Linkuri accesibilitate

„Seilem” și „Bocancii”


La Simferopol, după anexarea Crimeii de către Rusia
La Simferopol, după anexarea Crimeii de către Rusia

Crimeea și lumea interlopă, înainte și după anexarea Rusiei.

Investigaţia semnată de Mark Galeotti pentru Radio Svoboda este tradusă şi adaptată de Lina Grâu.

Mihai Volkov este un polițist moscovit (într-un anumit sens). Viktor Skvorțov este (parțial) bandit. Însă în luna mai ambii îmi vorbeau despre Crimeea în aceeași termeni, ca despre o „oportunitate de afaceri”.

Viktor nu ar fi chiar întocmai un reprezentant al lumii criminale moscovite. Dar el până în prezent mai folosește din când în când legăturile pe care le are în rețeaua mafiotă, devenită globală, a celor din „solnțevskaia” și încă de pe vremurile „fierbinți” ale anilor ’90 e destul de bine ancorat în sistem pentru ca uneori să primească invitații la zilele de naștere sau la înmormântările „oamenilor de afaceri cu autoritate”. Prietenii vechi uneori i se mai adresează pentru câte o favoare sau îi oferă vreo favoare, iar și businessul lor, de import-export, chiar dacă cam tulbure, pare să fie unul de succes. Iar marfa importată poată să corespundă, dar poate și să nu corespundă celor indicate în declarația vamală.

Mihail (din motive simplu de înțeles numele eroilor mei sunt schimbate) are multe trăsături comune cu Viktor. Aflându-se „de partea cealaltă a zidului” el „face comerț cu legea”. Acest polițist detectiv, specializat pe criminalitatea organizată, a învățat să facă echilibristică între crimele descoperite, necesare pentru avansarea în carieră, și acele dosare la care mai „închide ochii”. Echilibrul i-a permis să agonisească o sumă suficientă pentru procurarea unui BMW de ultimă generație, a unei vile luxoase în apropiere de Moscova și – cel puțin până nu vor fi interzise pentru angajații structurilor de forță – pentru călătoriile regulate în străinătate. Așa sau altfel, Mihail se orientează în lumea criminală cu nu mai puțină pricepere decât Viktor și are la fel de mulți prieteni și relații utile în sfera pe care o „patronează”.

Ambii, deși cu fiecare am vorbit separat, mi-au descris cu entuziasm perspectivele cu adevărat fără de margini pentru economia tenebră în Crimeea anexată. Pe măsură ce într-acolo curg în jur de patru miliarde și jumătate de ruble din bani federali, se extind și posibilitățile pentru așa-numitele „retururi”, pentru tranzacțiile „la mica înțelegere” și pur și simplu pentru furturi și hoții.

Simferopol a primit șansa să devină o provocare pentru portul ucrainean Odesa, prin care până recent tranzita partea leului nu numai din contrabanda ucraineană, dar și din cea rusească de pe malul Mării Negre. Este evident că hoțiile, corupția și contrabanda prin Crimeea vor deveni o mare afacere. Deja în primele trei luni de administrare rusească în Crimeea numărul crimelor economice, a cazurilor de contrabandă și de banditism a crescut cu 5-9 la sută, potrivit datelor Ministerului de Interne al Federației Ruse. Însăși anexarea peninsulei a demonstrat conexiunea dintre lumea interlopă și statul rus: statul și lumea interlopă se completează reciproc. Iar pe exemplul Crimeii se pot studia mecanismele prin care Kremlinul folosește lumea interlopă în calitate de instrument a politicii de stat și felul în care, în consecință, cele două lumi – „cea de sus” și „cea de jos”, devin inseparabile una de cealaltă.

