Un cunoscut cu o boală cronică mi-a povestit deunăzi o poveste interesantă. El frecventează ani de zile policlinica din sectorul său şi consultă mereu un medic pentru a-şi îmblînzi boala.
Medicul acela îi dă, fireşte, sfaturi, îi spune ce medicamente să ia. Dar cunoscutul meu a remarcat un soi de apatie şi chiar lehamite în privirile medicului. Impresia pe care o avea mereu cunoscutul meu, după vizitarea policlinicii de sector, era că medicul cu pricina voia să scape cît mai repede de el, ba chiar uneori doctorul bombănea ceva supărat.
Ei bine, într-o zi, cunoscutul meu a decis să meargă la o clinică privată. Omul s-a gîndit că poate va lupta mai eficient cu boala sa, profitînd de sfaturile unui alt medic, un medic dintr-o instituţie mai dotată.
Mare i-a fost mirarea cînd - într-un cabinet frumos al clinicii private - l-a întîlnit pe acelaşi medic al policlinicii de sector. Da, era acelaşi doctor care-i dăduse sfaturi ani de zile. Numai că în clinica privată medicul părea metamorfozat. Era jovial, amabil, zîmbitor, plin de solicitudine. Şi l-a ascultat pe cunoscutul meu cu o atenţie de care nu mai dăduse dovadă niciodată în policlinica de sector. Era acelaşi om, dar atitudinea era alta.
Tare s-a mai mirat cunoscutul meu. El nu ştia că medicul acela lucra în două instituţii medicale. Şi nu bănuia că el poate fi atît de blajin şi vesel.
Nu se ştie dacă sfaturile primite în clinica privată îl vor ajuta mai mult decît acelea primite în policlinica de stat. Căci i le-a dat acelaşi om. Dar cel puţin cunoscutul meu a avut parte de o primire frumoasă şi şi-a redescoperit medicul, care, iată, putea totuşi să fie binedispus şi senin.
Curioasă chestia asta. Într-o policlinică medicul e apatic, iar în altă policlinică tot el e jovial!
