Linkuri accesibilitate

Petru Macovei: „este normal ca televiziunile să prezinte informația fără partizanat politic”


Interviul dimineții cu directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente.

Trei organizaţii neguvernamentale de media, Asociaţia Presei Independente, Centrul de Jurnalism Independent şi Asociaţia Presei Electronice şi-au unit forţele pentru un proces de monitorizare a comportamentului presei în timpul campaniei electorale. Discutam în aceasta dimineaţă cu directorul executiv al uneia dintre cele trei organizaţii, Petru Macovei.

Europa Liberă: Dle Macovei, veţi urmări în săptămânile ce urmează ce fel de informaţie intra în casele cetăţenilor prin intermediul ziarelor, televizorului, radioului şi internetului. Porniţi totuşi la drum cu o imagine aproape formată despre ceea ce aţi putea constata sau nu neapărat?

Petru Macovei: „În mare parte da, pentru că în ultimele luni am fost cu toţii martori ai unei divizări a pieţei mediatice din Republica Moldova în funcţie de controlul politic tot mai pronunţat asupra instituţiilor mediatice din ţara noastră din păcate. Astfel încât în linii mari putem şi acum, fără a face anumite monitorizări, să constatăm anumite tendinţe pe piaţa mediatică vizavi de informarea sau mai bine zis încercarea de a promova anumiţi politicieni de către unele instituţii mediatice.”

Europa Liberă: Şi atunci întrebarea firească este: de ce atâta efort dacă lucrurile sunt aproape clare, mai ales că există şi instituţii de stat care trebuiau să se asigure până acum că există echilibru pe piaţa media, iar lucrul acesta nu s-a întâmplat? Ce urmăriţi până la urmă cu astfel de monitorizări?

Petru Macovei: „Facem acest lucru pentru că suntem într-o campanie electorală pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie, iar într-o campanie se aplică nişte regulamente speciale şi există nişte norme speciale pe care trebuie să le urmeze instituţiile mass-media, norme stabilite de către Comisia Electorală Centrală, Consiliul Coordonator al Audiovizualului, care reprezintă literă de lege până la urmă, în afara obligaţiei deontologice a jurnalistului de a prezenta echidistant şi obiectiv realităţile, inclusiv şi în mod special în această campanie electorală.

În afară de asta, este important să facem aceste monitorizări inclusiv pentru a arăta publicului dacă tendinţele mediatice despre care am vorbit mai devreme, constatările anterioare sunt aplicabile şi în campania electorală sau mai puţin. Primele zile ale campaniei electorale oficiale în care am intrat arată, din păcate, că chiar şi acele regulamente şi norme speciale de care vorbim nu împiedică anumite instituţii mass-media să reflecte partizan campania electorală şi pot să vă dau şi câteva exemple foarte-foarte recente.

De exemplu, în ziua de sâmbătă, posturile de televiziune Prime şi Canal 3 au prezentat anumite reportaje despre aderarea la Partidul Democrat a unui număr de cetăţeni şi aceşti cetăţeni au promovat acest partid, au anunţat că Partidul Democrat este unicul care poate aduce schimbarea în Republica Moldova. Poate nu ar fi o problemă aceste materiale dacă aceste posturi ar prezenta şi activitatea celorlalte partide. Sunt sigur că şi ele au anumite acţiuni, că există membri ai partidelor respective sau aderenţi la aceste partide care pot spune anumite lucruri despre ele. În acelaşi timp, un alt post de televiziune, Jurnal TV, într-o emisiune pamflet difuzată în cursul zilei de ieri, a chemat direct cetăţenii să nu voteze Partidul democrat.

Sunt nişte lucruri care, în opinia mea, încalcă şi regulamentul care prevede comportamentul echilibrat al instituţiilor mass-media în campania electorală pentru a le oferi cetăţenilor posibilitatea să facă o alegere conştientă, fără a fi într-un fel sau altul dirijaţi de către mass-media, sau opinia cărora să poată fi influenţată de aceste instituţii. Nu putem spune deocamdată că suntem în situaţia în care mass-media din ţara noastră, în special posturile de televiziune despre care am vorbit, asigură un echilibru în prezentarea campaniei.”

Europa Liberă: Ce pârghii au organizaţii ca Asociaţia Presei Independente, Centrul de Jurnalism Independent şi Asociaţia Presei Electronice ca să poată influenţa lucrurile din presă, pentru ca să nu se întâmple ca doar constatăm problemele, dar nu avem ce face?

