Linkuri accesibilitate

Auzim acelaşi refren sovietic rusesc despre neutralitate şi NATO (Constantin Tănase/Timpul)


Cine a pierdut şi cine a câştigat după decizia primarului de Chişinău de a exclude maxi-taxiurile din sistemul transportului public (Newsmaker.md)

Interviul pe care directorul SIS, Mihail Bălan, l-a acordat în exclusivitate postului nostru de radio şi în care şeful securităţii moldoveneşti afirmă că a numărat peste 100 de entităţi în Moldova care „ar vrea să rupă în bucăţi” aceste stat este citat masiv de presă. Editorialistul Constantin Tănase formulează în „Timpul” câteva întrebări cu acest prilej, între care: „au mai rămas în R.Moldova ONG-uri, servicii şi organizaţii, partide, mass-media” care apără sau sunt gata să apere acest pământ pentru a nu fi ruptă în bucăţi această ţară? Sau : Mitropolia Moldovei în frunte cu ÎPS Vladimir face parte din lista celor „peste 100 de …” „gata să rupă în bucăţi această ţară”?

În editorialul sau de fond, Constantin Tănase se declară dezamăgit de felul cum continuă să trateze subiectul securităţii autorităţile de la Chişinău. „Am crezut ca naivul că după ratificarea Acordului de Asociere cu UE Moldova va deveni mai proeuropeană, mai trează şi se va mişca mai iute spre realizarea adevăratelor noastre obiective naţionale”, scrie Tănase. „Iată însă că în loc de aceasta auzim acelaşi refren sovietic rusesc despre neutralitate şi NATO: acestea, chipurile, sunt „un subiect ce divizează societatea şi nu reprezintă o prioritate naţională.. O asemenea abordare e una antinaţională. De mult a venit deja timpul că problema neutralităţii RM şi a aderării noastre la NATO să devină subiect de dezbatere publică responsabilă”, consideră dl Tănase.

Editorialistul Petru Bogatu scrie în articolul său din „Ziarul Naţional” că recentul miting al PLDM, cu zeci de mii de participanţi, „ca orice manifestaţie de partid, a fost o probă de mobilizare şi o demonstraţie de forţă” şi că „toate speculaţiile pe tema aducerii cu de-a sila în piaţă a medicilor sau a angajaţilor din administraţia centrală sau locală” sunt „ puerile”. Editorialistul se „teme” însă că PLDM sunt expuşi unui pericol. „De un partid de guvernământ se cramponează, de obicei, o droaie de lichele şi profitori pentru a avea pile. /…/ De aceea, liberal-democraţii nu trebuie să se autoamăgească. Numărul participanţilor la reuniunea de partid nu este direct proporţional cu sprijinul popular”, menţionează dl Bogatu.

Irirna Kîvîrjik şi Olga Marcenko scriu în „Newsmaker.md” despre cererea Băncii de Economii (BEM) de a cumpăra Unibank. În articol se menţionează între altele că „premierul Iurie Leancă a aflat despre intenţiile BEM din presă, deşi statul deţine un pachet de blocare de 33, 38%” şi că premierul „nu a exclus că autorităţile pot bloca tranzacţia”. În articol, o sursă a portalului de la băncile care se pregătesc pentru fuzionare a declarat că „scopul achiziţiei este optimizarea cheltuielilor” şi „nu a exclus că următoarea ar putea fi Banca Socială”. „Şi Unibank, şi Banca Socială au probleme acum, iar fuzionarea le poate ajuta capitalizarea din contul resurselor Băncii de Economii”, a mai adăugat sursa citată.

Olga Marcenko încearcă să răspundă în articolul său din „Newsmaker.md cine a pierdut şi cine a câştigat după decizia primarului de Chişinău de a exclude maxi-taxiurile din sistemul transportului public. „Primarul, - scrie în debutul articolului autoarea, - a dispus închiderea a unui şir de rute ale transportatorilor privaţi, explicându-şi acţiunile prin necesitatea de a pune la punct activitatea maxi-taxiştilor care au ieşit de sub orice control. Consilieri municipali şi unii transportatori îl acuză pe edil de tentativă reîmpărţirii pieţei cu un rulaj anual de 1,5 miliarde de lei”.

Serghei Tkaci scrie în „Panorama” că „Sikorski îi cheamă pe moldoveni dă urmeze exemplul Georgiei şi Ucrainei”. Autorul scrie, între altele,că mai aproape de sfârşitul lui noiembrie, când vor fi alegeri parlamentare, Radosław Sikorski va veni mai des în Moldova. Şi va vorbi mult, foarte mult în favoarea asocierii Moldovei cu UE. /…/ Numai că noi ştim cât costă cuvintele ministrului de Externe al Poloniei. Şi care sunt, în realitate, „succesele” vinificatorilor georgieni şi de ce Poloniei îi convine fermitatea intransigentă a „euro-integratorilor” ucraineni”. Potrivit autorului, care nu-şi ascunde atitudinea ostil-critică faţă de UE, „în timpul apropiat vor înţelege acest lucru şi alţi locuitori ai Moldovei. Iarna nu este departe” (posibilă aluzie la faptul că R. Moldova ar putea fi rămâne fără gaze ruseşti).

XS
SM
MD
LG