Linkuri accesibilitate

Moscova prelungește detenția deputatei ucrainene Nadia Savcenko pînă la 13 mai


Un tribunal de la Moscova a prelungit până la 13 mai perioada de aflare a pilotului militar ucrainean Nadejda Savcenko în detenție preventivă, sub acuzația de implicare în moartea a doi jurnaliști ruși în Ucraina. Tribunalul Basmannîi a acceptat argumentele anchetatorului care a spus că starea sănătății inculpatei aflate în greva foamei nu împiedică menținerea inculpatei în arest. De față la proces, Savcenko arăta slăbită și palidă. A purtat un tricou cu simbolul ucrainean în formă de trident și a strigat „Slavă Ucrainei!”. Avocații militarei ucrainene au cerut orice altă măsură preventivă, în afara menținerii în detenție, spunând că clienta lor nu va supraviețui până la 13 mai în celulă. Savcenko a început greva foamei pe 13 decembrie în semn de protest față de detenție în Rusia și acuzațiile care i se aduc. Ea a fost capturată de separatiștii pro-ruși în iunie trecut și transferată în Rusia în luna iulie. Avocatul Mark Feighin a spus că acuzația de implicare în moartea doi jurnaliști ruși, care acopereau conflictul din estul Ucrainei, nu este susținută de vreo probă.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG