Linkuri accesibilitate

Klaus Iohannis: „Am speranţa că cei cu drept de vot vor opta pentru un viitor proeuropean”


Klaus Iohannis și Nicolae Timofti, Chișinău, 28.11.2014
Klaus Iohannis și Nicolae Timofti, Chișinău, 28.11.2014

Semnificațiile vizitei președintelui ales al României la Chișinău în ajun de alegeri parlamentare moldovenești.

„Am venit pentru că îmi pasă de Republica Moldova”, a spus Klaus Iohannis la Chişinău, recunoscând că a fost întrebat frecvent în aceste zile de ce merge în Republica Moldova chiar în prag de alegeri parlamentare cu riscul să i se reproşeze implicare în campania altui stat.

Klaus Iohannis a explicat că a văzut în sondaje o nehotărâre a moldovenilor ce drum să aleagă. „Am speranţa că cei cu drept de vot vor opta pentru un viitor proeuropean. Fac apel cu precădere la cei cu cetăţenie română. România a avut şansa istorică de a deveni parte a comunităţii europene. Pe 30 noiembrie puteţi face acelaşi lucru,” a spus Iohannis în timp ce se afla la sediul liberal-democraţilor, partid ce i-a oferit sprijin în propria campanie şi unde Klaus Iohannis a găsit de cuviinţă să se oprească în primul rând la sosirea la Chişinău.

Prima escală a lui Klaus Iohannis la Chișinău a fost la sediul PLDM
Prima escală a lui Klaus Iohannis la Chișinău a fost la sediul PLDM

Tot acolo noul preşedinte român a repetat ceva ce a spus în România după ce s-a hotărât să efectueze această vizită: că ar vrea foarte mult ca Moldova să adere la UE în timp ce el va fi preşedinte al României.

Şeful guvernului de la Chişinău, vice-preşedinte al acestui partid, Iurie Leancă, nu a fost de faţă nici la întâlnirea colegilor săi cu Klaus Iohannis, nici la scurtul briefing de presă pe care l-a susţinut ulterior în tandem cu liderul liberal-democraţilor, Vlad Filat.

Într-un mod calificat ca „ciudat” de experţi, Iurie Leancă l-a sprijinit în campania prezidenţială românească de acum câteva săptămâni pe şeful executivului de la Bucureşti, social-democratul Victor Ponta, care însă a pierdut în faţa lui Iohannis detaşat.

Klaus Iohannis și Vlad Filat, Chișinău, 28.11.2014
Klaus Iohannis și Vlad Filat, Chișinău, 28.11.2014

În turul doi al alegerilor româneşti, Klaus Iohannis a fost votat şi de aproape 80 la sută din cetăţenii cu paşapoarte româneşti, aşa că, aflat la Chişinău, noul preşedinte al României a ţinut să le mulţumească moldovenilor pentru sprijin:

„Mulţumesc pentru vot. Sunt impresionat. Nu o să uit cozile la care au stat oamenii ca să mă voteze. Iar despre criticile pe care le-am suportat că nu aş cunoaşte situaţia din Republica Moldova pentru că nu am fost până acum aici pot să vă asigur că o cunosc. Din acest motiv am venit cu mare plăcere.”

Imediat ce a dat ochii cu preşedintele Nicolae Timofti, care l-a primit la Reşedinţa de stat, Klaus Iohannis a ţinut să-i mulţumească că a fost primul şef de stat care l-a felicitat după ce a fost clar că a învins în alegeri.

Expertul de la Centrul de consultanţă şi expertiză politică Politicon, Ion Tăbârţă, crede că vizita lui Klaus Iohannis la Chişinău înainte de parlamentarele de duminică are un caracter special: e limpede că el a avut două datorii morale de plătit, prima cetăţenilor care l-au votat şi cea de-a doua partidului care i-a oferit sprijin, cu toate că cel mai important impact ar trebui să fie cel de consolidare a electoratului pro-european:

„…pentru că electoratul proeuropean nu prea are alternative decât cele trei partide proeuropene pe care le-a votat o dată şi care l-a decepţionat profund. Cele trei partide ne duc totuşi în direcţia corectă, în ciuda tuturor metehnelor lor, de aceea acest mesaj din partea dlui Iohannis tehnocrat, european este foarte important pentru că Republica Moldova are nevoie acum să-şi continue reformele de europenizare.”

Dar iată ce aşteptări are Ion Tăbârţă în raport cu viitoarea politică românească faţă de Republica Moldova după ce Klaus Iohannis îşi va prelua în mod oficial mandatul de la Traian Băsescu:

„Luând în calcul cum dumnealui a reuşit, în calitate de primar al Sibiului, să atragă investiţii europene pe filiera germană, eu sunt sigur că va încerca să integreze relaţiile moldo-române pe filiera celor europene. Sunt sigur că va avea o politică externă echilibrată, dar va susţine foarte concret Republica Moldova. Faptul că şi l-a luat drept consilier pe domnul Dan Dungaciu, care l-a consiliat şi pe preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, denotă faptul că doreşte o analiză foarte amănunţită a dosarului Republicii Moldova în promovarea politicii sale externe.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG