Linkuri accesibilitate

Premierul britanic David Cameron efectuează o vizită surpriză în Afghanistan


Premierul britanic David Cameron se află într-o vizită neanunțată în Afghanistan pentru convorbiri cu liderii noului guvern al unității. La sosirea la Kabul, Cameron a adus un omagiu celor 453 de militari britanici căzuți în lupă în misiunea din Afganistan, precum și celor care au fost răniți. Vizita are loc la câteva zile de la depunerea jurământului de către noul președinte Ashraf Ghani și de către fostul contracandidat al acestuia, Abdullah Abdullah, care a devenit prim-ministru, după luni de dispute post-electorale. După Statele Unite, Marea Britanie a contribuit cel mai mult cu trupe la operațiunea internațională de 13 ani din Afganistan, dar militarii britanic urmează să fie evacuați până la sfârșitul acestui an.

XS
SM
MD
LG