Nu s-a mai plîns atît la ocazii publice de la înmormîntările şefilor de stat. Cupa Mondială 2014 s-a umplut de la primul meci de lacrimi vărsate majoritar de fotbalişti şi spectatori brazilieni. S-a plîns înainte şi după meci. Pe teren şi la vestiare, în interviuri tv şi pe stradă. De bucurie şi de disperare. Sentimentalismul a fost completat de mici superstiţii, de talismane, cîntece şi, bineînţeles, de rugăciuni la tot pasul. Sudamericanii sînt emoţionali şi nu îşi asund sentimentele.
Însă spectacolul din Brazilia a trecut în operetă. Plînsul, tremurul şi patima au încercat să înlocuiască pe cît posibil meritul şi valoarea pură. Eşecul nu putea fi departe. Mai devreme sau mai tîrziu, asemenea stări se termină rău. După care, lumea se simte înşelată sau nedreptăţită.
Din păcate, regimul de competiţie nu prieşte. Sentimentalismul celor ce vor să înşele valoarea se surpă în faţa celor ce pot face treabă fără batistă. Odinioară, Brazilia se descurca fără lacrimi şi domina fotbalul mondial. Germania şi Olanda au ilustrat varianta comportamentului sec şi demn. Diferenţa nu vine doar din temperament. Lumea simţea că Brazilia nu e produsul de pe afiş şi a încercat un contract cu zeii; care, la rîndul lor, au privit, au analizat şi n-au aprobat.