Lumea interlopă și comerțul

De la bun început „campania din Crimeea” a Moscovei a fost axată pe căpeteniile criminale locale și pe afacerile tenebre ale acestora. Serghei Axionov, proaspătul premier al acestui nou „teritoriu rusesc”, are un trecut de gangster. În anii 1990, în perioada când era membru al grupării criminale organizate (GCO) „Seilem”, el era cunoscut mai mult după porecla Goblin. Axionov, bineînțeles, neagă genul acesta de „insinuări”. El a declarat recent publicației ruse Kommersant-Vlasti că toate aceste declarații sunt niște minciuni și că, cică, dacă ar fi avut schelete în dulap nu ar fi mers niciodată în politică. Cu toate acestea, în momentul în care Axionov a încercat să intenteze un dosar unuia dintre „ofensatorii” săi, instanța i-a respins plângerea cu privire la prejudicierea cinstei și onoarei ca fiind neîntemeiată.

Oricum ar fi, traiectoriile de mișcare și de intersectare ale lui Axionov și grupării „Seilem” ne pot dezvălui anumite lucruri despre dezvoltarea Crimeii și despre rolul pe care lumea interlopă l-a putut juca în acapararea rusească practic fără sânge a peninsulei. Încă până la destrămarea URSS la sfârșitul anilor 1991 Crimeea în totalitate și în particular orașul Simferopol au devenit un paradis al contrabandei, al pieței negre și al schemelor de furt a unor sume importante care circulau în jurul stațiunilor balneare, sanatoriilor și caselor de odihnă regionale. Pentru a deține puterea „din umbră” în Simferopol concurau două grupări criminare – „Bocancii” și „Seilem”. Ultima a fost numită în cinstea cafenelei cu același nume, care, la rândul său, purta numele unui oraș înfrățit cu Simferopol. Acești băieți erau în același timp și oameni de afaceri și bandiți care îi impuneau pe businessmanii locali să plătească o taxă informală amenințând cu incendierea imobilelor, bătăi sau chiar mai rău. Viktor își amintea o călătorie cu bacul către Kerci, oraș de pe coasta estică a peninsulei, în compania prostituatelor selectate pentru bordelurile din Yalta, a unor killeri cu tatuaje terifiante și capetele chiaune de băutură și a unui curier cu un geamantan plin cu borcane cu icre negre, pe care „Seilem” intenționa să le „împingă” proprietarilor de restaurante ca fiind de beluga.

Conflictul dintre grupările de gangsteri a atins apogeul în 1996 și în consecință aceștia practic s-au distrus unii pe alții. Acest lucru i-a permis lui Ghenadii Moskali, șeful MAI-ului din Crimeea între 1997 și 2000, să liniștească un pic banditismul deschis.

Crimeea a devenit un loc ceva mai pașnic. Dar afirmațiile precum că bandele au fost distruse definitiv nu erau decât niște exagerări care conveneau anumitor medii. Viktor mi-a făcut cunoștință cu Alfrid Ibraghimov. Acest tătar pe cale de a încărunți, veteran al războaielor de gangsteri ai anilor 1990, descrie astfel situația: „Ăștia slabi de înger au crescut și au înțeles că războaiele fac rău afacerilor. Și că, făcând afaceri, se pot face bani frumoși. Moskali i-a ajutat să înțeleagă lucrul acesta”. Din ambele grupări au avut de suferit de fapt doar elementele mărunte. Liderii, mai mari în rang și mai puțin implicați în acțiuni banditești evidente, inclusiv unul dintre „șefi de brigadă” cunoscut sub numele de Goblin, au folosit restul de bani și de relații, s-au legalizat cum au putut și au plecat să navigheze mai departe.

La începutul anilor 2000 acești gangsteri, deveniți businessmani – chiar „businessmani cu autoritate”, cum se spune de obicei aici pentru a sublinia originea capitalurilor – au acaparat în Crimeea poziții de conducere. Kievul nu se îngrijea prea mult de regiunea unde locuiau în principal etnici ruși. Ceea ce permitea elitelor locale să domnească în liniște și voie și chiar le conferea o anumită cvasilegitimitate. După cum s-a exprimat unul dintre interlocutorii mei din Crimeea în timpul celei de a doua inaugurări a președintelui Putin în 2004, „noi am vrea să avem un Putin al nostru. O fi el, desigur, un țar, dar cel puțin e un țar care domnește și știe ce vor oamenii lui”. În acea perioadă, Ucraina trecea printr-o campanie prezidențială învolburată, care i-a adus lui Victor Iușcenko victoria asupra lui Victor Ianukovici. Iușcenko, evident, nu se bucura de popularitate în Crimeea. Dar și Ianukovici, acest favorit evident al estului țării și al regiunilor vorbitoare de limbă rusă, a primit aici o susținere cam firavă. Locuitorii Crimeii s-au simțit aruncați din viața politică.

În acest vacuum politic, economic și social noile imperii mafiote au avut teren pentru a înflori ca niciodată. După cum se spune într-o telegramă diplomatică a ambasadei SUA din 2006, „noile căpetenii criminale se deosebesc fundamental de predecesorii lor din anii 1990 datorită cărora Crimeea a primit reputația de Sicilia a Ucrainei”. Mai departe, telegrama spune că „zeci de candidați cunoscuți pentru trecutul lor criminal au fost aleși în parlamentul local la alegerile din 26 martie”. Viktor Șemciuk, fostul procuror general al Crimeii, își amintea că structurile criminale au penetrat toate nivelurile de putere în regiune: „Un lucru firesc devenise minutul de reculegere înainte de ședința parlamentului în cinstea încă unui „frate mafiot” decedat”.

Cea mai întrebată marfă în Crimeea a devenit pământul. Câțiva foști lideri ai „Bocancilor” au fost acuzați de încercarea de a acapara cel mai mare club de fotbal din Crimeea, Tavria, anume pentru că acest club avea în proprietate o cantitate importantă de terenuri. Tabloul general arăta în felul următor: pe măsură ce prețurile creșteau, mai ales atunci când tătarii strămutați din Crimeea în timpul puterii sovietice au început să revină acasă, businessmanii cu autoritate și prietenii acestora din rândul funcționarilor corupți au început să cumpere pământ și să-și subordoneze proiectele de construcții, pentru a pune control asupra acestei piețe promițătoare.

Lumea interlopă și acapararea

Unul dintre aspectele căruia i s-a acordat prea puțină importanță al acestei criminalizări în permanentă expansiune era „urma rusească”. În pofida faptului că Crimeea era parte a Ucrainei, afacerile criminale cele mai importante – cum ar fi transportarea drogurilor, contrafacerea țigărilor și importul lor fără taxe – depindeau de relațiile cu structurile criminale rusești. După cum mi-a povestit Alfrid, banii murdari din peninsulă de obicei erau spălați prin intermediul băncilor rusești. Acest lucru înseamnă că atunci când la Kiev puterea lui Ianukovici s-a clătinat sub presiunea celor care protestau pe Maidan, Moscova deja începea să pună la punct anumite scenarii și potențiale contacte în Crimeea, folosind relațiile din lumea criminală locală. După cum mi-a spus polițistul moscovit Mihail, reprezentanți ai grupării „solnțevskaia” au fost în Crimeea să negocieze cu „tovarășii” locali încă până la 4 februarie, când autoritățile locale din Crimeea au decis organizarea referendumului privind statutul peninsulei și au cerut garanții de la Moscova. Moscoviții au venit atunci nu doar pentru a testa terenul pentru dezvoltarea de mai departe a businessului criminal în regiune, dar și pentru a lua pulsul stărilor de spirit din cadrul comunității interlope locale.

Axionov, care conducea partidul Unitatea Rusească, părea alegerea ideală pentru rolul de marionetă a Kremlinului. Chiar în pofida faptului că la alegerile din 2010 el a intrat în parlamentul local acumulând doar 4 la sută din voturi. Candidatura sa era pusă în valoare prin doza mare de ambiție, duritate și prin prietenia pe care o avea cu speakerul parlamentului din Crimeea Vladimir Konstantinov – figura-cheie de „cardinal gri” a puterii de atunci și de acum. Konstantinov este menționat adesea în legătură cu contactele sale în lumea criminală și cu pretinse escrocherii în domeniul imobiliar, însă niciodată aceste acuzații nu au ajuns în judecată. Serghei Mokrușin, jurnalist de investigație a postului local independent de televiziune „Cernomorsk”, îl numește „intangibilul”.

