Doi dintre cei mai bogaţi români, Dinu Patriciu şi Dan Voiculescu, au trecut de partea cealaltă. Unul a trecut la cele veşnice iar postumitatea lui a devenit brusc mai plină de viaţă, prieteni şi complici decât ultimii săi ani, iar celălalt a început să publice deja pe pagina personală de pe net primele impresii ale vieţii de după judecata de apoi.
Şi pentru ca echilibrul de negru şi alb din lume să fie păstrat, în chiar aceste zile fostul premier Adrian Năstase, băgat în închisoarea pentru că dăduse dovadă de proastă creştere în lumea civilizată, a fost eliberat pentru dovezile de bună creştere din închisoare. Vestea i-a venit, spunea el, când vorbea cu colegii săi de celulă despre martirii neamului. În puşcărie şi-a întreţinut pagina pe internet, a publicat săptămânal editoriale, a scos trei cărţi (una la cinci luni), a condus afacerile familiei, şi-a trimis copiii la studii în Franţa sau Italia şi le-a dezvăluit vremelnicilor tovarăşi de drum şi viaţă cum se bucură el de marea cultură acumulată în cele şase case şi mai bine pe care le deţine. Dacă-i citeşti blogul, vezi că a dus o viaţă plină de iubire şi prietenie iar panseurile din penitenciar nu diferă cu nimic de celelalte în care-şi laudă tovarăşii de partid sau din viaţa civilă. Din punctul de vedere al distribuţiei, “lumea de dincolo” a lui Adrian Năstase nu a diferit prea mult de “lumea de dincoace”, iar personajele vieţii de partid seamănă de multe ori, ca mentalitate, cu cele din penitenciar. Oricum, a fost genul de turism periculos pe care unii îl fac pentru a avea ce le povesti prietenilor când îşi beau Cointreau-ul şi-şi fumează tutunul olandez, între două găuri de golf. Al doilea preşedinte onorific al PSD se pregăteşte acum de patriarhatul partidului şi şi-a lăsat o barbă de profet ca a lui Bakunin, să dea bine în icoanele de pe pereţii sediului central şi din presă. La urma urmei, Adrian Năstase n-a pierdut mare lucru: doar o parte din pubertatea copleşită de acnee şi hormoni a micuţului Titulescu.
Stând în pridvorul închisorii şi aclamat printre gratii de prietenii săi care acum se văd nevoiţi să-şi completeze creditele academice cu cursul lui Dan Voiculescu, Adrian Năstase a spus că se va duce într-o lume mai bună, care să-i aprecieze tot ce are, chiar dacă este ilicit. Îi va lua şi pe ai lui şi va exporta, probabil, pentru a ne sărăci cu totul, şi mare parte din ouăle de la Cornu, alături de găinile gospodăriei şi mătuşile familiei, sursa declarată a bogăţie sale, pe lângă mintea sa pusă pe combinaţii. Până una alta, va face consiliere politică şi e dispus să bântuie televiziunile în schimbul unei remuneraţii după buget. Priveşte încrezător către celelalte dosare penale care se adună la orizont, convins că mai are cerneală în călimară şi loc în CV-ul său pentru multe alte cărţi şi activităţi caritabile căci preferă să vadă în închisoarea făcut un fel de muncă în folosul comunităţii. Are marele avantaj că, deşi considerat de ai lui un martir al crezului partidului (versiunea sa cleptomaniacă), trăieşte să se bucure de asta. A pierdut pentru cinci ani o parte din drepturile civile, cum ar fi să aleagă şi să fie ales, dar oricum el nu a ales niciodată, ci a numit, iar partidul l-a trecut, alături de Ion Iliescu, în galeria nemuritorilor, fondator onorific şi făcător de regi dintre cadriştii partidului. La ce i-ar mai trebui alegerile, adică un ornament al democraţiei pe care, oricum, nu a pus niciodată mare preţ ca orice politician care se respectă...În lumea pe dos a României, închisoarea i-a dat un plus de onorabilitate.
Cum spuneam, el a ţinut patul cald şi la fel de calde şi sufletele deţinuţilor care se pregătesc să intre în intimitatea alt român de colecţie trecut dincolo. În calitatea sa de Şeherazadă a penitenciarelor, Dan Voiculescu trebuie să fie mult mai dotat pentru că pedeapsa lui este dublă, astfel că va trebui să spună de două ori mai multe poveşti cu martirii neamului iar la cărţile lui va trebui să muncească o echipă de negrişori de două ori mai mare şi mai rapidă. Cursurile lui trebuie să acopere subiecte încă virgine pentru că tot ce a fost de spus într-un an şi ceva de puşcărie a spus Adrian Năstase în cele două anotimpuri în infern. Iar la planificarea unui jaf se cam pricepe toată lumea, mai ales dacă este naţional şi făcut cu ajutorul neprecupeţit al tuturor organelor statului.
