Linkuri accesibilitate

„Im(p)unitatea deputatului Ţuţu, prima piatră de încercare a noii Coaliţii” (Ziarul de Gardă, anticorupție.md)


„Desenul activităţilor FSB în Moldova, prin oamenii săi infiltraţi în politică, afaceri şi media, este foarte limpede” (V. Gârneț/Ziarul Național).

„Ziarul de Gardă” şi anticorupţie.md publică concomitent o investigaţie semnată de Victor Moşneag şi întitulată „Im(p)unitatea deputatului Ţuţu, prima piatră de încercare a noii Coaliţii”. În următoarele săptămâni, procurorii ar trebui să vină în Parlament cu un demers prin care să ceară retragerea imunităţii deputatului PDM Constantin Ţuţu, inculpat într-un dosar penal, în care este învinuit de huliganism şi în care riscă trei ani de puşcărie, se arată în articol. Dosarul, după alegerea lui Ţuţu în calitate de deputat, a fost suspendat. De imunitatea luptătorului „beneficiază” acum şi ceilalţi inculpaţi din dosar, inclusiv persoana învinuită de omor. Aceştia, la fel, nu pot fi pedepsiţi, din moment ce dosarul nu se examinează. Această stare s-ar putea prelungi pe un termen nedefinit, dacă majoritatea deputaţilor nu vor fi de acord cu solicitarea procurorilor, mai scrie Victor Moșneag.

Editorialistul Nicolae Negru susţine în articolul său publicat de „Ziarul Naţional” că „modul în care se „negociază” formarea unui Guvern la Chişinău îi compromite nu numai pe liderii partidelor proeuropene, ci şi sistemul democratic în general, căci mulţi cetăţeni îl identifică cu persoanele care îl reprezintă. Este un „cadou” pentru Putin şi proiectul său antieuropean. Că unii lideri o fac din prostie, din dependenţă, nesimţire sau lăcomie patologică, iar alţii, poate, îşi îndeplinesc astfel misiunea secretă, nu mai contează: ei contribuie la consolidarea sentimentelor antidemocratice şi antieuropene în Republica Moldova, la creşterea taberei pro-ruse, îl ajut pe Putin să refacă URSS, într-o formă sau alta!”.

În editorialul său din „Ziarul Naţional”, Vasile Gârneţ afirmă printre altele că „în general, desenul activităţilor FSB în Moldova, prin oamenii săi infiltraţi în politică, afaceri şi media, este foarte limpede: Dodon se răţoieşte la americani şi nu spune un cuvânt despre armata de ocupaţie din Transnistria. Se implică, sprijinit de ruşi, în alegerile din Autonomia Găgăuză, promite o majoritate covârşitoare pro-rusă la Comrat şi se fotografiază jubilator alături de favorita sa pentru acest scrutin, fosta comunistă Vlah, şi de ambasadorul Rusiei la Chişinău”.

Analistul politic Nicolae Chirtoacă citat de portalul ABC news spunând că „premierul Leancă este sacrificat în cunoştinţă de cauză; acest lucru îi aranjează foarte mult pe liberal-democraţi, iar democraţii în orice situaţie sunt în câştig de cauză din simplul motiv că controlează situaţia în modul cel mai direct”. Potrivit analistului, „din momentul în care a cerut un audit independent al Băncii de Economii, din momentul în care a formulat cereri foarte riguroase la adresa conducerii PLDM pentru a curăţa listele electorale de anumiţi camarazi de partid care s-au compromis, când a apărut un al doilea pol în jurul căruia în interiorul acestui partid s-au coagulat anumite forţe, Leancă a devenit un personaj indezirabil pentru liderul acestui partid, Vlad Filat”.

Cel mai mare acţionar al Victoriabank este legat de oameni din anturajul lui Vladimir Plahotniuc” – este titlul unui articol publicat de „NewsMaker”. „Specialistul moldovean în IT, Mihai Cucoş a înregistrat numele de domeniul pentru dentistul german care figurează ca şef al unui off shore din Cipru. […] De Insidown, compania cipriotă care a procurat recent 38,2%din acţiunile Victoriabank, sunt legate persoane din anturajul şefului adjunct al PDM, Vlad Plahotniuc. […] Domeniul insidown.com, identic cu denumirea off shore-ului cipriot, a fost înregistrat în sistemul german Key-Systems GMBH de cetăţeanul moldovean Mihai Cucoş. Cucoş, potrivit datelor Fiscului, reprezintă interesele companiei Finpar Invest, care deţine terenul pe care a fost construit hotelul Nobil, proprietate a lui Plahotniuc”.

Portalul „Politics of Moldova” relatează că o entitate sociologică de la Chişinău, mai puţin cunoscută până acum - Intellect Group - a realizat un sondaj pe teritoriul autonomiei Gagauz Yeri ale cărui rezultate arată, între altele, că 88,2% dintre locuitorii autonomiei doresc dezvoltarea prioritară a relaţiilor cu Rusia. Un reprezentant al societăţii Intellect Group, a declarat că, de fapt, „guvernul rus se bucură de un nivel ridicat de încredere nu numai în rândul locuitorilor din Găgăuzia, dar şi din întreaga Moldova, doar că aşa-numitele sentimente proruseşti sunt mai accentuate în regiunea găgăuză”.

Portalul „Sănătate Info” scrie că „responsabilii Ministerului Sănătăţii s-au întâlnit şi cu distribuitorii de medicamente şi dispozitive medicale pentru a discuta situaţia creată în spitale. Nicio parte şi nici cealaltă nu a fost deschisă să comunice cu presa, astfel că nu este prea clar la ce compromisuri s-a ajuns. Unii distribuitori spun că nu vor să-şi asume angajamente, pentru că vor înregistra pierderi mari, de aceea nici n-au semnat contractele cu spitalele. Aceştia spun că sunt în aşteptarea unui nou Guvern, care ar rezolva problema, prin voinţă politică”, arată autorul, care-şi întitulează articolul: „Criza medicamentelor în spitale se adânceşte şi are substrat politic”.

XS
SM
MD
LG