În curtea blocului nostru de locuinţe există, fireşte, un tomberon. Dar un cetăţean gospodăros, de la parter, a decis într-o bună zi să instaleze un coş de gunoi chiar lîngă balconul lui, lîngă o bancă, la intrarea în scară.
Omul s-a gîndit că e bine să existe un coş de gunoi lîngă intrarea în scară, ca locatarii grăbiţi să poată arunca în el o hîrtie, un muc de ţigară etc., să nu mai fie obligaţi să meargă pînă la tomberon.
Iar coşul nou de gunoi a avut chiar din primele zile un succes colosal. Pe banca de alături au început să vină nişte bărbaţi puternici care – după ce savurau, rîgîind, berea spumoasă – umpleau coşul de gunoi pînă la refuz cu sticle. Uneori, coşul nu putea înghiţi toate sticlele şi bărbaţii puternici le aruncau alături de coş. Bărbaţii aceia mai fumau şi – pentru că le era lene să se ridice – aruncau chiştoacele în coş de la distanţă. În consecinţă, în jurul coşului de gunoi au apărut mai multe moviliţe cronice de chiştoace.
Faptul acesta i-a displăcut cetăţeanului gospodăros care voia ca în acel coş să fie aruncate numai hîrtiuţe mici, şerveţele, tichete, bonuri fiscale, ambalaje de îngheţată. Nu-şi imaginase cetăţeanul gospodăros că în coşul lui vor fi mereu ticsite cantităţi uriaşe de sticle de bere şi de vin, iar în jur vor răsări mormane de chiştoace. Şi un soi de regret i se strecură în suflet cetăţeanului gospodăros.
Iar într-o bună zi, ieşind din scara blocului, cetăţeanul gospodăros a bolovănit ochii: în coşul de gunoi era ticsită o pungă imensă cu resturi de mîncare care în mod normal ar fi trebuit aruncată în tomberon. Un vecin grăbit a decis să nu mai meargă pînă la tomberon dacă lîngă scară era un coş de gunoi. Iar alte pungi cu resturi de mîncare nu au întîrziat să ia cu asalt coşul în zilele următoare.
Şi cetăţeanului gospodăros i-a plesnit răbdarea. Şi şi-a dat seama brusc omul că a greşit atunci cînd a instalat coşul de gunoi lîngă scară. Şi l-a luat de acolo imediat ca să scape de invazia sticlelor şi sacoşelor cu resturi de mîncare.
O vreme bărbaţii puternici, care dădeau peste cap berile, au fost nedumeriţi, o vreme l-au tot rugat pe cetăţeanul gospodăros să readucă acolo coşul. O vreme pe locul în care fusese coşul au mai fost aruncate sticle şi resturi de mîncare. Dar cetăţeanul gospodăros a fost de neînduplecat. Şi nu a cedat. Iar murdăria a dispărut încet-încet de lîngă intrarea în scară…
