Linkuri accesibilitate

A eşuat reforma CNI? Cine şi cum ar trebui să verifice averile demnitarilor?


Case în zona lacului Valea Morilor
Case în zona lacului Valea Morilor

Pe lângă imixtiunea politicului, un alt impediment, potrivit experţilor, este faptul că instituţia nu are resursele necesare.

Recent, Ministerul Justiţiei a creat un grup de lucru, cu membri din diferite structuri care lucrează la elaborarea unui proiect de lege ce presupune reorganizarea Comisiei Naţionale de Integritate. O variantă a acestui proiect a apărut deja în presă iar din aceasta reiese că în cadrul comisiei va apărea un consiliu format din 7 persoane, nu cinci membri, cum este acum, dar şi inspectori de integritate care să verifice averile demnitarilor.

Deşi a fost creată încă în anul 2012, Comisia Naţională de Integritate a început să verifice veniturile şi proprietăţile funcţionarilor publici mult mai târziu, aproape la un an distanţă de la înfiinţare. Chiar de la început, instituţia şi-a atras critici, întrucât patru din cei cinci membri au fost propuşi de partide politice. Ministrul justiţiei, Oleg Efrim zice că proiectul de lege la care se lucrează acum ar urma să eficientizeze activitatea CNI-ului, măsură care este prevăzută şi în planul de acţiuni pentru reformarea justiţiei. Ministrul propune ca numirea membrilor instituţiei să nu se facă după criterii politice:

Oleg Efrim
Oleg Efrim

„Nu mă va convinge nimeni că numirea politică a membrilor comisiei este mai bună decât formula pe care o propunem noi, cu specialişti, cu inspectori de integritate şi cu un consiliu care este format din reprezentanţi ai diferitor instituţii. Şi nu sunt numiţi de parlament, dar la propunerea acestui consiliu, sunt numiţi de preşedinte. Urmărim următoarele scopuri prin modificarea statutului CNI: eficientizarea activităţii, ieşirea de sub influenţa politică, astfel încât această instituţie să fie o instituţie veritabilă de prevenire a corupţiei. ”

Vizaţi de ulterioarele modificări, unii membri ai comisiei şi-au expus deja temerea că după reorganizare, această instituţie va deveni nefuncţională. Deocamdată însă, nu există o opinie comună a instituţiei. Una din membri, Vera Lupan spune că acest proiect i-a luat prin surprindere, întrucât au fost discuţii despre necesitatea unor îmbunătăţiri, dar nu şi despre modificarea legii despre activitatea CNI-ului, ca instrument de prevenire a corupţiei:

„Bineînţeles că avem nevoie să modificăm legislaţia pe anumite aspecte, dar nu sunt gata să vă spun dacă este necesar să modificăm mecanismul legii, încât să nu mai existe membri, să nu mai existe organ colegial. Eu totuşi aştept voinţa colegilor mei, să ne aşezăm cu actele din proiect în faţă şi să vedem dacă este necesar să purcedem la reformarea instituţiei.”

CNI-ul face parte din agenţiile anticorupţie, parte a sistemului naţional de integritate, care au fost evaluate în acest an de experţii Transparency Moldova, după capacităţi şi vulnerabilitate la corupţie. Aceştia au ajuns la concluzia că succesele CNI-ului sunt încă modeste. Pe lângă imixtiunea politicului, un alt impediment este faptul că instituţia nu are resursele necesare pentru realizarea sarcinilor, spune experta de la Transparency, Ianina Spinei:

Ianina Spinei
Ianina Spinei

„În special din cauza cadrului legal, finanţării insuficiente a acestui organism, limitării accesului la anumite informaţii, activitatea acestei comisii nu este suficient de eficientă. Noi aşteptăm foarte mult să se introducă modificări în cadrul legal pentru ca această comisie într-adevăr să aibă pârghii reale, în ceea ce priveşte verificarea informaţiilor din declaraţiile de avere şi intere, aşa se vor numi ele.”

Odată cu reorganizarea comisiei, mai spune Ianina Spinei, vor fi operate unele modificări în legislaţie astfel încât să nu mai existe suprapuneri de competenţe .La fel, experţii vor insista ca CNI- ul să aibă pârghiile necesare pentru a costata şi reacţiona în cazul conflictelor de interese sau tăinuirea averilor. Totodată, specialiştii spun că proiectul care este în discuţie trebuie să aibă în vedere ca bugetul instituţiei să fie unul adecvat necesităţilor.

Proiectul de reformare a Comisiei Naţionale de Integritate este la etapa dezbaterilor publice, în care cetăţenii sunt invitaţi să se dea cu părerea şi inclusiv să propună scenarii pentru soarta actualilor membri ai comisiei.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Pe aceeași temă

Previous Next

XS
SM
MD
LG