Ceea ce la Adrian Năstase părea artizanal, crima şi pedeapsa ei adică, la Dan Voiculescu este în exces. Însă dosarul care l-a trimis pe patronul trustului Intact în puşcărie pare destul de casant şi în combinaţie cu vârsta sa, cu activitatea scriitoricească şi cu cea profesorală, don' profesor (cum îi place să i se spună ca oricărui don) va ieşi biruitor şi el din casa morţilor, cum au răzbit atâţia semizei şi autori de geniu. De altfel, în închisoarea sa de lux singurul lucru pe care nu şi-l va mai putea permite va fi să stea pe o plajă exotică purtând ochelari cu o lentilă fumurie, semn că justiţia e chioară. Şi nici costumul de baie, desigur. Restul însă va merge de la sine, chiar dacă tribunalul i-a pus poprire pe o parte infinitezimală din avere. Partea sănătoasă a afacerilor sale cu statul s-a păstrat, iar pe oamenii lui din guvern nu a pus nimeni poprire. Şi nici pe familia sa. Este un om ajuns la o vârstă şi nu mai are nevoie decât de o oglindă mediatică în care să se uite seară de seară, să vadă cine e cel mai frumos de pe etaj sau de pe net, de avocaţii lui care să joace sceneta malpraxisului juridic şi politic, uneori de un nou preşedinte ca să-l graţieze. Nu degeaba noul consilier politic Adrian Năstase vorbea din pragul închisorii despre necesitatea unei noi legi a graţierii şi a amnistierii fiscale. Adrian Năstase e generos. Se gândeşte la propriile afaceri amnistiabile dar, cu siguranţă, şi la cele ale prietenilor. O lege a amnistierii fiscale i-a pica bine lui Dan Voiculescu ale cărui afaceri merg în continuare ca unse cu toate alifiile şi chiar dacă nu mai are dreptul să aleagă şi să fie ales, poate alege suficienţi politicieni care să-i ducă mai departe viziunea şi conturile.
Însă printr-o misterioasă schimbare de perspectivă, după ce unii dintre cei mai bogaţi 300 de români trec dincolo, moştenirea lor pierde din zerourile finale, se miceşte, devine numărabilă. Şi nu e vorba despre vreo menajeră neatentă care-şi bagă scrumierele în plasă şi desuurile doamnei în buzunar. Nici despre vreun şofer care fură roţile de rezervă şi ia acasă volanul Rollsului că e din lemn nobil. Fură şi servitorii câte-o primă, câte o viluţă uitată, vreo fundaţie sau gazetă. Uneori fură cu acceptul agonic al proprietarului, bucuros să lase statului cât mai puţin de confiscat. Alteori profitând de documentaţia stufoasă şi de confuzia avocaţilor. Dacă înainte vreme, păreau să fie fericiţi să ocupe locurile de vârf ale ierarhiei bogaţilor, imediat după, conturile lor se resorb prin bănci, proprietăţile îşi găsesc stăpâni neaşteptaţi. Averea tot mai mică este prada succesorilor care, înfometaţi de atâta aşteptare, ar fi capabili de orice. Şi cu cât devine mai nesemnificativă, cu atât mai sângeroase luptele.
Averea politică a lui Traian Băsescu nu diferă defel. Lupta din partid pentru moştenirea sa tot mai mică în sondajele de opinie seamănă cu o bătaie cu frişcă. Pentru o clipă, succesorii lui Traian Băsescu par nişte statui de marmură. Cu chipul lor de Napoleoni hiperglucidici s-ar putea să impună respect. Apoi frişca se scurge. Suferind de complexul de inferioritate al piticilor politici, ei îşi încordează muşchii, se saltă pe vârfuri, să fie băgaţi în seamă într-un partid care a devenit indicatorul neputinţei preşedintelui de a se păstra de partea bună a memoriei istorice. Deşi uns la Cotroceni, candidatul iniţial al partidului a fost mazilit şi pălmuit public de şefa ierarhică pentru că dosarul lui nu corespundea. Cristian Diaconescu e dovada vie că nu există prag de jos al umilinţei din dragoste pentru Traian Băsescu, dar s-a descoperit că ar fi votat prin procură pentru prima suspendare a preşedintelui, în 2007. A fost umilit din nou, dar se pare că-i place şi vrea să candideze independent ca să se ţină de cuvânt Traian Băsescu să-l dezbrace în public de păcatele politice. În locul său s-a autopropus şi autoales Elena Udrea, parte din moştenirea politică a lui Traian Băsescu. Unora le plac prea mult blondele chiar dacă riscă să se intoxice cu perhidrol.
