Thomas Piketty, economistul francez la fel de celebru ca Lady Gaga și care a vândut un milion de exemplare din cartea Capitalul in sec. XXI, nu este un nou Marx. E mai degrabă un nou Bourdieu mai tehnic, mai matematic-statistic, mai pus pe cifre. El a readus in actualitate gândirea franceză, vlăguită de decenii de branlette intelectuală practicată arogant de moștenitorii lui Sartre deviați spre dreapta sterilă: BHL (Bernard-Henry Levy), Finkielkraut, Glucksmann.
Răzbunarea intelectuală francezã a fost cuplată și cu două premii Nobel primite anul acesta, unul pentru literatură (Modiano), iar unul, cel de economie, chiar dacă nu e un Nobel autentic, pentru Jean Tirole.
Ce ne mai spune Piketty? Ca sărăcia se moștenește, exact ce spunea si Bourdieu. Sărăcia se moștenește, sau mai precis se moștenește riscul de a nu putea ieși din sărăcie.
Un studiu vechi, din 1964, al sociologului francez Pierre Bourdieu intitulat intrigant Moștenitorii («Les Héritiers, Les étudiants et la culture») punea întrebarea dacă nu cumva pînă și într-o societate presupus egalitară cum e Franța mediul social din care provin elevii și studenții produce deja inegalitate din start.
E limpede că până și la o analiză empirică copiii unor intelectuali cu preocupări complexe și o bibliotecă bogată, unde cititul și accesul la cultură sînt temelia educației, vor pătrunde altfel într-un mediu universitar sau academic decât copiii unor muncitori fără nicio preocupare intelectuală și care nu au mare lucru de transmis afară de niște noțiuni de morală și comportament.
Desigur, asta face ca și sărăcia să fie moștenită, sau mai precis se moștenește riscul de a nu putea ieși din sărăcie.
Poziția a lui Bourdieu a fost întotdeauna criticată, punându-se întrebarea de bun simț: dar cum s-ar putea altfel, într-o societate presupusă a se baza pe meritele individuale? Iată însă că acum, o jumătate de secol mai târziu, pînă și Eurostat, Biroul de statistică al Uniunii Europene, ajunge la aceleași concluzii. Intr-un studiu intitulat: E oare riscul sărăciei moștenit?, Eurostat analizează, în toate țările UE, raportul între sărăcia reală și nivelul de educație al părinților celor săraci.
La scara celor 28 de țări ale UE, o majoritate a populației, 54%, sînt oameni cu un nivel coborît de educație. Eurostat nu se oprește însă acolo, ci calculează procentul riscului ca sărăcia și educația coborîtă să se perpetueze peste generații în cadrul aceleiași familii. Acest risc e cel mai ridicat în țări mediteraneene precum Malta și Portugalia, unde atinge 70%, față de 10% în țările baltice, Cehia sau Suedia. In schimb, in opt țări, printre care și România, riscul ca un copil din părinți cu educație superioară să iasă fără niciun fel de educație e apropiat de zero.
Nu sînt calcule îmbucurătoare de sfârșit de an, însă asta amintește și faptul că într-o țară ca România statutul de intelectual a fost mereu o adevărată obsesie și că întotdeauna s-a considerat că este intelectual oricine nu e nevoit să lucreze cu mâinile.
