Linkuri accesibilitate

Salla SIMUKKA, Roşu ca sângele


O poveste, cu traficanţi de droguri, bani murdari şi poliţişti informatori...

„A fost odată o fată căreia nu-i era frică. (…) A fost odată o fată care a învăţat să se teamă. Poveştile nu încep astfel. Astfel încep alte poveşti, mai întunecate”. Într-adevăr, romanul Roşu ca sângele, Ed. Trei, 2013, primul din trilogia finlandezei Salla Simukka, Albă-ca-Zăpada, ne spune o altfel de poveste, cu traficanţi de droguri, bani murdari şi poliţişti informatori, în care se vede prinsă Lumikki, o adolescentă de 17 ani care „era o bucată străină din puzzle, (…) dar putea pe loc să se potrivească în orice poziţie”. Or, fata se pomeneşte de la bun început în locul cel mai nepotrivit – camera obscură a liceului de arte din Tampere, unde descoperă „zeci de bancnote de cinci sute de euro care atârnau la uscat”, iar în nas o izbeşte „mirosul de sânge vechi”. Şi deşi „de ani buni moto-ul lui Lumikki” era: „În viaţa, cel mai bine e când te amesteci cât mai puţin”, iat-o târâtă într-o istorie care a început, cu doar o zi înainte, prin asasinarea Nataliei, rusoaica de 20 de ani care încercase să se facă nevăzută cu 30.000 de euro destinaţi unui poliţist corupt. În cele din urmă, banii ajung în curtea acestuia, doar că-i găseşte fiică-sa Elisa, iar descoperirea îi dă fiori: „Era un sac plin de hârtii însângerate de cinci sute de euro. Mâinile mi s-a umplut de sânge când m-am uitat la ele. Mi se face rău numai când mă gândesc”. De-acum încolo, ghemul se deapănă în ritm de roman poliţist, iar firul ce-i leagă pe făptaşi – de la Boris Sokolov la Terho Vaisanen, via Natalia – va duce la Ursul Polar, care se dovedeşte a fi... „două femei. Gemene identice. (…) una purta un colier de argint înfăţişând cristale de gheaţă. Cealaltă avea un urs de argint. Gheaţa şi ursul. Nu o persoană, ci două. Care erau totuşi o unitate”. Punct şi de la capăt: „Iat-o aici. O fată obişnuită de liceu, a cărei viaţă o luase pe o rută complet diferită cu vreo două zile în urmă, când se întâmplase să intre în camera obscură la momentul nepotrivit”.

Doar că la celălalt capăt, odată scăpând cu viaţă, însăşi percepţia lumii se schimbă într-un mod radical: „Ierarhia fricii şi a puterii îi ţinea pe toţi în rând”. Cine a înţeles una ca asta, s-a şi transformat din fata ce „îşi promisese că nu se va mai teme” într-o fiinţă care „s-ar putea teme pentru altcineva”.

11 august ’14

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG