Linkuri accesibilitate

Anul Matcovschi. Matcovschi – 75 ani


Luni, 20 octombrie, Dumitru Matcovschi ar fi împlinit 75 de ani. Din păcate, nu a ajuns să facă nici 74 împliniţi, stingându-se pe 26 iunie ’13, pe-un pat de spital. În semn de pios omagiu, Guvernul Republicii Moldova a declarat 2014 – Anul Dumitru Matcovschi, acum pe punct de a se încheia pe o notă majoră, printr-un Festival de Poezie ce-i poartă numele şi care se întâmplă la baştina poetului, în Vadul-Raşcov, în zilele de sâmbătă şi duminică premergătoare zilei Sale de naştere. Şi tot în aceste zile a avut loc lansarea antologiei Bucuraţi-vă şi a romanelor Toamna porumbeilor albi şi Piesă pentru un teatru provincial, scoase la Cartier cu sprijinul Ministerului Culturii – nici nu lansare, ci o seară comemorativă, la care tocmai generaţia '60 & starurile lui ’89 (N. Dabija, I. Hadârcă, V. Matei etc., etc.) au strălucit prin absenţă, nu şi mult huliţii modernişti & postmodernişti (poeţii Arcadie Suceveanu, Nicolae Popa, Maria Şleahtiţchi, Nicolae Spătaru; compozitorul Ghenadie Ciobanu). Posteritatea a păşit aşadar cu dreptul, totul este să continue şi după încheierea anului D. Matcovschi, dar asta depinde deja doar de cei care vor pune mâna pe carte, vor merge la spectacole, îi vor asculta cântecele.

Nu pot să nu remarc că săptămâna care începe cu ziua de naştere a poetului se încheie, pe 26 octombrie, cu ziua de naştere a unui alt mare scriitor, Aureliu Busuioc (1928-2012) – drept care public această fotografie de-acum patru ani ce-i surprinde împreună la Librăria din Centru.

* * * * * * *

Dacă-i adevărat că omul sfinţeşte locul – şi este! –, despre Marii Bărbaţi se poate spune că îşi marchează epoca. Vorba poetului: „Acolo. Dar unde? Acolo./ În ploaie. În vânt. În stihie./ În freamăt. În larmăt. În geamăt./ În grea veşnicie.”

Hotărât lucru, timpul şi spaţiul par să-şi fi dat mâna în cazul poetului Dumitru Matcovschi, făcând să vină pe lume „la Nistru, la mărgioară”, într-o perioadă când Basarabia avea cea mai mare nevoie de oameni de caracter. Reprezentant de marcă al „generaţiei luptei cu inerţia”, cea care va pune, în 1965, problema revenirii la alfabetul latin al limbii noastre, la Congresul III al Uniunii Scriitorilor din Moldova, dar şi artizan al schimbării la faţă a literelor moldoveneşti, în calitatea sa de redactor-şef adjunct al săptămânalului Cultura (1966-1970), în 1969 publică volumul Descântece în alb şi negru, retras imediat din librării şi dat la cuţit, devenind astfel „cap de serie” (numai bun să i se ia capul!) al tinerilor autori cenzuraţi (vor urma: Petru Cărare, Mihail Ion Ciubotaru şi Ion Vatamanu). „Punerea la index” nu-l îngenunchează, din contră – una după alta, apar piesele sale de rezistenţă: Cântec de leagăn pentru bunici (1974), Preşedintele (1976), Tata (1979), Pomul vieţii (1979), Abecedarul (1986), iar în 1987 poemul Basarabia, pus pe note de compozitorul Mihai Dolgan şi devenit, peste noapte, un adevărat imn al mişcării de Renaştere naţională. În primăvara lui 1988, abia ales redactor-şef al revistei Nistru, nu ezită să publice, în premieră la noi, Doina lui Eminescu, nuvela În voia valurilor, de Constantin Stere, dar şi incendiarul eseu al lui Valentin Mândâcanu, Veşmântul fiinţei noastre, pregătind astfel istoricul an 1989. Şi tocmai cel care ar fi trebuit să prezideze, pe bună dreptate, Marea Adunare Naţională din 27 august ’89, nu o va putea face, fiind strivit de un autocar, în data de 17 mai 1989. De-acum încolo, începe Legenda Dumitru Matcovschi, poetul înviind literalmente din morţi după o comă de 6 luni de zile, şi chiar revenind în forţă în prim-planul vieţii literare, pe post de ctitor al revistei Basarabia (1990) – vasul amiral al presei noastre culturale din primul deceniu de independenţă.

În toţi aceşti ani, Dumitru Matcovschi a continuat să scrie, cu o îndârjire aş zice profetică, în ciuda tuturor vicisitudinilor, ridiculizând „vremurile sărace” şi dând dovadă de o longevitate artistică ieşită din comun. Între timp, baştina sa – satul Vadul-Raşcov – a ajuns loc de pelerinaj, iar acum, că Marele Bărbat al acestui neam îşi doarme aici somnul de veci, veghindu-ne de sus, se cheamă că mai avem o „strajă la hotare”, la Nistru, la mărgioară…

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG