Linkuri accesibilitate

Situația din Ucraina în dezbaterea reuniunii liderilor europeni la Bruxelles


Liderii Uniunii Europene se reunesc în după amiaza zilei la Bruxelles pentru a examina acțiuni mai ferme față de Rusia, acuzată că a angajat direct trupe în conflictul din Ucraina, provocând riscul unui război deschis între cele două țări. Aflat la Bruxelles, președintele ucrainean Petro Poroșenko a fost invitat să asiste la deschiderea summitului și să le vorbească liderilor europeni, deși inițial avusese plănuite numai întrevederi cu șefii instituțiilor europene. Țări estice membre ale NATO și UE pledează pentru ajutarea Ucrainei cu arme. Președintele României, Traian Băsescu a declarat vineri că va sprijini această idee la summit-ul de astăzi, așa încât lupta armatei ucrainene cu Rusia să nu devină „inegală”. „Armata ucraineană s-a săturat de câte căști și arme neletale a primit", a spus Băsescu. Tot vineri, miniștrii europeni de externe au exprimat sprijinul pentru înăsprirea sancțiunilor față de Rusia. Ministrul polonez de externe Radoslaw Sikorski a spus că „agresiunea” rusească a creat cea mai gravă criză din Europa ultimelor decenii. Ministrul de externe german Frank-Walter Steinmeier a spus că extinderea conflictului dintre Rusia și Ucraina este posibilă.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG