Linkuri accesibilitate

Noul ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale a confirmat faptul că de la 1 aprilie pensiile se vor majora cu aproape 8%


Noul ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale Ruxanda Glavan a confirmat faptul că de la 1 aprilie pensiile se vor majora cu aproape 8%. Într-un interviu cu Europa Liberă, Ruxanda Glavan a mai declarat că sprijină crearea aşa-numitei pensii „de cetăţean” sau de bază care ar putea fi de 50% din pensia minimă: „ne propunem să promovăm proiectul de lege privind așa-numita pensie de cetățean sau pensia de bază. Esența acestei legi este să introducem o pensie de bază pentru toți cetățenii rezidenți, care locuiesc în Republica Moldova, care au contribuit la bugetul țării noastre și ne propunem să legăm această pensie, valoarea ei, de exemplu, să fie 50 la sută din pensia minimă care există”. Noul ministru al Muncii şi Protecţiei sociale a vorbit şi despre necesiatea de a reduce discrepanţele între cele mai mici şi cele mai mari pensii, care pot fi de 40 de ori mai mari. Şi a asigurat că pentru moment nu se discută despre ridicarea vîrstei de pensionare, mai ales pentru femei.

XS
SM
MD
LG