Linkuri accesibilitate

Andi Cristea: „Susținem integrarea R. Moldova în UE, dar nu proiectul unional cu România”


Un nou europarlamentar social-democrat român răspunde la Strasboug întrebărilor Europei Libere.

Nu peste mult timp instituțiile europene intră în vacanță. La reluarea activității, în septembrie, deputații europeni vor decide structurile de conducere ale delegațiilor UE în țările din afara blocului comunitar. Pe parcursul negocierilor din luna iulie popularii (PPE) și social-democrații (S&D) au căzut de acord ca delegația la Republica Moldova să revină în următorii cinci ani socialiștilor, iar numele vehiculat pentru președinția acestei structuri de diplomație parlamentară este cel al proaspătului europarlamentar PSD, Andi Cristea. Într-un interviu exclusiv pentru Europa Liberă tânărul politician de stânga spune că una dintre prioritățile socialiștilor la cârma acestei delegații va fi integrarea R. Moldova în Uniunea Europeană cât mai curând posibil.

Europa Liberă: Andi Cristea, tânăr europarlamentar PSD aflat la primul mandat, membru al AFET (Comisia pentru afaceri externe din Parlamentul European), membru al Delegației Parlamentului European la Republica Moldova. Din informațiile noastre, propunerea Grupului S&D pentru președinția acestei delegații. Ați colaborat îndeaproape cu actualul ministru de externe de la București, dl Titus Corlățean, care și-a manifestat în mod consecvent sprijinul pentru drumul european al Republicii Moldova. De ce și-au dorit socialișii această delegație, care în legislatura precedentă a fost condusă de popularii europeni (grupul PPE)?

Andi Cristea: „Vă mulțumesc pentru invitație și pentru intrebare. Într-adevăr, am avut onoarea și privilegiul să lucrez în ultimii ani cu domnul ministru Titus Corlățean, sunt mândru să fac parte din grupul S&D, și spun asta mai ales pentru că S&D a fost întotdeauna în avangarda extinderii europene. Vă confirm faptul că în urma procesului de negociere care a avut loc atât între grupurile politice, cât și între delegațiile naționale, președinția Delegației UE-Moldova a revenit delegației social-democrate române. O decizie cu privire la persoana care va conduce această delegație va fi luată cel mai probabil în luna septembrie, după vacanța parlamentară. În cadrul delegației social-democrate române sunt foarte multe persoane care au expertiză, care au atât experiență profesională cât și politică, și pot duce lucrurile inainte pe această cale.”

Europa Liberă: Sigur, însă numele dumneavoastră a fost cel specificat de mai multe persoane din S&D, chiar de la vârful grupului. Însă aș dori să revin la întrebarea mea: de ce este pentru social-democrati atât de importantă delegația cu Republica Moldova? Aveți și Delegația cu Rusia, o situație care nu se schimba din legislatura precedentă cand a condus această delegație dl Knut Fleckenstein. Iată, culoarul de comunicare cu Rusia este deja bătătorit. Să nu uităm conflictul din Ucraina, cu consecințele sale. De ce, revin, în acest context, vă doriți delegația cu Moldova?

Andi Cristea: „Aș vorbi mai degrabă despre Moldova. Pentru guvernul social-democrat de la București apropirea R. Moldova de UE reprezintă o prioritate. Este cunoscut acest lucru, este in topul priorităților de politică externă. Este extrem de important ca experiența românească din acest punct de vedere să fie fructficată. Pentru S&D vecinătatea estică este importantă.

Dorim să ducem procesul de extindere către est, și când spun lucrul acesta mă gândesc la trei chestiuni: criteriile de la Copenhaga, condiționalități și predictibilitate. Ar mai fi important de spus că social-democratii români au o serie de poziții extrem de importante in PE: dna Corina Crețu este vicepreședine al PE, dl Victor Boștinaru, vicepreședinte al S&D și responsabil cu politica externă, având in portofoliu atât R. Moldova cât și Balcanii de Vest. Aș mai aminti de rolul important pe care dl Pașcu îl are în AFET, ca vicepreședinte, domnia sa fiind coordonatorul socialiștilor si democraților pentru apărare și securitate. Iată că socialiștii români au un rol decisiv in conturarea pozițiilor grupului S&D in materie de politică externă și cred că acest lucru este de salutat.”

„Susținem integrarea R. Moldova în UE”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:18:27 0:00

Europa Liberă: Înainte de a vă întreba despre priorități, v-aș intreba de ce l-ați criticat pe dl Junker în plen, atunci când a spus că o nouă extindere a UE va alea loc abia dupa anul 2019? UE este ca un organism slăbit de criza economică și financiară. Nu are, oare, nevoie de o pauză ca să își revină?

