Ministerul Educației spune că a înregistrat aproape 7.250 de acte de violență în școli din septembrie până în decembrie, primul semestru al anului de studiu curent. Prin acte de violență se înțelege atât insulte verbale, cât și violență fizică, atât între elevi cât și între elevi și învățători sau profesori. Numărul cazurilor înregistrate a crescut semnificativ comparativ cu anul precedent, iar ministerul crede o eventuală rezolvare a acestei probleme este și încurajarea discutării acestor probleme, nu ascunderea lor. De Ziua Internațională a Nonviolenței în Școală, Tamara Grejdeanu s-a interesat cum anume.
Pentru a educa copii în spiritul non-violenţei, tot mai multe şcoli au renunțat la orele clasice de dirigenţie, dând prioritate unor proiecţii de film şi discuţii în grup. Analizând situaţii în care copiii riscă să devină victime ale abuzului sexual sau sunt intimidaţi de colegi şi chiar de profesori, elevii încearcă să găsească soluţii, care, în eventualitatea unei probleme, le-ar fi de folos.
Tamara Tonu, directoarea liceului din satul Bardar spune că binevenite sunt şi instruirile la care participă experți din domeniu:
„Este foarte bine că este un mecanism la nivel de minister în ceea ce priveşte prevenirea comportamentului violent. Avem discuţii şi seminare, la orele de dirigenţie se discută cu copii şi uneori le spunem simplu, copii, violenţa este interzisă, şi la şcoală, şi în stradă şi acasă. Copii să înţeleagă că sunt atâtea alte căi de a ieşi dintr-o situaţie, prin discuţii, prin compromis.”
Obiectivul unei şcoli prietenoase pentru fiecare copil este inclus de autorităţi în strategia educaţiei 2020 dar şi în Codul Educaţiei, care a intrat în vigoare la finele anului trecut.
Rodica Josanu, specialistă la Ministerul Educaţiei spune că reforma include şi formarea unor competenţe, astfel încât dascălii să intervină prompt în cazurile de violenţă:
„Dacă o să analizăm toate documentele strategice, protecţia copilului, mediul şcolar protectiv constituie un obiectiv de bază şi în mod evident reformele în educaţie, standardele pentru o şcoală prietenoasă copilului sunt orientate şi în acest scop.”
Totuşi, unii manageri şi observatori din mediul organizaţiilor obşteşti recunosc că sunt şi cadre didactice restante la capitolul toleranţă şi atitudine prietenoasă. Iosif Moldovanu, consultant în protecţia copilului notează că programa şcolară include şi dezvoltarea unor abilităţi de comunicare şi relaţionare non-violentă între elev-elev şi elev-adult.
Numai că deocamdată, adaugă el, unele cadre didactice nu au suficientă pregătire ca să poată realiza această sarcină:
„Prin intermediul limbii române, matematicii, chimiei sau limbii engleze, să poată să integreze aceste competenţe în procesul de predare, învăţare la clasă. Or, abordarea că educaţia se face doar al o singură oră de dirigenţie este depăşită şi ea nu poate rezolva această problemă. Acest mediu de comunicare asertivă, de empatie cu toată clasa, de bunăstare emoţională trebuie creat la fiecare lecţie.”
O altă problemă, în opinia lui Iosif Moldovan, este faptul că unii profesori nu conştientizează faptul că etichetările sau practicile de contrapunere a elevilor prin comparare îi poate afecta emoţional:
„Spun că fără ca să vrea, neintenţionat fac lucrul acesta, în virtutea meseriei pe care o au şi fiind obişnuiţi de-a lungul anilor să utilizeze aceste etichete, porecle, ironizări, luări peste picior sunt prezente, pe de o parte din partea adulţilor, pe de altă parte, clar că dacă face asta cadrul didactic, elevii copiază comportamentul acesta.”
Specialiştii din domeniu atrag atenţia că de rând cu şcoala, responsabilitatea pentru manifestările de violenţă la şcoală o poartă părinţii şi totodată unele instituții mass-media. Urmărind scene violente în buletinele de ştiri, în filme şi jocurile de calculator, copiii tratează violenţa drept normalitate. Iată de ce dascălii recomandă insistent părinţilor să supravegheze spaţiul informaţional la care sunt expuşi copiii.
