Linkuri accesibilitate

Trenuri noi pe linii moarte. N-or ajunge prea departe


Cum se călătorește „european” în Moldova cu trenuri sovietice din secolul trecut.

În Gara de la Chișinău stau parcate deja de câțiva ani cinci trenuri, care au fost reutilate în România la cererea Căii Ferate din Republica Moldova, cu 2,5 milioane de euro fiecare. Ministerul Transporturilor a încurajat întreprinderea să reutileze trenurile, dar apoi le-a scos tot el pe linie moartă. Ce s-a întâmplat? S-a schimbat ministrul. În așteptarea unui nou guvern, poate și a unui nou ministru la Transporturi, călătorii merg mai departe cu garniturile de la sfârșitul anilor 70.

Primul tren reutilat a ajuns la Chișinău în anul 2012, iar cel de-al cincilea a fost pus la dispozitia CFM anul trecut. Primele patru au călătorit, pentru scurt timp, pe teritoriul Republicii Moldova, însă au fost scoase de pe șine în urma unor probleme tehnice. Potrivit viceministrului transporturilor Vladimir Cebotari, fiecare tren ar trebui să fie verificat minuțios de către compania care a făcut lucrările de reutilare, fiind vorba de o companie din Pașcani, după care o agenție de stat din România specializată pe transportul feroviar să elibereze un certificat în care să confirme că mijlocul de transport este unul sigur și conform cu normele internaționale, spune Vladimir Cebotari:

Vladimir Cebotar
Vladimir Cebotar

„Trenurile acestea trebuie să fie în circulație. Eu am zis anterior, este iresponsabil și criminal ca ele, achitând atâția bani, să fie parcate. Dar ele trebuie puse în circulație atunci când noi vom avea finalizată procedura de certificare”.

Fostul ministru al transporturilor Anatol Șalaru, care se declara extrem de mândru pentru colaborarea cu întreprinderea de la Pașcani, susține că folosirea trenurilor ar fi zădărnicita în mod deliberat de niște grupuri de interese din interiorul întreprinderii feroviare. Șalaru afirmă că pentru a pune trenurile în circulație pe teritoriul Republicii Moldova e nevoie doar de avizul pozitiv al Căii ferate.

Anatol Șalaru
Anatol Șalaru

„Trenurile noi, moderne sunt victime, la fel ca și călătorii, ale unor scheme de escrocherie ale unor tipi de la Calea Ferată, care au reușit să-i convingă și pe cei din minister că aceste trenuri nu pot funcționa, pentru că trenurile vechi le aduc profit foarte mare. Anual se cheltuie vreo 3 milioane de euro pentru procurarea pieselor de schimb, iar trenurile noi sunt în garanție, nu se cheltuie nimic, consumă de 3-4 ori mai puțină motorină, nu e nevoie de cheltuieli, nu poți deconta bani și nu poți fura motorină de la trenurile noi. Nu este nevoie de nici un fel de certificat străin pentru ca un tren să circule pe teritoriul Republicii Moldova”.

Viceministrul Vladimir Cebotari spune că trenurile reutilate nu au ajuns la înălțimea așteptărilor, în particular din cauza consumului de combustibil ce urma să fie mai mic decât la cele vechi.

„Ele ca parcurs, doar ca tracțiune, ele și sunt mai econome, dar ca rezultat final ele nu sunt mai econome. Deși nu acesta trebuia să fie rezultatul. Rezultatul trebuia să fie trenul întreg, ca complex, tot ceea ce el include, trebuia să aducă o economie de 35-40 la sută din consumul de combustibil”.

Ping-pongul dintre foștii și actualii demnitari nu-l ajută cu nimic pe contribuabilul curios să afle dacă banii publici au fost folosiți cu tâlc odată ce trenurile modernizate nu circulă. Iar pasagerii, cărora li s-au promis, în reportajele triumfaliste de la inaugurare condiții europene de călătorie se văd siliți să se mulțumească cu vechile vagoane din vremea sovietică.

Factori decizionali de la Ministerul Transporturilor au dat asigurări că procesul de certificare a fost lansat. S-ar putea însă ca acesta să dureze între trei și șase luni, ori poate și mai mult.

Versiunea video a reportajului va fi difuzată marți, 27 ianuarie, la emisiunea Europei Libere „Pur și Simplu”.

Previous Next

XS
SM
MD
LG