Linkuri accesibilitate

Beijing și Alma Ata şi-au depus candidaturile pentru găzduirea Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2022


Beijing și Alma Ata, cele două orașe rămase în cursa pentru găzduirea Jocurilor Olimpice de Iarnă din 2022, și-au depus astăzi oficial candidaturile la sediul Comitetului Internațional Olimpic de la Lausanne, în Elveția. Cu o zi înaintea expirării termenului, capitala Chinei și metropola din sudul Kazahstanului au înmânat oficialilor olimpici așa-numite „cărți de candidat” cu planuri privind arenele sportive, cazarea, transportul și alte proiecte legate de Olimpiadă. Competiția pentru găzduirea Jocurilor din 2022 a început cu șase orașe, inclusiv din țări cu mare tradiție în sporturile de iarnă, ca Norvegia (Oslo) și Suedia (Stockholm). Dar patru orașe s-au retras pe parcurs, mai ales din cauza costurilor ridicate. Rusia, care a găzduit Jocurile Olimpice de Iarnă din 2014 la Soci, a cheltuit o cifră-record de 51 de miliarde de dolari, pe fondul acuzațiilor de corupție și a chemărilor la boicotarea Jocurilor venite din partea apărătorilor drepturilor omului.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG