Linkuri accesibilitate

Barack Obama: Statele Unite nu sunt „în război” cu islamul, dar „cu oameni care au pervertit islamul”


Preşedintele Barack Obama a declarat că Statele Unite nu sunt „în război” cu islamul, ci „cu oameni care au pervertit islamul”. Vorbind miercuri la conferinţa de la Washington dedicată combaterii terorismului, Obama a subliniat că „nu religia se face responsabilă de terorism, ci oamenii se fac responsabil de violenţă şi de terorism”. El a combătut teza că religia şi credinţa ar motiva grupări radicale ca Statul Islamic şi Al Qaeda, spunând că acestea de fapt sunt adepte ale terorismului. Asemenea organizaţii îşi caută „cu disperare” legitimitate, a spus Obama, însă liderii lor nu sunt „lideri religioşi”, ci „terorişti”.

Summitul fusese programat iniţial pentru octombrie anul trecut, având ca temă principală lupta cu Al Qaeda, Statul Islamic şi alte organizaţii fundamentaliste. Însă Casa Albă a ajuns între timp la concluzia că forţa militară nu este una adecvată pentru înlăturarea pericolului extremist, care se propagă prin reţele de socializare, recrutând luptători printre tineri musulmani neintegrați din Occident. În opinia administraţiei americane accentul în lupta cu extremismul trebuie pus pe ideologie. O altă temă importantă a summitului de la Washington este interacțiunea organelor de drept cu comunităţile musulmane şi nevoia integrării acestora în viaţa culturală şi socială.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG