Linkuri accesibilitate

Demonstrație de protest la Groznîi în Cecenia împotriva publicării imaginii profetului Mohamed în „Charlie Hebdo”


O mulțime considerabilă s-a adunat la o demonstrație împotriva „insultării sentimentelor credincioșilor”, la Groznîi, capitala preponderent musulmanei Republici Cecene, aflată sub controlul strict al autorităților. Demonstrația de amploare lângă principala moschee a Ceceniei pare a fi un răspuns organizat la atacurile militanților islamiști asupra revistei satirice Charlie Hebdo și valului de solidarizare cu această revistă, cunoscută pentru atitudinea ireverențioasă față de dogmele religioase în general. „Trebuie să spunem lumii întregi: îl iubim pe Profetul Mahomed și nu vom permite nimănui să aducă atingere sensibilităților religioase ale musulmanilor”, a spus Marele Muftiu al Rusiei, Ravil Gainutdin, într-un discurs transmis de televiziuni în direct. Liderul religios a criticat, de asemenea, atacurile teroriste ale militanților islamici, dar a sugerat că Occidentul subminează valorile religioase și a criticat țările care au permis căsătoriile între persoane de același sex. La demonstrație au participat și lideri religioși ai altor confesiuni, iar unul a lansat lozinca „Mahomed și Isus!”.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG