Linkuri accesibilitate

Mihail Hodorkovski: președintele rus Vladimir Putin este un „rege gol”


Fostul magnat rus Mihail Hodorkovski l-a numit pe președintele rus Vladimir Putin un „rege gol”, a cărui economie va slăbi atît de tare încît clanurile rivale se vor război între ele pentru puterea politică. Hodorkovski, cel mai bogat om din Rusia înainte de arestarea sa în 2003, a declarat joi la Londra că economia Rusiei va continua să se deterioreze pînă în punctul în care grupurile puternice - despre care fostul magnat spune că au controlul asupra Rusiei - se vor întoarce unele împotriva altora. Hodorkovski a cerut, de asemenea, Occidentului să stabilească relații cu grupările de opoziție din Rusia pentru a fi pregătit pentru perioada când Putin nu se va mai afla la putere. În vîrstă de 51 de ani, Mihail Hodorkovski, conducea cea mai mare companie petrolieră a Rusiei, Yukos, când a fost arestat și condamnat la închisoare pentru evaziune fiscală și fraudă. El a fost eliberat din închisoare în 2013, după ce l-a amnistiat Putin, și acum trăiește în Elveția.

XS
SM
MD
LG