Pornind acapararea Crimeii, Moscova s-a sprijinit pe trei factori: pe „omuleții verzi” – forțele cu destinație specială ruse; pe trupele terestre ale marinei fără însemne distinctive și pe poliția locală. În special pe cei din Berkut, care îi susțineau pe separatiștii din Crimeea. În acțiunile de forță au participat de asemenea criminali neidentificați cu bandane roșii. Aceste „forțe ale autoapărării” erau specializate în particular pe atacurile asupra afacerilor și au operat inclusiv acapararea salonului auto care aparținea lui Petro Poroșenko.

Potrivit unei funcționare din procuratura locală, care a dorit să-și păstreze anonimatul, unii exponenți ai „autoapărării” erau veterani ai diverselor războaie, iar alții – „infanteria” gangsterilor din „Bocancii” și „Seilem”.

Acum, când Crimeea a devenit parte a Rusiei, iar Axionov – proconsul al Moscovei, Kremlinul se pare că este fericit să transmită puterea în mâinile exact acelor elite corupte care au distrus totul aici în anii precedenți. Acești oameni astăzi se întrunesc în cadrul Consiliului de stat (parlamentului) Crimeii. Ei au ocupat pozițiile de conducere în instituțiile locale de drept și de altă natură, în același timp menținând legături strânse și interese comune cu oameni pe care în virtutea funcției ar trebui să-i controleze. În luna mai, de exemplu, ministrul de interne al Federației Ruse, Vladimir Kolokolțev, s-a întâlnit la Simferopol cu angajații organelor de interne și le-a prezentat noua conducere – pe Serghei Abisov, noul ministru de interne al republicii, și pe adjunctul acestuia, colonelul Dmitrii Nehliudov. Ambii sunt de-ai locului. Ambii au slujit pe vremea „vechiului regim”. Potrivit unor informații neconfirmate, Kolokolțev și-ar fi dorit un adjunct din afară, pentru că această funcție are legătură directă cu activitatea operativă. Dar la Kremlin inițiativa sa nu a fost susținută, iar un rol important în declinarea candidaturii propuse de noul ministru l-a avut Serviciul federal de securitate, FSB.

Și în general, rolul acestui Serviciu (FSB) în ultimele evenimente legate de Crimeea merită o mențiune specială. În timp ce majoritatea polițiștilor și colaboratorilor altor structuri de ordine ai Crimeii s-au grăbit să declare credință noii puteri, angajații aparatului local al Serviciului de securitate al Ucrainei (SBU) au părăsit peninsula după venirea forțelor ruse. FSB a ocupat sediul acestora de pe bulevardul Franco și s-a grăbit să declare că echipa de conducere va fi formată din cei naturalizați. Conducătorul noului oficiu regional al FSB, Viktor Palaghin, a fost „importat” din Bașkortostan, unde avea o funcție similară. Însă majoritatea noilor angajați din pozițiile de conducere anterior fuseseră în serviciul flotei rusești de la Marea Neagră și locuiau de multă vreme în Crimeea.

Sursele locale afirmă că unul dintre aspectele înțelegerii FSB-ului cu elitele birocratice și criminale locale a vizat promisiunea nu doar de a le păstra posibilitățile existente pentru îmbogățire, ci și de a le acorda de sprijin în lupta acestora cu grupările criminale organizate ne-slave, în primul rând cele tătărești și nord-caucaziene, care au început să atenteze la „chilipirurile” lor. În iunie, directorul FSB, Alexandr Bortnikov, a trimis părților interesate un fel de semnal legat de o pretinsă contracarare a unei explozii în Crimeea. El a declarat că capii lumii interlope și liderii grupărilor extremiste, cu susținerea sponsorilor din exterior, continuă să planifice atacuri teroriste împotriva Federației Ruse. Deja de a doua zi poliția și FSB-ul au început ofensiva asupra organizațiilor tătarilor, precum și asupra businessului legal și ilegal controlat de structuri ne-slave ale crimei organizate.

