Linkuri accesibilitate

Guvernul premierului desemnat Chiril Gaburici a fost aprobat de Parlamentul de la Chișinău


Guvernul premierului desemnat Chiril Gaburici a fost aprobat de Parlamentul de la Chișinău. Guvernul a fost învestit cu votul a 60 de deputaţi din fracţiunile Partidului Liberal Democrat, Partidului Democrat şi Partidului Comuniştilor, relatează IPN. Pentru învestirea executivului nu au votat deputaţii socialişti şi cei liberali, dar şi liberal-democratul Iurie Leancă, care a spus că nu va susţine un guvern minoritar. Inițial, singura modificare faţă de lista prezentată de Iurie Leancă la prima tentativă de învestire a Guvernului a fost revenirea lui Oleg Efrim în funcţia de ministru al justiţiei, la care s-a renunțat însă în ultimul moment. Realitatea.md a relatat că pentru portofoliul justiției a fost propus Vladimir Grosu, în locul lui Efrim, după ce surse parlamentare au făcut cunoscut că PCRM a amenințat că în caz contrar nu votează guvernul propus de Gaburici

XS
SM
MD
LG