Linkuri accesibilitate

Un decret transnistrean înjumătățește adaosul la pensie pe luna ianuarie


Liderul transnistrean Evgheni Șevciuk a înjumătățit adaosul la pensie pentru pensionarii din stânga Nistrului de la 100 la 50 de ruble transnistrene pe lună, aproximativ 35 de lei moldovenești, din cauza reducerii veniturilor în fondul social. Un decret emis de Șevciuk de Revelion prevede că reducerea este valabilă deocamdată pentru luna ianuarie și cere guvernului regiunii secesioniste să caute noi surse de venit pentru restabilirea adaosului la pensie. Într-un alt decret emis tot de revelion, Șevciuk a majorat tarifele vamale la importul mai multor mărfuri din categoria produselor industriei cerealiere. Datele autorităților transnistrene arată că pensia minimă constituia vara trecută 606 ruble locale (aproximativ 850 de lei) la care se adăugau cele 100 de ruble și alți 15 dolari per pensie oferiți direct de Federația Rusă. Coșul minim de consum pentru un pensionar era stabilit la 1094,96 de ruble transnistrene, dar pensionarii beneficiau de multe alte înlesniri. Bugetul transnistrean dependent de ajutoarele rusești a fost adoptat pentru 2015 cu un deviz de cheltuieli de patru ori mai mari decât veniturile.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG