Linkuri accesibilitate

O nouă rundă de negocieri pentru rezolvarea crizei din estul Ucrainei


Jurnaliști în fața clădirii unde are loc noua rundă de negocieri la Minsk, 31 ianuarie 2015
Jurnaliști în fața clădirii unde are loc noua rundă de negocieri la Minsk, 31 ianuarie 2015

Secretarul de stat american John Kerry se va afla la Kiev în 5 februarie pentru a-şi exprima sprijinul pentru autorităţile de la Kiev.

Reprezentanți ai Ucrainei, Rusiei, OSCE și ai separatiștilor pro-ruși s-au întîlnit la Minsk într-o nouă încercare de a redeschide dialogul pentru rezolvarea crizei din estul Ucrainei. Este vorba de fostul președinte ucrainean Leonid Kucima, ambasadorul rus în Ucraina, Mihail Zuabov, reprezentanta OSCE, Heidi Tagliavinit, și emisari ai separatiștilor pro-ruși, care luptă împotriva forțelor guvernamentale în estul Ucrainei.

Agenția rusă de știri Interfax citează o sursă neidentificată cu declarația că Leonid Kucima a repetat că va sta de vorbă numai cu liderii separatiști care au semnat precedentul acord de încetare a focului de la Minsk în septembrie - Aleksandr Zaharcenko și Igor Plotnițki.

Un alt reprezentant al rebelilor pro-ruși, Denis Pușilin, e citat cu declarația că Zaharcenko și Plotnițki vor lua parte la negocieri numai dacă partea ucraineană va declara un armistițiu și își va retrage armamentul greu din teatrul de operațiuni.

Rebelii pro-ruși anunțaseră vineri că dacă negocierile de la Minsk nu ajung la un rezultat își vor continua ofensiva.

Autoritățile de la Kiev au anunțat că 15 militari și trei civili au fost uciși în confruntările dintre armata ucraineană și rebelii pro-ruși din estul țării, în ultimele 24 de ore.

Kievul speră să poată negocia la Minsk un acord de încetare a focului, în ciuda afirmațiilor rebelilor că își vor continu ofensiva în est.

Runda de negocieri de sâmbătă fusese convenită de urgenţă, după ce vineri discuţiile au fost amînate din cauza neînțelegerilor legate de cine ar fi trebuit să-i reprezinte pe rebeli.

Leonid Kucima a declarat că speră ca la negocierile de sâmbătă să fie întărite înțelegerile din memorandumul din 5 septembrie şi propunerile de pace ale președintelui Petro Proroşenko și ale liderului de la Kremlin Vladimir Putin.

Vineri, într-o convorbire telefonică cu cancelarul Germaniei Angela Merkel, Poroşenko a spus din nou că e nevoie de un acord de încetare a focului.

Departamentul de Stat de la Washington a anunţat ca secretarul de stat John Kerry se va afla la Kiev în 5 februarie pentru a-şi exprima sprijinul pentru autorităţile ucrainene.

S-au făcut speculații că şeful diplomației americane ar putea să facă o escală și la Moscova în viitorul său turneu european, dar purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat a declarat că nu există un astfel de plan.

John Kerry îl va întîlni însă pe omologul său rus Serghei Lavrov la München, la Conferința pentru Securitate în Europa.

XS
SM
MD
LG