În fiecare noapte să laşi în urmă nu doar o zi din viaţa ta, ci şi un alt corp, pentru a intra în viaţa altcuiva, împrumutându-i chipul – pe osatura acestei idei este construit romanul lui David Levithan, Zi după zi, Ed. Trei, 2014. „Mă trezesc (…) În fiecare zi sunt altcineva. Sunt eu însumi – ştiu că sunt eu însumi –, dar sunt altcineva”, se mărturiseşte A., protagonistul naraţiunii, mereu la persoana 1 singular, oricâte „învelişuri” (de fete/băieţi de 16 ani) ar schimba de la o zi la alta. Întâmplarea face că, într-una din zile, se pomeneşte în corpul lui Justin – şi astfel o cunoaşte pe iubita acestuia, Rhiannon, de care se îndrăgosteşte la rându-i. De-aici încolo, povestea devine palpitantă, căci orice înfăţişarea ar lua, tot îndrăgostit de aceeaşi fată rămâne, iar la un moment dat chiar riscă să-i dezvăluie adevărul: „În fiecare dimineaţă mă trezesc într-un alt corp. Asta se întâmplă de când m-am născut. Iar lunea trecută am fost Justin, iubitul tău. Ai crezut că te-ai dus la ocean cu el, dar de fapt cu mine ai fost. A fost prima dată când ne-am întâlnit şi de atunci nu pot să te uit”. Neîncrezătoare la început, Rhiannon ajunge nu doar să-l creadă, ci şi să-l caute pe A., chit că acesta se „întrupează” de fiecare dată în altcineva – „băiat sau fată pentru o zi” –, pe o rază variind de la 15 minute la 4 ore de mers cu maşina. Ba chiar – culmea! – într-o dimineaţă se trezeşte „în casa ei. În camera ei. În corpul ei”, iar peste zi trebuie să se abţină de a nu interveni, din afară (mai exact, din interior!), în relaţia lui Rhiannon cu Justin, şi aşa tensionată.
Nu voi dezvălui poanta finală, bine găsită. Să spunem doar că este pregătită pe la mijlocul naraţiunii, atunci când A. află că ar mai fi tineri ca el, şi că aflarea într-un corp străin poate fi prelungită mai multe zile. Şi atunci îl străfulgeră o idee, căci: „Asta face iubirea: te face să vrei să rescrii lumea. Te face să vrei să alegi personaje, să construieşti scenariul, să conduci intriga. Persoana pe care o iubeşti stă în faţa ta, iar tu vrei să faci tot ce-ţi stă în puteri ca iubirea să fie posibilă, să fie la nesfârşit posibilă”. (Uneori – cu preţul renunţării, adaug între paranteze…)
6 octombrie ’14
