Linkuri accesibilitate

Activistul rus de opoziție Aleksandr Skobov a fost înjunghiat și este spitalizat la St. Petersburg


Un cunoscut activist de opoziție din Rusia a fost înjunghiat și este spitalizat la St. Petersburg. Serviciul rusesc al Europei Libere a relatat că Aleksandr Skobov, disident pe vremea Uniunii Sovietice, a fost atacat duminică 27 iulie, târziu. Se relatează că Skobov, de 57 de ani, are cel puțin patru răni și a fost operat în cursul zilei de luni 28 iulie. Nu există alte detalii. Skobov a devenit cunoscut pentru acțiunile sale în sprijinul așa-numitului socialismului cu față umană, în anii 1970, când făcea parte din gruparea disidentă Opoziția de stânga. Până în 2010 Skobov a fost membru în partidul de opoziție Iabloko, iar între 2009 și 2011 a fost unul din liderii mișcării de opoziție Solidaritatea.

XS
SM
MD
LG