Petru Macovei: „Aceste constatări sunt foarte importante. Iar în situaţia în care sunt pertinente, bazate pe nişte metodologii foarte clare, inclusiv pentru instituţiile mass-media care sunt monitorizate, ele pot fi utilizate şi vor fi utilizate pentru, în primul rând, a informa publicul despre ceea ce se întâmplă pe piaţa mediatică, în al doilea rând, pentru a cere instituţiilor abilitate care - în cazul nostru sunt Comisia Electorală Centrală şi Consiliul Coordonator al Audiovizualului - să ia măsuri în cazul în care instituţiile mediatice încalcă flagrant anumite prevederi ale legislaţiei în vigoare.

Aşa cum spuneam, în campania electorală există nişte prevederi legale mai clare şi mai dure în raport cu instituţiile mass-media în ceea ce priveşte reflectarea campaniei şi pentru a sancţiona eventual acele instituţii media care deliberat fac acest lucru pentru a promova partidele interesele cărora le apără.”

Europa Liberă: Povestiţi-ne acum mai detaliat cum va avea loc această monitorizare?

Petru Macovei: „Aşa cum aţi spus, sunt trei asociaţii din Republica Moldova care şi-au unit eforturile pentru a asigura acest exerciţiu de monitorizare în campania electorală. Vor fi monitorizate 34 de instituţii mass-media, inclusiv 12 posturi de televiziune, 5 posturi de radio, 10 portaluri online şi 7 ziare. Rapoartele vor fi prezentate în prima etapă o dată la două săptămâni, astfel încât primul raport urmează să acopere perioada 1-15 octombrie, iar raportul numărul doi – 15-30 octombrie. Iar în ultima lună a campaniei electorale rapoartele vor fi săptămânale.

Vor fi organizate conferinţe de presă, iar rapoartele vor fi transmise prin scrisori oficiale şi Comisiei Electorale Centrale şi Consiliului Coordonator al Audiovizualului. Pe de altă parte, şi Consiliul Coordonator al Audiovizualului, ca autoritate pe segmentul audiovizualului şi garant al interesului public, tot urmează să desfăşoare aceste monitorizări, sau cel puţin să răspundă sesizărilor care vor fi făcute de diverşi actori în această perioadă. Iar organizaţiile neguvernamentale vor fi actori activi pe acest segment, dacă vom constata încălcări, aşa cum am spus anterior.”

Europa Liberă: Aţi vorbit despre tendinţe negative care se pot deja observa cu ochiul liber. Dacă mediile, în primul rând televiziunile care, lucru ştiut, au un impact mai mare asupra minţilor oamenilor, vor continua să se comporte şi în timpul campaniei la fel, la ce se poate ajunge, din punctul Dvs. de vedere?

Petru Macovei: „În primul rând, dacă lucrurile vor continua în aceeaşi manieră, vom asista cu toţii la o campanie care nu întruneşte condiţiile unor alegeri libere şi corecte. Asta deoarece consumatorii de produse mediatice, telespectatorii în acest caz, nu vor fi liberi să-şi formeze opinia vizavi de candidaţii pentru care îşi vor da votul la 30 noiembrie, fără anumite constrângeri. În situaţia în care un post de televiziune cu acoperire naţională, cu foarte mare rating (deşi ratingul nici nu contează în această ordine de idei) prezintă unilateral această campanie, promovează un singur partid, ne spune de dimineaţă până seara că acest partid este singurul care poate să ofere o soluţie de dezvoltare a Republicii Moldova, cu siguranţă opinia mea, ca a unui consumator media, este influenţată. Şi nu pot să fiu suficient de bine informat despre toţi concurenţii electorali.

Aşa cum spuneam, există televiziuni care prezintă informaţia exclusiv despre un singur partid, ceea ce reprezintă şi o încălcare a regulamentului de reflectare a campaniei aprobat de Comisia Electorală Centrală, dar şi o încercare de a influenţa electoratul în această campanie. Dacă comportamentul televiziunilor nu va intra în albia normalităţii (pentru că este normal ca televiziunile în campanie cel puţin să prezinte informaţia fără nici un fel de implicaţie politică, adică fără partizanat politic, adică toţi concurenţii electorali să fie prezentaţi mai mult sau mai puţin echilibrat), deci, dacă acest lucru nu se va întâmpla, aşa cum v-am mai spus, va fi afectat procesul electoral propriu-zis şi nu vom putea constata la sfârşitul acestei campanii că am avut un exerciţiu sută la sută democratic, sau că cetăţenii au putut să-şi exercite votul fără să fie influenţaţi.”

XS
SM
MD
LG