Linkuri accesibilitate

Vitalie Țaulean: „Un deputat ideal ar trebui să fie o persoană care nu este compromisă


Valentina Ursu în dialog cu unul din fruntașii Partidului Pentru Neam și Țară.

Europa Liberă continua sa va prezinte concurentii inscrisi in cursa electorala. Partidul Pentru Neam şi Ţară s-a inscris printre ultimii in aceasta cursa. Sloganul este „Deşteaptă-te Moldova!”. L-am intrebat pe Vitalie Țaulean, unul dintre fruntasii formatiunii, daca partidele mici au sanse sa intre în Parlament.

Vitalie Țaulean: „Sigur că rămânem în cursa electorală până duminică. Și credem că noi am putea schimba multe lucruri în Parlament fiindcă se duce o politică eronată că numai politicienii trebuie să acceadă în Parlament, că ei sunt acei care pot să promoveze reforme, ceea ce nu este adevărat. Reformele în diferite domenii pot fi promovate de profesioniști, aceasta este părerea noastră. Un deputat ideal ar trebui să fie o persoană care nu este compromisă, în primul rând, politic, nu este implicată în scheme diferite de atac raider asupra instituțiilor de stat, este o persoană care are un trecut ireproșabil, nu este compromisă. Noi ne-am convins în repetate rânduri că marea majoritate dintre persoanele care acced în Parlament pe listele de partid sunt foarte departe de realitățile legilor pe care ei le adoptă ridicând mâna în Parlament. În ultima perioadă de timp au fost abrogate sau modificate multe acte legislative, toate codurile de procedură penală, procedură civilă etc. și ele au fost ajustate, de fapt, la cheremul instituțiilor care reprezintă justiția în Republica Moldova. Adică li s-a făcut comoditate judecătorilor, procurorilor, organelor de urmărire penală etc. Dar toate aceste modificări legislative au fost efectuate în detrimentul cetățeanului de rând. Și noi, ca partid, eu personal pretind de a reveni în Parlament pentru a opri acest dezmăț legislativ.”

Europa Liberă: Viitorul Moldovei care trebuie să fie după acest vot de duminică?

Vitalie Țaulean: „Continuarea drumului pro-european fiindcă șanse politice partidele pro-Rusia nu au, că a fost exclus din campania electorală partidul condus de către Renato Usatîi „Patria”…ʾ

Europa Liberă: Curtea de Apel va decide.

Vitalie Țaulean: „Deja a fost exclus de către Comisia Electorală Centrală fiindcă la membrii acestui partid au fost descoperite arme, ei erau pregătiți de a săvârși atacuri împotriva acestui popor după data de 30 noiembrie, după scrutinul electoral. Au mai rămas în cursa electorală numai socialiștii care promovează ideea pro-Rusia. Comuniștii au declarat și ei că susțin cursul european al Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Ce reforme trebuie să promoveze în continuare noua guvernare de la Chișinău?

Vitalie Țaulean: „Eu cred că reformele să fie efectuate în justiție fiindcă la noi s-a jefuit acest popor timp de 23 de ani, persoanele care au jefuit stau bine merci, nu au nicio problemă fiindcă organele de stat, Procuratura, Centrul Național Anticorupție, CNI și toate celelalte sunt niște organe care au fost, de fapt, numite pe criterii politice. Și ele niciodată nu au avut drept scop contracararea ilegalităților care au avut loc în toate domeniile. Și primul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne clarificăm în domeniul justiției și continuarea parcursului european.”

XS
SM
MD
LG