„E mai rău decât în perioada comunistă”, îmi explică un cunoscător al istoriei recente din Ashgabat, care își aduce aminte și de alți dictatori: „Gurbanguly Berdymukhammedov îl imită pe Nicolae Ceaușescu, dar nu i-a citit viața până la capăt”, spune amuzat știind că până la urmă toți dictatorii dispar într-un fel sau altul, unii împușcați ca Ceaușescu, alții ajutați, iar norocoșii de moarte bună: „se zice că primul tată al națiunii, Saparmurat Niyazov a fost ajutat să nu mai sufere și să treacă pe lumea cealaltă lin de către actualul președinte, pe atunci ministru al Sănătății și responsabil inclusiv cu echipa de medici care avea grijă de el”.
Serviciile secrete sunt puternice, dar nu foarte pregătite, pentru că oamenii, ca în toate domeniile sunt aleși în Turkmenistan ținând cont mai mult de loialitatea lor față de regim, decât de profesionalism, crede un observator occidental, care stă de mai mulți ani la Ashgabat: „mai nou guvernul turkmen cumpără aparatură de interceptare de la chinezi, dar nu cred că știe să o folosească bine, la fel ca în spitale la care au cele mai noi dotări, dar în lipsa specialiștilor sunt inutile”.
Universitățile locale „nu sunt prea bune pentru că funcționează pe bază de șpagă”, mă asigură cineva din sistem: în fiecare an sunt 100.000 de absolvenți de liceu și doar 6000 de locuri la facultăți, așa că cei mai mulți preferă să studieze în Ucraina, unde e mai ieftin, între 2000 și 5000 de dolari pe an, în vreme ce aici bacșișul ajunge la admitere să fie 20.000 de dolari.
„Nu cred că tinerii vor face o schimbare, mai degrabă femeile, pentru că ele conduc clanurile”, îmi explică un interlocutor avizat: „cota roz funcționează bine aici, iar în toate domeniile ele au rezervate propriile lor locuri și cu timpul s-ar putea să se impună”. Ele fac afacerile familiei, ele administrează banii și tot ele iau marile decizii. Când le întrebi de ce poartă rochia lungă tradițională, îți răspund că e „răcoroasă și confortabilă”, dar de fapt e obligatorie în instituțiile de stat, unde în ierarhiile superioare sunt angajați doar cei care pot demonstra că sunt turkmeni la a patra generație, iar la nivelurile de jos cei care sunt măcar la a doua generație.
Rușii au fost izgoniți în marea lor majoritate, dar unii s-au întors fiindcă nici acolo nu au fost prea bine primiți, dar aici pentru a se bucura de toate facilitățile guvernului trebuie să renunțe la cetățenia rusă. Pentru un apartament cu două camere cheltuielile anuale de administrare sunt de 50 de dolari, restul asigură guvernul, iar până acum aveau și o cotă lunară gratuită de benzină sau motorină de 120 de litri. Chiar fără această cotă prețul e simbolic, sub 20 de cenți pe litru.
„Oricine poate supraviețui în Turkmenistan dacă e șomer, pentru că nu plătește aproape nimic la întreținere și de mâncat poate mânca la rude, pentru că la noi familiile sunt foarte numeroase”, mă informează o prietenă, a cărei familie extinsă, cu părinți, frați, copii, nepoți, trece de 50 de persoane.