Linkuri accesibilitate

Miniștrii de externe din UE: nu sunt motive să fie ridicate sancțiunile economice împotriva Rusiei


Reuniți luni la Bruxelles, miniștrii de externe din Uniunea Europeană au spus că nu sunt motive să fie ridicate sancțiunile economice împotriva Rusiei, în ciuda unor propuneri conciliante ale șefei politicii externe europene. Frederica Mogherini propusese într-un document confidențial ajuns la presă ca UE să reia discutarea unor probleme globale și comerciale dacă Rusia aplică acordul de la Minsk referitor la Ucraina. Dar, la ședința de ieri, miniștrii de externe europeni au respins asemenea idei, cum a declarat apoi comisarul pentru politici regionale Johannes Hahn: „Nu a fost nici o dezbatere despre ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei, dimpotrivă, toți vorbitorii au spus că trebuie îndeplinite înțelegerile de la Minsk ca precondiție înaintea oricăror asemenea pași”, a spus Hahn.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG