Linkuri accesibilitate

Bulgaria a evitat cu succes o criză bancară prelungită


Depunătorii au revenit la bănci după ce au înțeles că Europa nu va permite adâncirea crizei.

Bulgaria a bătut toate recordurile de ieșire rapidă dintr-o criză bancară. La numai câteva zile după ce cea de a patra ca mărime banca bulgară – Banca comercială corporativă - a sistat plățile, iar Prima banca de investiții a fost luată cu asalt de clienții furioși care au dorit să-și retragă banii, ca prin minune situația a revenit la calm și cozile în fața băncilor au dispărut.

Mai mulți factori au contribuit la ieșirea rapidă din criza bancară. În primul loc - reacția promptă a Comisiei europene care a oferit Sofiei un ajutor în valoare de peste 1,6 miliarde euro. Cetățenii au înțeles că Bulgaria nu este lăsata singura în fața crizei și poate conta pe solidaritatea partenerilor europeni. Ca și în cazul Greciei, Bruxelles-ul a întins mâna. Spre deosebire de criza elena însă, nici nu s-a ajuns la folosirea banilor promiși. Depunătorii au revenit la bănci după ce au înțeles că Europa nu va permite adâncirea crizei.

Joi, primul ministru Plamen Oreșearski a anunțat: „Băncile au rezistat atacului fără a folosi rezerva Ministerului de finanțe în valoare de 1,2 mlrd. leva, și cele 1,6 miliarde euro aprobate de Comisia europeană”. Oreșearski a mai spus că nu se pune problema actualizării bugetului.

Printre factorii interni care au contribuit la calmarea situației putem menționa sistemul cunoscut sub denumirea de Consiliu monetar care menține un curs fix al levei, fața de euro, și nu permite deficite bugetare peste 2 procente. De menționat că după introducerea în 1997, la cererea FMI-ului, a Consiliului țara a avut de regulă exedente bugetare. Sistemul garantează menținerea unei rezerve fiscale de peste 3 miliarde euro.

La baza atacului împotrivă celor două bănci a stat ideea prăbușirii Consiliului și devalorizării levei. S-a urmărit repetarea scenariului din 1997 când 13 bănci au dat faliment, cursul levei fața de dolar s-a prăbușit în căteva săptămâni de la 45 la 3300, milioane de oameni și-au pierdut economiile iar căteva zeci au scăpat de zeci de milioane datorii la bănci.

Spre deosebire de situația de acum 17 ani liderii principalelor partide au sprijinit într-un mod categoric eforturile Băncii centrale și a guvernului.

Deocamdata autorii atacului destabilizator rămân anonimi. Pînă acum au fost arestate opt persoane. Ministrul de interne Țvetlin Iovcev a promis noi arestări în legătură cu speculațiile care au provocat criza.

XS
SM
MD
LG