Linkuri accesibilitate

CNI: declarația de avere depusă de Gheorghe Duca trimisă spre cercetare Procuraturii Generale


Comisia Națională de Integritate (CNI) spune că președintele Academiei de Științe, Gheorghe Duca a omis din declarația de avere pe anul trecut 17 conturi bancare, 32 de ari de pământ, acțiunile la două societăți comerciale și cotele parte în două SRL-uri. Vicepreședintele CNI, Victor Stratilă a declarat joi postului Jurnal TV că actul de constatare a fost trimis Procuraturii Generale pentru cercetări. Strătilă spune că Duca nu a prezentat explicații plauzibile. În public, președintele Academiei nu a făcut nici un comentariu. Potrivit Jurnal TV, Gheorghe Duca scrie în declarația de avere depusă la CNI, că deține o casă de 300 de metri pătraţi la Chișinău, depozite bancare de peste un milion de lei şi aproape 35 de mii de dolari, un garaj, trei terenuri agricole și două terenuri pentru construcție.

XS
SM
MD
LG