Linkuri accesibilitate

Iulian Groza: „Moldova devine un stat asociat politic cu UE și care a decis să se integreze economic”


O discuție cu vice-ministrul afacerilor externe şi integrării europene în ajunul semnării Acordului de Asociere cu UE.

Iulian Groza: „Pe parcursul ultimilor ani s-a muncit foarte mult în Republica Moldova și în dialog cu partenerii noștri de la Bruxelles, ca să negociem un acord care să ne ajute să menținem direcția de modernizare a Republicii Moldova, să ne ajute să ne pregătim pentru momentul în care Moldova va putea să fie eligibilă pentru a fi membru al Uniunii Europene. Deci, momentul în care semnăm acordul într-adevăr nu este numai un moment istoric, este și un nou început, este o locomotivă care, sper eu, să ne ajute să ne consolidăm instituțiile în Moldova, să continuăm procesul de reforme care este atât de necesar și am văzut lucrul acesta, că este foarte benefic pentru Republica Moldova, nu numai pentru instituții, ca să funcționeze, pentru oamenii de afaceri care trebuie să vină în Republica Moldova, să fie motivați.

Și acordul acesta este o garanție și pentru ei, dar și pentru cetățenii moldoveni care am văzut că, dacă ne setăm niște obiective foarte clare, echipa guvernamentală, parlamentară, politicienii – toți lucrează pe un obiectiv foarte clar, cum a fost în cazul regimului fără de vize, obținerea regimului fără de vize cu Uniunea Europeană, iată că se reușește. Noi sperăm că acest regim fără de vize ne dă și motivația necesară pentru ca să ne consolidăm și mai mult eforturile, ca atunci când vom începe implementarea Acordului de Asociere să reușim cât mai multe.”

Europa Liberă: Ce statut are Republica Moldova, dacă a semnat acest Acord de Asociere, iar săptămâna viitoare acesta ar putea fi și ratificat în plenul Parlamentului?

Iulian Groza: „Noi trecem de la cadrul de cooperare și parteneriat cu Uniunea Europeană la un nou nivel de relații. Practic, suntem în faza asocierii politice și integrării economice. Din punct de vedere politic, sigur că Moldova, din momentul dat, devine un stat asociat politic cu Uniunea Europeană, dar mai mult ca atât, un stat care a decis să se integreze economic cu Uniunea Europeană.

De fapt, în momentul în care noi vom începe să aplicăm Acordul de Asociere, începând cu toamna acestui an, Moldova începe procesul de integrare economică, Moldova se va simți parte a clubului economic, să spun mai simplu, a Uniunii Europene și aceasta de fapt este și un avantaj pentru noi, de acum încolo Moldova nu va fi singură în discuții cu alți parteneri internaționali, vom fi, practic, parte a aceleiași politici a Uniunii Europene. Și Uniunea Europeană aici ne va ajuta să ne modernizăm, să ne schimbăm. Aceasta ar fi starea de după momentul în care semnăm Acordul de Asociere – asocierea politică și integrarea economică.”

Europa Liberă: Deci, până a obține un statut de țară candidat, Republica Moldova ar trebui să depună o cerere la Bruxelles? Mai durează până atunci?

Iulian Groza: „Procesul de aderare la Uniunea Europeană este un proces destul de complex. El se întâmplă după o anumită ordine și după anumite criterii și după anumite condiții. Decizia de aderare la Uniunea Europeană este o decizie politică, aceasta e important să cunoaștem în primul rând. În al doilea rând, aceasta înseamnă și proceduri. Sigur că pentru noi astăzi contează foarte mult ca să ne setăm niște obiective politice, ele trebuie să fie ambițioase. Și în cazul dat următorul nostru obiectiv politic despre care s-a discutat foarte mult timp până acum este ca Republica Moldova să obțină o recunoaștere politică din partea tuturor țărilor membre, o recunoaștere politică de perspectivă europeană.

În acest sens, obiectivul nostru imediat următor după ce semnăm Acordul de Asociere este să obținem acest sprijin politic din partea tuturor țărilor membre ale Uniunii Europene fiindcă la momentul actual Parlamentul European și-a expus deja viziunea că Republica Moldova trebuie să aibă o perspectivă europeană clară. Comisia Europeană în principiu susține același deziderat, având în vedere prevederile tratatului Uniunii Europene care stabilește foarte clar că orice stat european care îndeplinește criteriile de aderare poate solicita statutul de membru.

Moldova este exact în situația dată. Acordul de Asociere spune foarte clar că Moldova este o țară europeană, Uniunea Europeană respectă și salută aspirațiile europene ale Republicii Moldova și opțiunea noastră. Implementând Acordul de Asociere, noi vom consolida acest proces și pentru noi acum foarte mut contează să obținem această recunoaștere din partea tuturor statelor membre ale Uniunii Europene.

Sigur că pentru a genera procesul juridic cu privire la obținerea statutului de candidat, este momentul depunerii unei cereri de aderare. Când se va pune această cerere de aderare – sigur că acum se discută, discutăm și cu statele membre, discutăm cu toți partenerii. Important pentru noi este ca acest proces să fie unul ireversibil, or, astăzi știm foarte clar că Uniunea Europeană este alături de noi nu numai prin acest acord, dar și prin sprijinul financiar, politic în realizarea obiectivelor noastre.”

Europa Liberă: Cum poate penaliza Bruxelles-ul Republica Moldova, în caz că nu își face lecția de acasă, în caz că aceste reforme care a demarat și se implementează nu dau roade, așa cum așteaptă și cetățenii, nu numai europenii?

Iulian Groza: „Uniunea Europeană nu este o instituție sau o entitate care trebuie neapărat să ne sancționeze cu ceva. Totuși, există un parteneriat, acuma suntem și asociați, practic, asociindu-ne printr-un acord care stabilește obligații și drepturi de ambele părți. În cazul Republicii Moldova, noi suntem cei care dorim să ne integrăm cu Uniunea Europeană. Tocmai de aceasta există mai multe condiții pentru acest lucru, când vrei să intri într-un club, trebuie să respecți anumite reguli și condiții.”

Europa Liberă: Și dacă nu sunt respectate?

Iulian Groza: „Dacă nu sunt respectate, sigur că nivelul de ambiție, de transformare raportat la nivelul de suport financiar care vine din partea Uniunii Europene ar putea să fie revizuit. Or, tot ce am reușit noi să facem până acum este posibil datorită sprijinului nu numai politic, dar și financiar, de multe ori, necesar. Există sprijin financiar nerambursabil, în formă de suport direct bugetar, în susținerea bugetului, există și investiții care vin de la Banca Europeană de Investiții, dar vin și de la alte companii. Sunt țări membre ale Uniunii Europene care, iată, de asemenea semnează cu noi acorduri de credite preferențiale, bani ieftini care să ne ajute, nu numai să ne reformăm, dar să ajute și producătorii noștri să își modernizeze producția ca într-adevăr să devină competitivi pe piața Uniunii Europene.

Dacă noi nu am avea acest Acord de Asociere, dacă nu am avea un nivel avansat de relații cu Uniunea Europeană, pe care îl avem noi astăzi, probabil că nivelul de sprijin financiar din partea Uniunii Europene ar fi mult mai mic. Or, noi astăzi suntem prima țară din vecinătatea Uniunii Europene care beneficiem de cea mai mare asistență pe cap de locuitor și această asistență urmează să crească. Asistența financiară pe care Republica Moldova a obținut-o pe parcursul anilor 2007-2013 a depășit cifra de 560 de milioane de euro. Iar asistența pe care o obținem acum și pe care urmează să o obținem pe parcursul următorilor ani va depăși și mai mult această tendință, deci, proporțional va crește.

