţi făcut şi în 1992?

Viorel Coliban: „Sunt disperat. Nu ştiu. Cred că arma în mână n-am s-o iau. Sunt disperat.”

Europa Liberă: Dar copilul dumneavoastră ar lua arma să meargă să-şi apere ţara? Nepotul dumneavoastră?

Viorel Coliban: „Cred că trebuie. De ce am venit acasă în 1992? Am venit printre primii. Am venit pentru că părinţii mei sunt aici.

Şi când arde Moldova, trebuie să o salvăm, am ştiut că suntem o ţară de agricultori, luptători nu prea erau. Aveam practică de luptă,

dacă salvam două-trei persoane… eu am salvat două-trei persoane, nu degeaba am venit. Până la alegeri, eu, într-adevăr, credeam că va fi totul bine în ţară, vom avea lider naţional, idee naţională, nimeni nu ne va încurca, dar în ziua de azi, când mă uit că totul stă pe loc... Când vor opri corupţia? Corupţia e ca rugina, cât e de tare şi gros metalul oricum îl rugineşte. Dacă nu oprim corupţia, nu avem nici ţară…”