Linkuri accesibilitate

Zi de doliu în Ucraina pentru cei uciși într-un atac cu rachetă asupra unui autobuz în regiunea Donețk


Președintele ucrainean Petro Poroșenko a declarat astăzi zi de doliu pentru cele 12 victime ale unui atac cu rachetă asupra unui autobuz în estul Ucrainei. Poroșenko a spus miercuri după o întâlnire cu guvernatorii regiunilor țării că lumea întreagă deplânge victimele atacului împreună cu Ucraina. Oficialii ucraineni spun că marți 13 ianuarie o rachetă Grad lansată de rebelii pro-ruși la Volnovaha, 35 km sud de Donețk, a lovit un autobuz pornit din Mariupol, omorând 12 pasageri și rănind alți cel puțin zece. Separatiștii au negat răspunderea pentru atac, spunând că locul incidentului, un punct de control guvernamental, nu se află în raza de acțiune a artileriei lor. Atacul a fost condamnat de Consiliul de Securitate ONU.

XS
SM
MD
LG