Lumea interlopă și consolidarea

În consecință, lumea interlopă din Crimeea și elitele locale corupte au început să valorifice cu entuziasm noile posibilități pentru îmbogățire. De exemplu, după ce a pus mâna pe complexul balnear Tavria din Yalta, Consiliul de stat al Crimeii a dat ordin să fie acaparate și toate proprietățile din Crimeea a lui Igor Kolomoiskii – a patra persoană în lista celor mai bogați ucraineni și adept al noii puteri de la Kiev. Axionov dă asigurări că proprietățile lui Kolomoiskii vor fi scoase la licitație, iar banii obținuți din vânzări vor fi virați pentru susținerea bugetului regional și pentru achitarea de compensații localnicilor care aveau conturi în banca PrivatBank, care aparținea lui Kolomoiskii și care a renunțat la obligațiile sale din Crimeea. Cum sunt însă organizate licitațiile arată un exemplu dintr-un trecut nu foarte îndepărtat. Alfrid Ibraghimov nu ascunde că majoritatea activelor sale lichide le-a obținut în urma tranzacțiilor „prietenești” cu pământ la sfârșitul anilor 1990.

Proiectele pentru dezvoltarea regiunii, pe care s-a angajat Moscova să le realizeze – începând de la construcția drumurilor și terminând cu podul peste strâmtoarea Kerci care ar trebui să unească Crimeea cu Rusia continentală – sunt adevărate atracții pentru businessul criminal. În august Putin a promis să aloce în acest sens 658 miliarde ruble (18 miliarde dolari). Încă 5 miliarde ruble (139 milioane dolari) sunt alocate construirii în Crimeea a noii universități federale. Dar cel mai mult, desigur, uimește decizia lui Putin de a adăuga Crimeea pe lista locurilor din Rusia unde sunt permise jocurile de noroc. Jocurile de noroc au fost interzise în Rusia în 2009 pe motiv că generează o dependență periculoasă și constituie „un magnet pentru crima organizată”. Cazinourile s-au închis. Cu toate acestea, au fost anunțate câteva locuri în țară unde este permisă crearea de zone de jocuri de noroc, ridicarea de noi cazinouri, destinate în mare parte clienților din străinătate. Și iată că acum Crimeea a fost adăugată la această listă. Yalta cea balneară ar putea fi transformată într-un Las-Vegas local. Potrivit calculelor guvernului federal, jocurile de noroc pot aduce anual venituri de până la 750 milioane dolari în bugetul local, deficitul căruia în acest an este estimat la 1,5 miliarde dolari.

Iar cazinourile și complexele recreative asociate acestora au fost mereu asociate, justificat, cu crima organizată. Anume acolo în primul rând înflorește cămătăria, spălarea de bani, diversele vicii umane, precum și protecția criminală și „raketul”. Mass media locală prezice că ar putea să înceapă ciocniri dintre structurile crimei organizate cecene, care în trecut au fost incluse activ în businessul legal și ilegal de jocurilor de noroc, și noua generație a „colegilor” lor tătari. Însă experiența altor zone arată că dominante în aceste sfere sunt anume grupările rusești cu conexiuni în zona politică.

Și, într-adevăr, având susținerea oficială, aceste bande se pare că se consolidează și nu mai elimină, ci, mai degrabă, „îmblânzesc” concurența ne-rusă. De exemplu, grupările cecene de tristă faimă au fost nevoite să-și împartă cu bandele slave veniturile de la „protejarea” narco-businessului local. În același timp, grupările crimei organizate tătare se simt presate de primele două, care încercă să le pună la punct. Este un avantaj dublu, pentru că tătarii din Crimeea în marea lor majoritate nu au susținut anexarea Crimeii.

