Linkuri accesibilitate

CCA a suspendat pe şase luni retransmiterea postului TV „Rossia 24"


În total, au fost sancţionate cinci canale care retransmit emisiunile televiziunilor din Federaţia Rusă „pentru încălcarea legislaţiei naţionale în domeniul audiovizualului şi a standardelor europene de democraţie”.

Două posturi, TV7 şi Prime TV, au fost avertizate public. Altele două - RTR-Moldova şi RENTV au fost amendate. Iar Rossia 24 a fost suspendată până la începutul anului viitor. CCA s-a autosesizat şi a monitorizat în perioada 18-24 aprilie ştirile şi emisiunile analitice ruseşti retransmise la cele cinci posturi TV, constatând că acestea “… conţin materiale părtinitoare, tendenţioase şi manipulatoare, care încalcă dreptul publicului la informaţie veridică, obiectivă şi echidistantă”. În consecinţă, canalele care retransmit emisiunile din Rusia au fost sancţionate „pentru încălcarea legislaţiei naţionale în domeniul audiovizualului şi a standardelor europene de democraţie”.

Una din motivaţiile pentru care au fost sancţionate cele cinci posturi TV a fost că ar fi reflectat neadecvat, în opinia membrilor CCA, evenimentele din Ucraina. Concluzia organului regulator este ca Ştirile şi programele analitice retransmise din Rusia la aceste posturi au prezentat unilateral şi preponderent doar punctul de vedere al Moscovei şi au utilizat un limbaj agresiv în raport cu Ucraina, astfel încălcând legislaţia moldovenească din domeniul audiovizualului, care prevede că posturile locale poartă responsabilitate inclusiv pentru conţinutul programelor pe care le retransmit.

Un alt motiv pentru aplicarea de sancţiuni este neglijarea prevederii din legislaţia naţionala privind cota obligatorie de 80% de produse autohtone în limba de stat. Cel mai dur a fost sancţionat postul Rossia 24, care, însă spre deosebire de celelalte patru posturi, nu are statut de difuzor local. Activitatea Rossia 24, care retransmite în întregime postul cu acelaşi nume din Federaţia Rusă, a fost suspendată până la începutul anului viitor. Rossia 24 a reflectat cel mai dezechilibrat situaţia din Ucraina, se arată în raportul de monitorizare a CCA, prezentat de raportoarea Mariana Cerşac:

„Marea majoritate a ştirilor şi reportajelor difuzate de Rossia 24 în perioada de referinţă au fost unilaterale, în care s-a mimat pluralismul de opinia prezentând preponderent punctul de vedere al Moscovei şi al adepţilor federalizării Ucrainei. Principalele mesaje transmise publicului au fost că armata ucraineană împreună cu sectorul de dreapta atacă propriul popor, iar autorităţile nu doresc o soluţionare paşnică a conflictului. Prin difuzarea distorsionată a evenimentelor, tendinţă care se manifestă în toată emisia informativă a postului, Rossia 24 a dezinformat şi a manipulat opinia publică din Republica Moldova şi asupra conflictului din Ucraina şi de asemenea, au făcut trei referinţe directe despre Moldova.”

Sancţiunea impusă de CCA l-a nemulţumit pe cel ce a apărat interesele Rossiei 24, Evghenii Sergheiev, tot el directorul RTR-Moldova, post caruia i s-a aplicat o amendă de 5400 de lei:

„Consider că CCA a interpretat aşa cum îi convine Codul Audiovizualului. Doar Parlamentul e în competenţă să interpreteze prevederile acestui Cod. CCA a luat o decizie politică. în Moldova se retransmit şi multe posturi ucrainene care, de asemenea, promovează opinii unilaterale şi transmit mesaje respective. Nu putem vorbi de o monitorizare obiectivă a CCA, din moment ce nu au fost analizate şi posturile ucrainene sau cele din statele europene retransmise în Moldova.”

Unii experţi au tălmăcit decizia CCA drept una cu țintă electorală, întrucât postul Rossia 24, în ultima vreme, sprijină mediatic opoziţia comunistă, dar şi cea socialistă, formaţiuni care promovează vectorul eurasiatic.

Pe lista neagra a figurat si postul Prime TV, care retransmite Pervâi Canal din Rusia, ce-i drept cu o sancţiune mai putin drastica, primind doar o avertizare publică, la fel ca şi postul TV7. Directoarea postului TV7, Natalia Davidovici, spune că deşi a fost sancţionată nu are cum schimba situaţia, pentru că din punct de vedere tehnic nu poate interveni în programele postului NTV pe care le retransmite TV7, dar şi pentru că cetăţenii din Republica Moldova au dreptul să urmărească diverse puncte de vedere:

„Nimic nu putem schimba. procentul de programe retransmise sunt prevăzute în licenţa pe care ne-a acordat-o CCA, dar şi în contractele pe care le avem cu partenerii din Rusia. Noi nu vom schimba nimic. Din punct de vedere tehnic nu putem interveni în programele retransmise din Rusia. Noi nu vom încălca principiul libertăţii de opinie şi nu vom scoate din grila de emisie careva programe. Dacă CCA îşi va lua această responsabilitate şi ne va interzice să difuzăm aceste programe noi vom fi nevoiţi să ne supunem. ”

Membrii CCA au sprijinit în unanimitate sancţionarea celor cinci posturi, parte dintre ei însă au recunoscut că sancţiunile ar fi prea modeste în raport cu daunele provocate de aceste retransmisiuni. Doar că lupta mai aprigă cu ceea ce au numit ei propagandă rusească ar fi imposibilă, întrucât legislaţia naţională e suficient de permisivă şi prevede sancţiuni graduale. Astfel se explică şi penalizările diferite pentru abateri comparabile.

Preşedintele CCA, Marian Pocaznoi, a menţionat că raportul de monitorizare realizat de instituţia pe care o conduce coincide în mare parte cu o altă monitorizare independentă realizată de organizaţii de media.

Previous Next

XS
SM
MD
LG