Linkuri accesibilitate

Kievul dezminte că separatiștii pro-ruși controlează aeroportul internațional Donețk


Autoritățile ucrainene au dezmințit declarațiile separatiștilor pro-ruși că forțele rebele ar fi dobândit controlul asupra aeroportului internațional din Donețk. Vladislav Selezniov, purtător de cuvânt al Marelui stat major al forțelor armate ucrainene, a spus vineri că „terminalul nou al aeroportului Donețk este sub controlul forțelor operațiunii antiteroriste”. Aeroportul este în ruine și este închis de multă vreme, dar a fost scena unora din cele mai grele lupte în conflictul soldat cu peste 4700 de morți începând din aprilie. Departamentul de Stat al Statelor Unite a spus la 14 ianuarie că luptele intense din preajma aeroportului din Donețk sunt un exemplu al încălcării de către separatiști a acordului de armistițiu de la 5 septembrie.

XS
SM
MD
LG