Linkuri accesibilitate

Jens Stoltenberg: Nato va instrui și ajuta forțele afgane și după retragerea misiunii sale


Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a promis în timpul unei vizite la Kabul că Alianța va ajuta Afganistanul mai departe, după retragerea trupelor străine combatante, care se va încheia la sfârșitul anului. Stoltenberg a spus că, în 2015, NATO va deschide în relația cu Afganistanul un capitol nou, în care „viitorul se va afla în mâinile poporului afgan”. Contingentul NATO de 12 500 de militari care va rămâne după retragere, va „antrena, consilia și ajuta forțele afgane”, a mai spus Stoltenberg. Președintele afgan Ashraf Ghani a spus că țara sa are nevoie de sprijin financiar și material pentru armata de 350 de mii de oameni. Forțele NATO antrenează și luptă de 13 ani alături de forțele afgane împotriva talibanilor.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG