Așteptările fuseseră coborâte încă dinainte și se vorbea doar de atribuirea scaunului de Înalt Reprezentant, altfel zis șeful diplomației UE, echivalentul unui ministru de externe al Uniunii. Liderii nu reușiseră să cadă de acord la summitul din 26 iunie, iar in noaptea de miercuri 16 spre joi 17 iulie s-au reunit din nou la Bruxelles, constatându-și dezacordul major.
Neajungând la un consens, ei au decis organizarea unei noi întâlniri la vârf, cel mai probabil pe 30 august, pentru a lăsa timp negociatorilor, și în special actualului președinte al Consiliului European Herman Van Rompuy, să obțină un acord în culise până atunci.
Herman Van Rompuy spera într-un acord de această dată, însă s-a dovedit că interesele contrarii rămân pe moment ireconciliabile între guvernele de dreapta și de stânga, din nordul si sudul Europei, din est și vest, peste care se adaugă necesitatea de a numi obligatoriu un oarecare număr de femei în posturile înalte din instituții.
Pentru postul de șef al diplomației, premierul socialist al Italiei, Matteo Renzi, avea un candidat foarte bun: actuala ministră de externe, tânăra Federica Mogherini (41 de ani, doar de patru luni ministră). Socialiștii italieni sunt extrem de influenți în acest moment, după ce au obținut 40% din voturi in recentele alegeri europene. Italia subestimase însă rezistența țărilor baltice. Vecine cu Rusia, cele trei țări, sprijinite tacit de Polonia, consideră că Mogherini (și Italia în general) arată o atitudine prea pasivă vizavi de Moscova și de Putin.
Polonia, care spera să obțină același post pentru ministrul său de externe Radoslaw Sikorski, a fost foarte mulțumită să-i lase pe baltici să conducă ofensiva. Un alt candidat important pentru post era bulgăroaica Kristalina Gheorghieva, Comisar european pentru ajutorul umanitar.
Dată fiind rezistența balticilor, s-a căutat să li se acorde o compensație, de pildă postul de președintel al Consiliului, in locul actualului Herman Van Rompuy, pentru letonul Valdis Dombrovskis…, dar Spania a blocat de îndată propunerea: recent, Dombrovskis s-a pronunțat în favoarea independenței Cataloniei.
De altfel, Angela Merkel nu ar fi fost de acord ca după ce președinția Comisiei Europene i-a fost atribuită lui Jean-Claude Juncker, fost premier al unei țări minuscule, Luxembourg-ul, un al doilea post la fel de important, președinția Consiului, să fie ocupat tot de un politician dintr-o țară minusculă.
Italia, de asemenea, nu poate ocupa acel post, dat fiind că un italian, Mario Draghi, este președintele Băncii Centrale Europene.
Problema cea mare este acum că în absența unei decizii asupra Inaltului Reprezentant, care este și vice-președinte al Comisiei, Juncker nu poate trece la repartizarea celorlalte posturi. Asta pune in pericol orarul audierilor comisarilor de către Parlamentul Europea, ce trebuie să aibă loc la toamnă, și pune in pericol și poziția unora din comisari care sperau să primească un nou mandat, dar care au mulți dușmani acasă: așa sunt bulgăroaica Kristalina Gheorghieva și românul Dacian Cioloș.
Singura decizie tacită a fost că postul de șef al diplomației va fi totuși acordat socialiștilor. Dacă se caută și o femeie, singura candidată afară de italianca Mogherini este actuala șefă a guvernului danez Helle Thorning-Schmidt. Cunoscută din celebra scenă a fotografiei surazatoare cu Obama, Helle Thorning-Schmidt ar avea și experiența care îi lipsește italiencei Mogherini, iar pe deasupra, cum o spune un diplomat care a urmărit negocierile, în Helle Thorning-Schmidt „Europa ar avea și o armă de seducție în masă".