Andi Cristea: „Vă mulțumesc pentru întrebare. Declarația dlui Junker este nefericită, și am în vedere două aspecte când spun asta. În primul rând impactul politic pe care această declarație îl poate avea pentru statele din Balcanii de vest sau pentru țări ca Moldova, care au muncit din greu pentru semnarea Acordurilor de asociere. În R. Moldova se organizează alegeri în luna noiembrie. Potrivit sondajelor, 25% dintre cetățenii moldoveni sunt nehotărâți.

În aceste condiții o asemenea declarație, eufemistic vorbind, nu cred că ajută. În al doilea rând, din punctul meu de vedere extinderea europeană este un instrument aflat pe masa președintelui Comisiei Europene, un instrument foarte puternic, capabil de transformări democratice în vecinătatea UE. Și aici menționez cele trei elemente: indeplinirea Criteriilor de la Copenhaga, conditionalitati si credibilitate. Dar acest instrument trebuie folosit. Dacă vrem ca UE, ca actor pe scena internațională să aibă o greutate, o pondere, relevanță, nu iei extinderea și o pui la păstrare pentru următorii cinci ani. [...]

Acordul de Asociere a fost semnat de către Moldova acum două săptămâni. El va fi implementat. Sunt o serie de reforme care vor trebui implementate. Faptul că cel mai devreme în semestrul al doilea al anului viitor Moldova poate depune cererea de aderare, este o chestiune care trebuie luată în considerare. Trebuie promovată si acea persoană care va deține președinția Delegației UE-Moldova are si această obligație de a impinge cât mai sus pe agenda europeană inclusiv acest lucru cu privire la R. Moldova. [...]”

Europa Liberă: În ultimii cinci ani Delegația UE-Moldova a realizat foarte mult. Nimeni nu spera acum cinci ani ca Moldova să semneze Acordul de Asociere în 2013. Sperați ca sub conducerea social-democratilor saltul sa fie la fel de mare?

Andi Cristea: „Cred că, în principal, progresele care au fost realizate în relatia dintre UE și Moldova s-au datorat în mare parte guvernului social-democrat de la București, pentru că ei au fost cei care au reușit să imprime o dinamică accelerată la nivelul UE, și vorbesc acum despre semnarea Acordului de Asociere mai devreme, față de toamna acestui an, cum era stabilit inițial după parafarea de la Vilnius.

Similar, procesul de liberalizarea vizelor a fost sprijinit puternic de ministerul de externe, de dl Corlățean, de premierul Ponta. Și vă relatez in contextul acesta câteva remarce pe care mi le-au spus colegi din R.Moldova. Am fi preferat ca in ultimii ani România să fi facut pentru noi chestiuni concrete cum este gazoductul Iași-Ungheni sau proiectul de interconectare a rețelelor electrice, decât declarații unioniste sau declaratii politice. [...]”

Europa Liberă: Cum abordati problemele comerciale pe care R. Moldova le are cu Federația Rusă, mai ales după semnarea Acordului de Asociere. Aveți o viziune cu privire la posibile aplanări ale acestor conflicte?

Andi Cristea: „Identific o posibilă solutie la nivelul diplomatiei parlamentare. În momentul când Federația Rusă a impus embargoul pe vin, România a gasit o solutie si a obtinut accesul vinurilor moldovenești pe piata europeana. Acum, Acordul de Asociere a fost semnat și le putem explica partenerilor nostri importanta mentinerii exporturilor catre pietele europene. Si as spune că traditional socialiștii si democrații au fost pentru extindere spre deosebire de populari, care au frânat procesul cu conditionalitati, uneori artificiale.

De pildă, extinderea UE prin aderarea României și Bulgariei s-a facut atunci când președinte al Parlamentului European era un socialist, dl Josef Borell. [...] Republica Moldova se află in grafic in drumul său european, iar noi vom face cu bună credinta tot ce putem din punct de vedere institutional pentr a o sprijini să atinga obiectivul aderării la UE. As fi foarte plastic si as da un raspuns in cheia urmatoare: pentru România, R. Moldova este fratele mai mic ajuns la maturitate. Nu vrem să il luam sub acelasi acoperis, vrem sa îi fie bine si sa fie prosper. Si pentru ca nu imi place echivocul si vreau sa fie limpede, as vrea sa subliniez inca o data: socialistii si democratii sustin intergrarea Republicii Moldova în UE, dar nu proiectul unional (cu România - nr).”

XS
SM
MD
LG