Pachetul celor şapte legi pentru care şi-a asumat răspunderea guvernul Iurie Leancă se consideră deja adoptat, după ce duminică a expirat termenul de 72 de ore pentru depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva executivului în Parlamentul de la Chișinău, acţiune care ar fi putut împiedica adoptarea legilor. Preşedintele Parlamentului este obligat acum să transmită legile spre promulgare şefului statului. Decizia a nemulţumit opoziţia comunistă şi cea liberală, dar şi mai multe organizaţii neguvernamentale, care sunt de părere că ocolind dezbaterile parlamentare, guvernul ar fi dat dovadă de lipsa de transparenţă lăsând loc pentru eventuale interpretari si abuzuri. Relatează Diana Răileanu.
Procedura este la fel de importantă ca şi norma legală, insistă activiştii din sectorul asociativ care monitorizează activitatea guvernării, prin urmare, spun ei, driblarea Parlamentului nu este atât de inofensivă cum pretind deputaţii majoritari. Guvernarea a împiedicat Consiliul Naţional de Participare – structură a societăţii civile ce monitorizează legalitatea deciziilor statului – să-şi expună punctul de vedere asupra legilor adoptate, constată vicepreşedinta Consiliului, Antoniţa Fonari:
„Atunci când există proiectul de lege pe pagina ministerului de resort, când este agenda pe pagina Guvernului, poţi să înţelegi ce se va discuta, poţi să vezi unde se ascund tot felul de suprize, unde este riscul de corupţie. Acum, în momentul în care este trecut principiul de transparenţă atât de brusc, întrebarea care apare e: de ce?”
Printre cele şapte legi aprobate de Guvern figurează şi cele care se referă la despăgubirile oferite producătorilor afectaţi de embargoul rusesc, scutirea de taxe a unor importuri de păcură, reorganizarea întreprinderii Termocom, responsabilă de furnizarea căldurii în capitală, şi un proiect de lege care oferă mai multe pârghii de influenţă Băncii Naţionale, în cazul unei eventuale crize financiar-bancare. După ce a analizat pachetul celor şapte legi, economistul Ion Preaşca a ajuns la concluzia că necesitatea adoptării „în pripă” a acestora poate fi pusă la îndoială. De exemplu, în cazul Băncii Naţionale, problema nu ar fi lipsa împuternicirilor, ci mai degrabă proasta aplicare a celor existente:
„Sunt lucruri destul de serioase şi trebuia o discuţie în Parlament, era necesară o discuţie mai publică. Să ne referim, de exemplu, la modificările la Legea cu privire la Banca Naţională şi la instituţiile financiare, vorbim inclusiv despre o prevedere care face trimitere la acţiunile autorităţilor în cazul unei crize financiare sistemice. Se dau împuterniciri foarte mari Băncii Naţionale şi Guvernului de a reacţiona în anumite situaţii. Am impresia că deşi nu este o situaţie extraordinară, se dă unei instituţii anumite împuterniciri foarte mari, or Banca Naţională oricum are împuterniciri mari. Care e problema să le exercite aşa cum sunt?”
ONG-urile care veghează actul guvernării se arată nemulţumite de faptul că ocolind discuţiile şi dezbaterile din Parlament, Guvernul, de fapt, a neglijat interesul cetăţenilor de a fi informaţi despre conţinutul unor legi cu impact imediat. De această părere este şi Galina Bostan, directoarea Centrului de Analiză şi prevenire a Corupţiei, organizaţie responsabilă de examinarea legilor prin prisma coruptibilităţii şi interesului public:
„Guvernul nu are de ce să se substituie puterii legislative. Eu înţeleg că în Legislativ este mai dificil să promovezi un proiect de lege, pentru că există această balanţă a opiniilor. Însă trecând prin Parlament, un proiect de lege are doar de câştigat. Acolo există opinii diferite, se identifică un anumit echilibru al intereselor, or adoptarea în acest regim al legilor de către Guvern, nu reprezintă nici pe de parte asigurarea unui echilibru.”
Adoptând legi în condiţii lipsite de transparenţă, explică Galina Bostan, Executivul, de fapt, îşi taie creanga de sub picioare, devenind vulnerabil în faţa unor acuzaţii de corupţie. Coaliţia de guvernare şi lideri de opinie care o sprijină au încercat să justifice aplicarea procedurii de asumarea a răspunderii, adică de excludere a parlamentului, prin dorinţa de se evita folosirea dezbaterilor pe conţinutul legilor pentru bătălii electorale.
