Linkuri accesibilitate

„Acum este inoportună vehicularea unui mesaj unionist logoreic și declarativ” (M.Druc/ziare.com)


„Putin, scos din sărite de preşedintele Republicii Moldova” (cotidianul.ro).

Klaus Iohannis, candidat la prezidențialele din România, ar putea discuta cu liderii politici de la Berlin eventualitatea aplicării modelului german de unificare în cazul României și Republicii Moldova, a declarat fostul prim-ministru de la Chișinău, Mircea Druc. E vorba de un interviu, realizat de Platforma Acțiunea 2012 și care apare pe site-ul ziare.com prefațând marșul unionist programat să aibă loc duminică, la București.

Pentru că este perioadă de campanie electorală și în România și în Moldova, Druc spune că „acum este inoportună vehicularea unui mesaj unionist logoreic și declarativ”. De altfel, arată domnia sa, proiectul e deja vechi, a fost enunțat încă din 1991, iar președintele Traian Băsescu i-ar fi dat contur propunând un adevărat „proiect de supraviețuire a României ca stat unitar”. Dar „realizarea reîntregirii depinde de gradul de maturitate a clasei politice de la Chișinau” și de evoluția Ucrainei, mai spune Mircea Druc. Este de acord că lucrurile au evoluat, problema unirii dintre România și Republica Moldova a căpătat dimensiune politică pe ambele maluri ale Prutului.

În Basarabia ar fi avut loc o acumulare continuă de energie națională, la care se adaugă „trepidanta conjunctura externa, care ne mai ofera o sansa de reunificare, fără a repeta întocmai scenarii din trecut”. Întrebat dacă e de acord că România a pregătit în timp acest moment, prin măsuri cum sunt reacordarea cetățeniilor, bursele pentru studenți, relațiile instituționale la nivel academic, iar acum și politic, invitatul site-ului ziare.com, Mircea Druc, răspunde oarecum oblic: „Dacă statul român ar proceda ineficient în relatiile cu R. Moldova, mass-media de limba rusă ne-ar lăuda mereu și... ar fi trist și periculos”.

În afară de agențiile de presă românești, puține ziare centrale preluau la orele după amiezii declarațiile făcute la Minsk de Vladimir Putin despre intențiile de asociere la Europa ale Repubilcii Moldova. Publicația online cotidianul.ro reproduce in extenso cele spuse acolo de președintelui rus și de președintele moldovean Nicolae Timofti, și totul este așezat sub titlul: „Putin, scos din sărite de preşedintele Republicii Moldova”.

Valentin Naumescu revine pe site-ul contributors asupra avertismentului formulat în urmă cu câteva zile, în același loc: vor urma ani negri pentru pentru țările din est după preluarea portofoliului european al externelor de către socialista din Italia Federica Mogherini. Naumescu explică azi că nu apartenența politică a lui Mogherini, nici măcar trecutul ei de membră a tineretului comunist din Italia nu sunt adevăratele motive ale acestei convingeri, ci chestiuni care țin de starea actuală a Uniunii. Ar intra în calcul, între altele, scăderea sentimentului pro-european la cote sub 50% în jumătate dintre statele membre, euroscepticismul britanicilor, miza economică mare a Berlinului în relaţia cu Moscova, dependența energetică de Rusia a mai multor state din vest și a Bulgariei, dar și riscul recesiunii în Europa, populismul în creștere, antisemitismul în revenire ori „derapajul iliberal al Budapestei”.

XS
SM
MD
LG