Linkuri accesibilitate

Iurie Leancă la separarea de PLDM


Odinioară prieteni...
Odinioară prieteni...

„Proiectul meu politic si al unei bune părți ai alegătorilor PLDM nu mai coincide cu acțiunile din ultima perioada ale formaţiunii”.

Zi frămîntată astazi la Chișinau: fostul premier Iurie Leancă, vicepresedinte al Partidului Liberal-Democrat, şi-a anunţat plecarea din partid si intenţia de a forma un nou partid, si a vorbit despre „trădarea” asteptarilor electoratului. Liderul liberal-democrat Vlad Filat a vorbit despre „lipsa de corectitudine” în decizia luată de fostul sau coleg de partid. Iar leul moldovenesc a continuat să scadă…. Europa Liberă a urmărit declaratiile celor doi lideri, cindva parteneri in eforturile de a duce Moldova pe calea europenizării si a reformelor.

„Am luat decizia de a demisiona din funcția de prim-vicepreședinte al PLDM, de a mă retrage din partid şi din fracțiunea parlamentara a partidului, începând cu ziua de astăzi. Fac acest lucru, pentru că proiectul meu politic si al unei bune părți ai alegătorilor PLDM nu mai coincide cu acțiunile din ultima perioada ale formaţiunii; pentru că PLDM si-a pierdut identitatea, ajungând captiv unor interese de grup si al poftelor lui Vladimir Voronin si PCRM”, a anunțat fostul premier Iurie Leancă sugerând că învestirea unui guvern minoritar în cârdăşie cu PCRM nu ar fi singurul motiv al plecării sale din partid, însă unul decisiv, întrucât, coalizându-se cu comuniştii, PLDM şi-a „trădat” electoratul, căruia îi promitea în alegeri o nouă coaliţie pro-europeană.

Iurie Leancă a mai spus: „Oamenii nu au votat PLDM pentru ca acest partid să se arunce în braţele lui Voronin. PLDM şi PD au făcut o înţelegere premeditată cu PCRM, pentru că nu au dorit de la bun început o alianţă pro-europeană, optând pentru una de interese, comodă, cu un guvern care să execute toate comenzile politice primite.”

Fostul premier a sugerat că un alt motiv al plecării din PLDM ar fi relaţia sa cu liderul partidului, Vlad Filat, despre care a spus că „s-a răcit” după ce Leancă a devenit premier, luând locul lui Filat, demis atunci pentru presupuse acte de corupţie. Relaţia dintre cei doi s-a deteriorat inclusiv pentru „diferență de viziune legată de modul în care trebuie să activeze instituțiile statului”, a spus Leancă. Din acest motiv, dar şi pentru că în PLDM toate deciziile „se iau intr-un mod suspect de unanim”, Leancă a lăsat de înţeles că se gândea să părăsească partidul încă înainte de campania electorală. Dar a renunţat atunci, fiind, pe de o parte, rugat de Filat să rămână, iar pe de altă parte nevrând să dea „o lovitură dură” formaţiunii.

Leancă a dat asigurări că va veni ulterior cu clarificări despre „furtul” de la BEM şi concesionarea Aeroportul Chişinău, cele doua tranzacţii dubioase pentru care guvernul său şi-a atras critici dure din partea experţilor.

După ce a anunţat că în scurt timp va iniţia un nou partid politic, finanţat de cetăţeni, Iurie Leancă i-a adresat un mesaj fostului său şef de partid:

„Lui Vlad Filat îi transmit ca, deşi suntem pe drumuri total opuse, câtă vreme va înțelege sa respecte alegerea mea şi a colegilor mei, in mine va avea un partener de discuții deschis. Am făcut multe lucruri bune împreuna cândva şi eu mai cred că, dacă va dori, se poate întoarce la cei care l-au votat, la proiectul care l-a definit ca om politic - un om care a promis o Moldovă Europeană şi modernă, fără Voronin şi fără comunişti.”

La scurt timp după ce Leancă a anunţat că pleacă din PLDM, punând la îndoială aspirațiile pro-europene ale partidului, liderul formaţiunii Vlad Filat a declarat că este o decizie regretabilă:

„Nu cred că din punct de vedere politic este cea mai corectă decizie. Mai ales acum, perioadă de maximă responsabilitate pe care o traversăm. Nu există motive reale pentru o astfel de decizie. Cât priveşte declaraţiile de trădare al parcursului şi votului pro-european este un neadevăr.”

Vlad Filat a dat asigurări că PLDM nu va abandona niciodată cursul european. Liderul PLDM a făcut aluzie că tocmai Iurie Leancă ar fi responsabil de cele întâmplate la BEM şi Aeroport:

„Atât eu, personal, cât şi colegii din PLDM suntem mai mult ca oricine interesaţi în elucidarea şi investigarea imparţială a situaţiei din sistemul bancar şi cazul Aeroport. Nu am vorbit la acest subiect foarte mult timp, fiindcă era şi firesc, la conducerea guvernului în acea perioadă de timp se afla colegul nostru, domnul Leancă.”

Divergențele dintre cei doi au apărut în public anul trecut, manifestându-se inclusiv prin decizia lui Iurie Leancă de a solicita un audit internaţional asupra situaţiei din sistemul bancar şi BEM, în particular. Sau bunăoară atunci când Iurie Leancă a acordat sprijin în campania electorală din România candidatului la președinție al stângii, premierul Victor Ponta.

În mediul analiştilor părerile sunt împărţite. Unii atrag atenţia că plecarea lui Iurie Leancă ar putea fi începutul sfârşitului PLDM. Alţii pun la îndoială şansele de succes al proiectului politic întemeiat de Leancă. Un al treilea grup de analişti susţin însă că Iurie Leancă, în ultimile luni cel mai popular politician moldovean, care şi-a păstrat popularitatea într-o perioadă în care populaţia spune că nu mai are în cine avea încredere, ar avea toate şansele să se lanseze de unul singur în politică.

Previous Next

XS
SM
MD
LG