La manifestaţia de solidaritate cu victimele atacului mîrşav de la Copenhaga, unul dintre politicienii participanţi a spus că un atac asupra evreilor din Danemarca, echivalează cu un atac asupra tuturor danezilor. Această declaraţie laconică exprimă fără echivoc sentimentul de solidaritate cu o comunitate ameninţată de terorişti fanatizaţi şi este totodată o condamnare fără drept de apel a violenţei exercitate în numele unor convingeri etnico-religioase.
Reamintim că la sfîrşitul săptămînii trecute, au fost ucise la Copenhaga două persoane care au participat la o dezbatere legată de libertatea de exprimare. Aproape concomitent cu acest atentat comis de un tînăr în vîrstă de 22 de ani, au fost vandalizate mormintele într-un cimitir evreiesc din Franţa, ţara în care cu o lună în urmă a avut loc atentatul asupra redactorilor revistei satirice, „Charlie Hebdo”.
Ideologia extremiştilor este un amestec de habotnicie religioasă, militantism antisemit, naţionalism şi o viziune conspiraţionistă asupra lumii, pe care o percep drept o minge în mîinile unor forţe oculte.
Extremismul însă mai are şi alte faţete – să le zicem mai moderate, pentru că se manifestă (deocamdată) doar verbal, de multe ori sub umbrela anonimatului oferit de mjloacele electronice de comunicare ale ciberspaţiului.
Un exemplu elocvent pentru această formă de terorism verbal a fost dezvăluit de regizorul român Radu Jude la Berlin, unde i-a fost decernat un Urs de Argint pentru filmul său antirasist, „Aferim!” (pentru detalii a se vedea - aici şi aici). Radu Jude a relatat în faţa jurnaliştilor acreditaţi la Festivalul internaţional al Filmului despre tirul de ameninţări, înjurături şi calomnii la adresa sa, după ce s-au aflat detalii despre tema tratată în filmul său.
Presa de limbă română s-a grăbit la unison să-l felicite pe regizor, trecînd însă sub tăcere tocmai potopul de reacţii de respingere articulate pe internet de către un anumit segment de cititori zgomotoşi. Radu Jude fusese vizibil afectat de insinuările rasiste şi de atacurile antisemite grosolane la care a fost supus în ultimele zile, întrebînd iritat de ce ziarele admit răspîndirea unor astfel de manifestări necontrolate.
Nu este primul semnal de alarmă faţă de indiferenţa şi lipsa reacţiilor de respingere a fenomenelor naţionalist-extremiste prezente în spaţiul public. Ignorarea şi bagatelizarea acestor fenomene se poate observa şi în declaraţiile iresponsabile ale unor politicieni sau intelectuali. Cum se poate explica altfel delirul semantic trivial şi scandalos al Elenei Udrea, de pildă, care compară situaţia ei actuală cu suferinţele evreilor din timpul Holocaustului? Au mai făcut-o şi alţii şi rezultatul a fost un zid de tăcere care poate fi înţeles şi ca o încuviinţare tacită.
Condamnările unor atentate comise de extremişti fanatizaţi nu justifică tăcerea în faţa terorismului verbal răspîndit sistematic de către nişte radicali care în numele unui patriotism găunos au cerut anihilarea regizorului Radu Jude, pentru că ar fi pătat imaginea ţării în care trăieşte. Calea de la vorbe la fapte, adeseori, este scurtă. Din păcate, din corul elogiatorilor regizorului român a lipsit vocea care ar fi exprimat ceva asemănător cu declaraţia de solidaritate de la Copenhaga: Atacarea lui Radu Jude este şi un atac asupra noastră.