Deja cunoaștem că pentru următorii trei ani de zile, estimativ, Republica Moldova urmează să obțină peste 100 milioane de euro anual, bani care vin în bugetul Republicii Moldova pentru consolidarea reformelor, pentru susținerea anumitor sectoare care să ne ajute să implementăm mai eficient Acordul de Asociere. Plus la toate, pe lângă asistența dată financiară care vine sub diferite forme, vă spuneam, granturi, suport direct bugetar, asistență tehnică, credite preferențiale, credite ieftine, Moldova mai beneficiază și de programe structurale, fonduri structurale, cum este fondul ENPARD care, sperăm noi, poate până la sfârșitul anului curent să obținem chiar primele tranșe.

Sunt și programele comunitare, unde Republica Moldova participă deja, este programul de cercetare FP7; iată, pe 1 iulie, urmează să fie semnată aderarea la un nou program, al Uniunii Europene, numit Orizont 2020. Fiind parte la aceste programe, noi beneficiem de fonduri pentru implementarea proiectelor în aceste sectoare. Deci, asistența pe care o obține Republica Moldova din partea Uniunii Europene este multidimensională, este cu adevărat, raportată la cap de locuitor, cea mai mare. Suntem în lista țărilor care reușesc să administreze aceste fonduri. Sunt foarte multe lucruri de făcut pe viitor, trebuie să ne gândim foarte serios la nivelul de absorbție a fondurilor fiindcă fondurile vor crește. Or, pentru noi contează nu numai să obținem acești bani, dar să reușim în anul stabilit să le valorificăm.”

Europa Liberă: Dar există și evaluări cât asistență ar veni și din partea Federației Ruse?

Iulian Groza: „Mi-e greu acum să vă răspund, cel puțin, nu cunosc de un suport financiar comparabil, pe parcursul ultimei perioade din partea altor parteneri din Est. Poate greșesc, dar, cel puțin, nu am văzut proiecte de infrastructură foarte multe, sunt anumite programe care se implementează, de exemplu, în regiunea transnistreană de către Federația Rusă. Întotdeauna apelul nostru a fost ca acest sprijin să fie realizat, coordonat cu guvernul Republicii Moldova pentru a urmări nivelul de contribuții și de asistență, de sprijin financiar pentru a reuși o implementară echilibrată și echitabilă a acestor fonduri și corectă.

Nu sunt în situația în care acum să vă răspund exact o anumită cifră, cel puțin, nu sunt la curent cu anumite programe, proiecte care ar fi fost implementate pe parcursul, cel puțin, ultimilor cinci ani din partea Federației Ruse. În acest sens, există un potențial foarte mare. Pe de altă parte, asistența financiară este foarte bună, dar investițiile sunt mult mai bune. Și sigur că interesul nostru este nu numai să creștem asistența financiară din partea Uniunii Europene sau a altor donatori.

Pentru noi contează foarte mult să ajungem la situația în care noi putem să creăm condiții pentru ca mai mulți investitori să vină în Republica Moldova, ca aceste investiții să se reflecte nu numai în numărul de angajați în câmpul muncii, care trebuie să crească, dar și în salariile acestora, dar și în bugetul Republicii Moldova.

Deci, acesta ar fi obiectivul nostru, trecând peste fonduri și asistențe, important noi să creăm condiții pentru investiții. Or, noi le creăm acum, vedem că vin companii străine care vin în diferite parcuri industriale din Republica Moldova, din Germania, din Austria, din Italia, din alte țări, care vin și își deschid aici linii de producere. Or, aceasta este o logică normală care a propos s-a întâmplat și în țările actuale membre ale Uniunii Europene din Europa Centrală și de Est. Companiile mari au tendința să găsească țări unde li se creează condițiile necesare, favorabile pentru ca ei să vină și să investească. Și este, iarăși, un exercițiu care este unul interdependent: cu cât mai multe investiții vom avea în Republica Moldova, cu cât mai mult capital vom avea în Republica Moldova, cu atât mai repede am putea să ne dezvoltăm.”

XS
SM
MD
LG