Europa Liberă: Dle Carp, deciziile summit-ului reflectă desigur noua viziune a NATO în raport cu Rusia despre care a vorbit domnul Rasmussen mai devreme: Rusia nu mai poate fi privită ca un aliat NATO în menţinerea securităţii în Europa după ce a invadat Crimeea. Dar mi-am amintit un interviu de acum câteva luni a sefului diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, care zicea că dacă ne uităm pe o harta cu baze NATO, Rusia ar fi ca şi încercuita de aceste baze. Acum, vor fi aceste centre de comandă pentru o forţă multinaţională de intervenţie rapidă în Romania, Polonia, Tarile Baltice… Rusiei fireşte nu-i va plăcea acest lucru: va vedea în asta probabil o expansiune din nou…
Mihai Carp: „Ca să răspund la ce m-aţi întrebat cred că trebuie să ne uităm puţin în trecut. Timp de mai mult de 15 ani, aproape 20 de ani chiar NATO a construit împreună cu Rusia o nouă arhitectură de securitate în Europa care a fost bazată pe nişte principii: principii de cooperare, principii de consultare şi de securitate cooperativă. Am avut un parteneriat special cu Rusia şi am avut o relaţie foarte bună.
Ceea ce din păcate a constatat NATO este că politica rusă de fapt s-a schimbat începând cu anexarea Crimeii, continuând acum cu agresiunea în Ucraina. Deci, toate valorile şi toată arhitectura aceasta de securitate pe care am construit-o şi care era menită să ducă la o Europă stabilă a fost pusă la îndoială de Federaţia Rusă. Deci, din păcate cred că „vina” nu este a Alianţei Nord-Atlantice.
V-aţi referit la deciziile luate de şefii de guverne şi de stat la summit. Pentru Alianţă, după cum ştiţi, cea mai importantă sarcină este apărare celor 28 de membri şi apărarea colectivă. Deci, toate măsurile care s-au luat în vederea acestei apărări colective nu sunt nişte hotărâri care sunt menite şi au fost luate numai contra Rusiei. Dar sunt nişte hotărâri care s-au luat în contextul actual în care ne găsim. Este un context foarte schimbat comparativ cu cel de doar un an, avem de a face nu numai cu probleme de insecuritate în estul Alianţei, în Ucraina, dar avem de a face şi cu ameninţări în sudul Alianţei, în Orientul Mijlociu, avem de a face cu extremist islamist. Deci, de un an de zile s-a schimbat Mapamond-ul într-un mod profund şi hotărârile luate de NATO sunt un răspuns faţă de aceste ameninţări. ”
Europa Liberă: Se relatează despre un armistiţiu care ar fi fost încheiat între Ucraina şi Rusia. Ar avea acest eveniment legătură cu summit-ul? Domnul Iaţeniuk (premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk) a şi spus că Rusia ar vrea astfel să adoarmă vigilenţa NATO şi a comunităţii internaţionale şi că nu crede în acest armistiţiu…
Mihai Carp: „Da, se relatează mult despre acest armistiţiu. După cum a spus şi secretarul Rasmussen, şi preşedintele american, şi alţii, trebuie să vedem cum se va implementa. Natural că suntem foarte mulţumiţi, pentru că orice încetare a focului este foarte benefică populaţiilor locale, poate duce la înţelegere politică, este poate, subliniez poate, o răscruce foarte importantă, dar ceea ce este important acum este implementarea acestei înţelegeri şi cred că există încă multe semne de întrebare. De exemplu, preşedintele Ucrainei, domnul Poroşenko, a subliniat foarte clar că orice înţelegere politică trebuie să aibă la bază respectul integrităţii teritoriale a Ucrainei, iar, din câte se ştie, militanţii susţinuţi de Rusia au o viziune complet alta decât cea a comunităţii internaţionale şi a guvernului de la Kiev. Deci, ne găsim POATE la un moment important, un armistiţiu este ceva foarte şi foarte benefic, sperăm că va ţine, dar rămân cred multe semne de întrebare.”
Europa Liberă: Am să vă întreb acum direct: ce a câştigat Ucraina după acest summit? Am văzut un titlu în presa română: „NATO se teme prea mult de Rusia ca sa ajute militar Ucraina”...
Mihai Carp: „Cred că nu este vorba numai de un ajutor militar. În orice caz, nici nu este vorba de livrări de arme sau un ajutor clasic militar. Este vorba în primul rând de un ajutor politic, un sprijin politic, moral şi nişte măsuri concrete care să ajute guvernul de la Kiev şi forţele armate ucrainene să-şi îmbunătăţească capacităţile proprii de a se apăra, de a construi o armată modernă, de a conlucra nu numai cu NATO, dar şi cu alţi parteneri. Deci, s-au luat nişte măsuri pentru a ajuta Ucraina, dar aceste măsuri nu sunt livrări de arme sau un ajutor clasic militar.”
Europa Liberă: Aceeaşi întrebare despre Moldova. Un contingent nou de 40 de militari tocmai a fost trimis ca să-l substituie pe cel deja aflat în Kosovo timp de jumătate de an. Ce a câştigat Moldova de la participarea în premieră la acest summit? Înţeleg că s-a aliniat la două iniţiative: platforma de interoperabilitate şi cea de sporire a capacităţii de apărare.
Mihai Carp: „Corect. Moldova de ani de zile a dat dovadă că este un partener foarte harnic, un partener foarte loial. Şi după cum ştiţi parteneriatele şi politica parteneriatului sînt un element foarte important al agendei politice a Alianţei. Dar ceea ce este important de subliniat pentru ascultătorii Dvs. este că fiecare ţară în parte hotărăşte cum îşi dezvoltă relaţia cu NATO. Moldova este o ţară care încă are nevoie de o restructurare a forţelor armate, este o ţară care trebuie să-şi modernizeze forţele armate şi instituţiile de securitate şi este o ţară care, aţi menţionat exemplul din Kosovo, vrea să contribuie la eforturi internaţionale de menţinere a păcii în Europa. Deci, avem mai multe iniţiative în curs de desfăşurare cu Moldova. Cele două noi pe care le-aţi menţionat sunt menite să sporească capacităţile de securitate a Moldovei, dacă vreţi sunt chiar nişte iniţiative care s-au luat în afara contextului crizei din Ucraina şi au ca prim scop să ajute Moldova, o ţară mai mică, să construiască nişte structuri moderne, la fel cum există ele şi în alte ţări europene, de altfel şi neutre. Să nu uităm că Moldova nu este singura ţară cu statut neutru care participă de exemplu în Kosovo. Cel mai mare contingent în momentul de faţă în Kosovo este al Austriei, tot o ţară neutră şi această participare dă dovadă că ţări aliate, membre ale NATO, şi ţări partenere pot coopera într-un interes comun.”
Europa Liberă: „Ușa Alianței rămâne deschisă. Nici o țară externă nu are dreptul de veto asupra extinderii NATO” - a spus Secretarul General NATO Anders Fogh Rasmussen. Moldova, de exemplu, ar putea înţelege un astfel de mesaj în felul următor - renunţaţi la neutralitate şi depuneţi cerere. Dar noi ne dăm seama că ar fi greşit să înţelegem asta…
Mihai Carp: „Da, nu este ceea ce intenţionăm. Mesajul este foarte clar. Există o politică a uşilor deschise, mai bine zis continuarea unei politici puse în vigoare în ultimii 15 ani. Adică, dacă o ţară doreşte să devină membră a alianţei, trebuie să îndeplinească nişte criterii: în primul rând să facă o cerere şi apoi membrii Alianţei vor analiza această cerere şi vor lua o hotărâre în sensul dacă o aderare a acestei ţări este în interesul colectiv şi mai important, dacă ţara respectivă poate contribui la eforturile alianţei şi cu nişte capacităţi care să o facă membru deplin. Deci, politica uşilor deschise într-un fel la acest summit a rămas în vigoare, dar eu aş dori să subliniez că este de fapt o politică care de ani de zile este în vigoare, deci nu este nimic nou. Şi nu este un mesaj care este trimis Moldovei sau Ucrainei, sau nici unei alte ţări specifice.”
Europa Liberă: Mi-amintesc un comentariu pe care l-am citit cu câteva luni în urmă şi care se numea în felul următor: „Cum opreşti un stat agresor când nimeni nu mai vrea să moară pe front?”. Ideea acelui comentariu, semnat de domnul Naumescu şi publicat de Contributors.ro, era că ţările lumii, state ca Moldova, Ucraina, Georgia ar trebui să se gândească la noi soluţii de securitate, poate nişte blocuri tratate bilaterale. Din perspectiva pe care o aveţi de acolo de la NATO, ar fi asta o soluţie, ar trebui ţări partenere NATO, care nu pot miza pe ajutor NATO în caz de agresiune directă, pentru că nu sunt membre, nu contribuie, ar trebui ele să se gândească la nu fel de noi soluţii pentru a-şi garanta securitatea?
Mihai Carp: „Să fim clari: e foarte drept că nimeni nu doreşte un conflict armat pe teritoriul Europei în ziua de astăzi. De aceea revin la ce am mai spus: de 20 de ani am construit nişte instituţii, am pus în vigoare o politică de securitate cooperativă tocmai ca să evităm conflictele din trecut şi am sperat cu toţii că s-au învăţat nişte lecţii importante din istorie. Din păcate comportamentul unora, în momentul de faţă al Federaţiei Ruse, ne-a determinat să întărim Alianţa şi să repetăm foarte clar că în ceea ce-i priveşte pe membrii NATO, un eventual atac, o eventuală agresiune împotriva unei membre a Alianţei trebuie să fie considerat, conform art. 5, o agresiune contra tuturor. În ceea ce priveşte ţările non membre, evident că articolul 5 nu se aplică. Dar totuşi există mijloace de a ajuta aceste ţări şi, după cum se vede acum şi în ceea ce priveşte relaţia comunităţii internaţionale vizavi de Rusia, există metode politice, economice, sancţiuni şi altele de a încerca de a pune capăt unei politici greşite, care, găsim noi, nu-şi mai are locul în Europa de astăzi. Ajutor bilateral există şi a existat întotdeauna, nu stă în contradicţie cu politica Alianţei, dar cred că nu ar trebui să ne îndepărtăm de la concepţia securităţii cooperative, adică toată comunitatea internaţională, toate ţările europene, împreună cu SUA şi Canada, sunt solidare în ceea ce priveşte integritatea teritorială şi suveranitatea fiecărui stat european, fie el membru al alianţei, fie nu.”
