Linkuri accesibilitate

„Primul test care va demonstra că liderii PLDM, PD și PL au învățat lecția va fi transparența actului de negociere” (Ziarul Național)


Rezolvarea problemei transnistrene are acum pentru Kiev o nouă semnificaţie (Artiom Filipenco/Infotag).

Silviu Tănase scrie, între altele, în editorialul său publicat în „Timpul” că PL, PLDM şi PD nu beneficiază de un sprijin popular proporțional mandatelor pe care le deţin. „Acest lucru îl cunosc inclusiv liderii celor trei partide politice. În asemenea condiţii, menţinerea şi exercitarea puterii nu va fi o sarcină deloc uşoară. Există un risc mare ca actualii guvernanţi să procedeze după alegeri cu cei indezirabili și presa de opoziţie așa cum au procedat cu partidul lui Usatîi în timpul campaniei”, notează autorul. Silviu Tănase mai scrie că astăzi în Republica Moldova nu există un Iohannis, făcând referire la preşedintele ales al României, capabil să unească electoratul proeuropean. „Aici este cea mai mare înfrângere a partidelor proeuropene şi cea mai mare victorie a Rusiei din această campanie”, susţine autorul.

În editorialul său publicat în „Ziarul Naţional” Nicolae Negru scrie că „primul test care va demonstra că liderii PLDM, PD și PL au învățat lecția și nu au de gând să amăgească din nou va fi transparența actului de negociere”. „Secretizarea va însemna că se pune la cale o nouă împărțeală a „turtei” puterii în interes oligarhic și clientelar. Trebuie să se pornească de la armonizarea programelor electorale și elaborarea unui program de guvernare. În chestiunile divergente, cum ar fi aderarea la NATO sau protejarea spațiului informațional, politica fiscală etc. trebuie găsit un numitor comun, ca să nu se întâmple să existe trei programe de guvernare în loc de unul”, este de părere editorialistul.

Mariana Raţă scrie în „Ziarul Naţional” că deşi au beneficiat în ultimii patru ani de proiecte de sute de mii de euro, bani europeni, pentru a-şi construi apeducte, reţele de canalizare, şcoli sau centre medicale, cetăţenii din mai multe localităţi din republică au ales, pe 30 noiembrie, să îşi dea votul pentru partidele proruseşti.

Unul dintre exemplele aduse de autoare este orăşelului Costeşti din raionul Râşcani care se află în topul localităţilor din republică care au beneficiat de cea mai mare finanţare din partea Uniunii Europene. În ultimii ani, aici au ajuns fonduri europene în valoare de peste 1,3 milioane de euro, aproximativ câte o mie de euro de locuitor, o rată fără precedent pentru R. Moldova. Cu toate acestea, pentru partidele proruseşti, aici au votat 56,6% din locuitori (PSRM – 36,5%, PCRM – 20,10%), în timp ce pentru partidele care urmează să formeze alianţa proeuropeană au votat puţin peste 26% din costeşteni, precizează jurnalista.

Jurnaliştii Agenţiei Infotag îl citează pe Artiom Filipenco, directorul filialei din Odesa a Institutului Naţional de Cercetări Strategice din Ucraina. El a declarat pentru presa locală că rezolvarea problemei transnistrene are acum pentru Kiev o nouă semnificaţie. „Transnistria autoproclamată este un pericol pentru Ucraina. În Transnistria este dislocat un contingent militar rusesc mic, dar apt de luptă. De pe teritoriul Transnistriei se desfăşoară intens activitate de inteligenţă împotriva Ucrainei”, a spus expertul. Potrivit lui, este cunoscut planul Kremlinului de a forma un brâu de „state” autoproclamate de la Harkov până la Tiraspol. „El deocamdată nu a fost realizat, ceea ce nu exclude încercări pe viitor ale Rusiei de a destabiliza situaţia din sudul Ucrainei şi din Moldova. Kiev, având pe teritoriul său enclave separatiste, trebuie să ia o poziţie mai dură în privinţa autoproclamatei RMN”, a subliniat Artiom Filipenco.

Ion Preaşca scrie pe portalul Mold Street că Natalie Jaresko, noul ministru al Finanţelor din Ucraina, are legături strânse cu lumea de afaceri din Republica Moldova, prin intermediul fondului de investiţii Horizon Capital, unde este cofondator şi director. Autorul precizează că, din anul 2010, Horizon Capital este un investitor major în industria vinicolă moldovenească şi acţionar majoritar la Bostavan Wineries Group, unul dintre liderii industriei viti-vinicole și unul dintre cei mai cunoscuţi exportatori din Moldova. În prezent, Grupul deţine patru vinării, inclusiv cea de la Purcari, şi controlează circa 30% din piaţa de producţie de vin de calitate în Moldova şi aproximativ 20% din piaţa de export.

XS
SM
MD
LG