Poliția din Crimeea a efectuat câteva raiduri în jurul și în interiorul localităților populate de tătari. În satul Juravki polițiștii ca și cum au căutat câmpuri de cânepă și fabrici de prelucrare a acesteia. În Kolciughino exponenții trupelor speciale în măști au declarat că ar căuta migranți ilegali și literatură interzisă. Când au percheziționat moscheea Fortani nu au putut oferi explicații coerente, în afară de afirmația că măsurile operative au loc în cadrul cercetării unui caz. Acțiunile poliței reflectă o campanie politică, orientată către marginalizarea și intimidarea populației tătare.

Lumea interlopă și consecințele

Numitorul comun al tuturor acestor situații este faptul că bandele cu conexiuni în zona politicului primesc protecție și acces privilegiat în „lumea de sus”, menținând în același timp toate resursele lumii „de jos”. În schimb ei nu doar plătesc protectorilor săi, ci și oferă sprijin politic aliaților acestora, formând o structură închisă auto-sustenabilă.

Aceasta este macheta în miniatură a întregului sistem politic rusesc. Kremlinul îi răsplătește pe cei care manifestă utilitate și loaialitate și în același timp așteaptă de la ei și le cere să-și reconfirme în permanență fidelitatea. Pe termen scurt, este o metodă dură și eficientă care formează o bază pentru elite și pentru menținerea controlului asupra situației: fiecare știe că are materiale compromițătoare privind activitatea sa, fiecare este vulnerabil, fiecare trebuie să demonstreze cu regularitate fidelitatea față de boss.

Însă situația poate ieși de sub control. În primul rând, Crimeea poate ceda tentației de a deveni o enclavă criminală care să nu depindă nici măcar de actualul sistem atotpermisiv de la Kremlin și atunci va deveni o provocare la adresa securității întregii Rusii. Posibilitatea pentru dezvoltarea fără precedent a criminalității poate apărea în condițiile în care structurile criminale de aici vor surclasa Odesa ca principal punct de tranzit pentru contrabandă, mai ales dacă acestea vor reuși să-și consolideze potențialul datorită legăturilor cu criminalitatea organizată rusească. Potrivit lui Viktor, cei din gruparea „solnțevskaia” continuă să-și trimită emisari în Crimeea pentru a consolida acolo relații noi și, cel mai probabil, și alte structuri interregionale și internaționale ale crimei organizate rusești fac același lucru.

Crimeea este o regiune destul de săracă, dependentă de o agricultură neperformantă și de o industrie subvenționată. Astăzi Moscova intenționează să trimită încolo subsidii și să compenseze cheltuielile pentru elitele locale, dar mâine poate apărea o nouă criză și prioritățile se vor schimba. În această situație, pentru elitele din Crimeea – hapsâne, nesătule și necontrolabile –tentația de a construi curenți financiari autonomi este foarte mare.

După cum arată experiența Crimeii precum și a estului Ucrainei, Moscova privește structurile criminale ca pe niște exponenți ai săi destul de acceptabili, precum și ca agenți de influență în teritoriu. Dar o astfel de abordare comportă pericole ascunse pentru centrul federal. În condițiile încetinirii generale a economiei rusești și, respectiv, a reducerii volumelor de venituri pentru grupările crimei organizate, care depind de cantitățile de bani furați, de raket, de taxa de „protecție” și așa mai departe, lupta pentru supraveniturile criminale din Crimeea poate aprinde conflicte mai serioase între grupările crimei organizate inclusiv dincolo de hotarele peninsulei. Atunci când ambii - și Mihail, și Viktor – îmi povesteau în culori despre perspectivele grandioase în Crimeea pentru „businessul în stil rusesc”, ei recunoșteau că marile posibilități ascund în sine și mari riscuri.

XS
SM
MD
LG